Ianukovici către EU: „Ați uitat cum arată fascismul?”

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 17 martie 2014

Fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a organizat, marți, o conferință de presă, prin care a dorit să infirme zvonurile privind moartea sa, care sunt vehiculate în Ucraina în prezent. El a arătat că nu recunoaște noile autorități de la Kiev și a cerut comunității internaționale să nu ajute puterea ilegală.

Ca și în precedenta ieșire publică, Ianukovici a condamnat „fărădelegile” prin care s-a instalat noua putere de la Kiev, a cărei autoritate nu o recunoaște. Ianukovici i-a numit din nou „bandiți” pe membrii Guvernului de la Kiev și i-a întrebat retoric pe liderii europeni dacă sunt orbi și au uitat cum arată fascismul, scrie Ziare.com.

„Nu am fugit din țară, vreau să subliniez din nou, în pofida loviturii de stat, nu am fugit. Am fost amenințat în țară, au eșuat și când circumstanțele o vor permite din nou mă voi întoarce”, a spus acesta, reluând felul în care a plecat din Ucraina.

În opinia sa, „alegerile prezidențiale sunt nelegitime, cei care le-au anunțat, anti-constituționalii lideri ai loviturii de stat, vreau să le spun că alegerile sunt ilegale și contrazic constituția Ucrainei (…) Chiar dacă au loc, alegerile vor avea loc sub controlul deplin al forțelor ilegale”, a arătat Ianukovici, care a făcut un „apel la comunitatea internațională să nu susțină bandiții.” 

Planul SUA, ilegal

Fostul președinte ucrainean a arătat că, în opinia sa, planul SUA de a acorda ajutor financiar noii puteri de la Kiev este ilegal. „Toată lumea știe planurile SUA să le ofere autorităților noi un miliard de dolari. Din câte știu, legile SUA interzic oferirea de ajutoare financiare autorităților ilegale, acolo unde președintele a fost îndepărtat ilegal. SUA acționează ilegal și mă voi adresa Congresului și Senatului SUA să prezinte poziția legală asupra acestei chestiuni.”

Ianukovici a făcut referire și la ceea ce consideră că se va întâmpla în continuare în Ucraina: o înrăutățire a situației sociale și economice și îndepărtarea tot mai mare a Crimeii. „Va fi o înrăutățire a situației sociale și economice ce va afecta negativ populația din Ucraina. Vor încerca să dea vina pe mine pentru această situație și pe Rusia. Eu n-am niciun amestec în înrăutățirea situației (…) Crimeea se rupe, oamenii din sudul și estul țării cer să le fie respectate drepturile”, a încheiat președintele demis, adăugând că „gloria Ucrainei nu s-a încheiat încă!”. 

Jocuri de putere

Este a doua ieșire publică a lui Ianukovici în Rusia de când a fugit din Ucraina, la presiunea protestelor violente de stradă în urma cărora 100 de persoane au murit și Opoziția a preluat puterea la Kiev. Ianukovici susține că a fugit din Kiev pentru a-și salva viața și se consideră încă singurul președinte legitim al Ucrainei. Presa rusă scria, săptămâna trecută, că Ianukovici a făcut un infarct și medicii consideră că starea politicianului este gravă. Informația nu a fost confirmată oficial.

La Kiev s-a instalat, de la fuga lui Ianukovici, un nou regim. Partidul său, Partidul Regiunilor, a pierdut majoritatea după ce zeci de parlamentari au trecut de partea Opoziției. Ianukovici a fost demis în urma unui vot al Parlamentului. Președinte interimar este Aleksandr Turcinov.

Noul regim a stabilit întoarcerea la Constituția din 2004, care reduce puterile președintelui și a stabilit alegeri prezidențiale anticipate pentru 25 mai. Ianukovici a fost pus pe lista celor mai căutați și pe numele său a fost emis un mandat de arestare.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!