Huțupan, antrenor la Cluj

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 25 septembrie 2015

598 hutupanFosta internaţională Luminiţa Huţupan Dinu este noul antrenor cu portarii al echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, potrivit anunţului de la începutul săptămânii al clubului ardelean.

„Ne bucurăm să anunţăm că am ajuns la o înţelegere cu Luminiţa Huţupan Dinu. Prin această mutare arătăm din nou că ne dorim foarte mult ca proiectul nostru să progreseze şi mai mult. Ştim cu toţii ce valoare a avut Luminiţa ca jucătoare şi suntem convinşi că va aduce un mare plus echipei noastre la nivelul portarilor”, a declarat managerul echipei clujene, Cosmin Sălăjan.

Luminiţa Huţupan Dinu (43 de ani) va face parte din staful Universităţii Cluj în acest sezon, cu opţiune de prelungire a contractului din vara viitoare.

De asemenea, antrenorul Rodica Petruş, care s-a ocupat de pregătirea portarilor la „U” Cluj până în prezent, va fi coordonatorul echipelor de junioare ale clubului, cu care va lucra pentru promovarea către lotul de senioare.

Fostul portar al naţionalei României a mai activat la nivel de senioare la vicecampioana HCM Baia Mare, iar în vară la lotul under 17 al României, care a ocupat locul 4 la CE.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!