Iconițele potrivite

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 14 noiembrie 2014

Pe fondul dezbaterilor electorale care sunt în toi aproape că am și uitat de faptul că vineri naționala României va întâlni Irlanda de Nord într-o partidă ce poate fi socotită foarte importantă pentru calificarea la europenele la care sperăm de ceva vreme. Serios, nu se aude aproape nimic de acest meci. O tăcere grea înconjoară totul, semn că lumea este cu sufletul și atenția îndreptate mai mult către viitorul țării decât către fotbal. Ceea ce este departe de a fi rău.

Meciul va fi și debutul lui Puiu Iordănescu în această campanie de calificare. Un antrenor care, am mai spus asta, nu mai are de mai bine de 8 ani legătură cu fotbalul, în schimb s-a descurcat de minune în viața politică, părăsind prima scenă a fotbalului. Desigur, tata Puiu era ceva prin federație, adus mai mult pentru că era nevoie de o imagine, nu de el, dar să nu fim răi și să spunem că ar cunoaște câte ceva din situația existentă în acest moment la naționala României. Cu accidentați, cu orgolii imense și, mai ales, cu un public în spate având o imensă foame de rezultate și calificare.

Singura întrebare pe care ne-o punem este legată de Kyle Lafferty. În mod normal acest meci nu ar pune probleme, iar România ar putea fi considerată fără probleme favorită. În mod anormal există Kyle Lafferty, iar atacantul lui Norwich City poate schimba într-o singură secundă orice calcule. Este puternic, înalt, plasat și dispune și de acel tupeu extraordinar caracteristic marilor jucători. Iar naționala noastră nu prea dispune de fundași care să-l marcheze. Un cuplu Rădoi-Chivu l-ar fi anihilat, doar că Rădoi călărește cămile, iar Chivu a renunțat la meseria asta. Și, probabil, Kyle Lafferty va marca.

Ne mai rămâne doar să sperăm că Puiu Iordănescu dispune de iconițele potrivite pentru a ne face să marcăm mai mult ca el.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!