Identitatea românească în Europa post-Brexit. Românii din Parohia „Sf. Veronica”, Coventry, Marea Britanie

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Diaspora pe data 11 august 2016

uk-parohia-sf-veronica-convertry-marea-britanie

Comunitatea românească din Marea Britanie încă resimte valurile de șoc produse de referendumul recent, în care 52% din electorat a optat pentru retragerea acestei ţări din cadrul Uniunii Europene. Pentru mulți din membrii acestei comunități, discuțiile în contradictoriu au făcut loc unor preocupări concrete, cum ar fi nesiguranța în privința viitorului personal sau al celor apropiați, sau valul de animozitate la adresa imigranților, materializat pe alocuri prin acte de vandalism, inclusiv asupra magazinelor cu produse românești. Spiritul multicultural, o caracteristică a societății britanice din ultimele decenii, nu s-a dezmințit însă, și valul de negativism a fost compensat cel puțin într-o anumită măsură atât prin îndemnurile la respect și toleranță din partea autorităților, cât și prin gesturile spontane ale comunităților locale. Acestea din urmă și-au demonstrat solidaritatea față de victimele acestor agresiuni prin strângeri de fonduri sau manifestări de simpatie.

 

În acest context tumultuos, în orașul Coventry din centrul Angliei, comunitatea românească s-a reunit sâmbătă, 9 iulie, pentru a marca împlinirea a 2 ani de la instituirea oficială a parohiei ortodoxe românești din localitate, şi a o sărbători cu anticipație pe Sf. Veronica (12 iulie), ocrotitoarea acestei parohii. În tot acest timp, parohia a încercat să se afirme ca o mică insulă de ortodoxie și identitate românească, dar în același timp să-și consolideze legăturile cu comunitățile creștine învecinate, intenție simbolizată de participarea la eveniment, alături de invitatul de onoare, PS Ignatie Mureșanul, Arhiereu-Vicar al Spaniei și Portugaliei, a unor reprezentanți ai parohiilor ortodoxe românești, grecești și sârbești din zonă. Pe de altă parte, prezența primarului localității, Lord Mayor Lindsley Harvard, poate fi privită ca un act simbolic din partea autorităților de promovare a relațiilor cu românii stabiliți în Marea Britanie. Mesajul acestuia a fost cât se poate de direct; deși electoratul orașului Coventry a susținut cu 55% din voturi retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (așadar, un procent superior mediei pe țară), acesta i-a asigurat pe cei prezenți că, din punctul de vedere al Consiliului Local, atributul forte al orașului rămâne structura sa multiculturală și cosmopolită. Din acest motiv,  cetățenii români au fost și rămân bineveniți să locuiască și să-și desfășoare activitatea în acest oraș. Acest mesaj a fost primit cu apreciere atât de părintele paroh, pr. Cornel Grecu, cât și de PS Ignatie, care și-a manifestat speranța că spiritul de toleranță va continua să guverneze societatea britanică.

 

Îndemnul la toleranță și dragoste față de semeni a fost, de altfel, tema principală a cuvântării susținute de PS Ignatie după oficierea Sf. Liturghii, care a fost săvârşită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. Pornind de la îndemnul pe care Mântuitorul îl adresează bolnavului pe care îl vindecase de lepră – „ia seama să nu spui la nimeni” (Matei 8:4) – ierarhul a subliniat că discreția este una dintre cele mai importante virtuți creștine. În interpretarea sa, discreția se referă în primul rând la capacitatea noastră de a practica virtutea dezinteresat, fără orgoliu, de a nu condiționa actele noastre de caritate de anumite manifestări de recunoștință sau de orice recompensă de natură materială sau socială. Suportul pentru această interpretare provine chiar din textul biblic:  „Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într’ascuns” (Matei 6:3-4). Principiul, relativ simplu, este recunoscut și în filosofia modernă ca semn al moralității autentice, și este reflectat de pildă în conceptul de „imperativ categoric” introdus de filosoful Immanuel Kant. Imperativul categoric este definit ca un act ce reprezintă o necesitate în sine, necondiționată de niciun alt scop; revenind la exemplul de mai sus, numai atunci când ne ajutăm semenii cu discreție îndeplinim un act de moralitate pură, pentru că suntem motivaţi exclusiv de dorința de a face bine celuilalt, și suntem deplin conștienți că nu vom dobândi niciun beneficiu personal, cum ar fi sporirea capitalului social (cu alte cuvinte, admirația sau respectul celor din jur).

 

Ca virtute creștină, discreția poate fi privită însă și dintr-o altă perspectivă. PS Ignatie a sugerat că un aspect important al discreției se referă și la capacitatea noastră de a fi îngăduitori cu greșelile comise de ceilalți în mod voluntar sau involuntar, de a păstra tăcerea în legătură cu ofensele pe care ni le-au adus aceștia, într-un cuvânt de a evita să criticăm în mod public defectele semenilor. Răspunsul creștinului, în toate aceste situații, ar trebui să fie bazat pe toleranță și rugăciune. În principal prin rugăciunea sinceră pentru cei responsabili de astfel de acte se urmărește nu revendicarea afrontului suferit, ci un scop mult mai important, reabilitarea lor morală. Este evident astfel că și acest aspect al discreției ar putea fi clasificat ca un „imperativ categoric”, în măsura în care motivația acțiunilor noastre este pur altruistă, și chiar subminează ceea ce ar putea fi definit în mod strict ca interesul nostru personal (de pildă, revendicarea imediată a ofensei). În acest mod, prin practicarea discreției atât în dimensiunea ei predominant activă, de acțiune caritabilă dezinteresată, cât și în cea pasivă, de toleranță împletită cu rugăciune, putem spera să atingem standardul moralității creștine încorporate în textul biblic, și implicit să contribuim la salvarea sufletelor semenilor noștri.

 

„Domnul să ne ajute” – a concluzionat PS Ignatie – „să învățăm discreția, deoarece un om discret are mereu lumina în suflet, are grijă să nu îi rănească pe ceilalți”. Mesajul acesta mi se pare cu atât mai semnificativ în contextul evenimentelor politice curente. Ca români stabiliți în Marea Britanie, este dificil să rămânem indiferenți la discursul predominant negativ din mass-media cu privire la imigrația din țările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, atunci când cetățenii români devin ținta directă a unor atacuri xenofobe, îndemnul la discreție și toleranță pare aproape imposibil de urmat. Totuși, dacă privim această situație prin prisma actualității globale, este evident că alternativele sunt extrem de nocive, nu numai din punct de vedere moral, ci și politic. Conflictele recente din multe state ale lumii demonstrează că răspunsul la xenofobie sau rasism poate fi unul agresiv, în care victima devine agresor, și astfel se perpetuează la infinit cercul violenței. Inițiative care păreau să aibă ca scop recuperarea demnității naționale sau rasiale au devenit surse de constrângere și în cele din urmă agresiune, deprivând de fapt de libertatea de alegere, și implicit de demnitate, nu numai pe membrii comunităților percepute ca diferite, ci și pe membrii propriilor comunități. Premisa de la care au pornit toate aceste mișcări este diametral opusă principiului creștin al toleranței; ele se bazează pe hiperbolizarea atributelor negative ale unor grupuri sau comunități, care nu poate avea ca rezultat decât și mai multă intoleranță, subminând pe termen lung capacitatea acestor grupuri de a conviețui în mod pașnic. Așadar, dacă în fața aversităților putem să ne păstrăm în suflet lumina toleranței, având în vedere să nu „îi rănim pe ceilalți” în ciuda comportamentului lor, vom acționa conform moralității creștine, dar vom îndeplini în același timp și un deziderat de ordin politic.

 

La polul opus, este extrem de nocivă și alternativa de denigrare a propriei comunități, prin asumarea atributelor negative impuse din exterior. Aceste atribute se sprijină de cele mai multe ori pe criterii arbitrare, care nu rezistă unei examinări mai atente. Ne putem întreba, de pildă: este actul migrației în sine unul negativ? Subiectul este foarte complex, și probabil fiecare dintre noi și-a format deja o opinie în această privință. Fără a intra în detaliu asupra argumentelor care vă sunt bine-cunoscute, aș vrea să vă propun examinarea acestui subiect dintr-o perspectivă oarecum inedită. Nu demult, Bisierica noastră a sărbătorit Duminica Sfinților Români (a doua duminică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh); cu acest prilej s-a citit Acatistul Sfinților Români, și ceea ce mi-a atras atenția a fost menționarea unor sfinți care nu s-au născut și, în unele cazuri, nici nu au locuit niciodată pe teritoriul României. În general, Viețile Sfinților consemnează că mulți dintre aceștia au locuit, în anumite etape ale vieții lor, în diferite zone ale lumii și și-au lăsat amprenta asupra mai multor comunități; de exemplu, primul sfânt pomenit în Acatistul menționat este Sf. Apostol Andrei, care, evreu la origine, este considerat ocrotitorul României dar și al Scoției. Un alt exemplu concludent este o sfântă tare dragă mie, Sf. Parascheva de la Iași, care, născută lângă Constantinopol, capitala de atunci a Imperiului Bizantin, a plecat în pelerinaj la Ierusalim și apoi a petrecut o perioadă îndelungată într-o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului; după adormirea sfintei, moaștele sale au fost adăpostite pe rând de mai multe biserici din Bulgaria și Serbia de azi, ajungând în cele din urmă în Moldova. Exemplul acestor sfinți, al modului în care ei au fost integrați în ființa națională a mai multor popoare, sugerează că identitatea națională poate fi fluidă; ea nu este limitată la date obiective si imuabile cum ar fi locul nașterii sau limba maternă, ci poate fi de fapt rezultatul interpretării noastre. De altfel, acest principiu este cvasi-unanim recunoscut în studiile culturale contemporane; de pildă, într-un renumit studiu din 1983, Benedict Anderson definea națiunea ca o „comunitate politică imaginată”, a cărei identitate este creată în mod activ de membrii săi, prin variații ale discursului naționalist.

 

De asemenea, în cazul sfinților români, este evident că migrația a fost un fenomen benefic, prin care aceștia au contribuit la iluminarea spirituală a mai multor comunități, și implicit au facilitat comunicarea  interetnică și interculturală. Din toate aceste motive, cred că nu există argumente solide pentru a cataloga în mod automat actul migrației ca negativ. O incursiune în istoria oricărei națiuni, în arborele genealogic al oricărei familii, ba chiar și cercetări recente în domeniul istoriei genetice demonstrează concludent că identitatea oricărei etnii a fost și continuă să rămână împletită cu cea a altora.

 

În consecință, aș vrea să închei acest articol cu sugestia că pentru noi, românii stabiliți în afara granițelor țării, ceea ce primează este modul în care alegem să ne lăsăm amprenta asupra comunităților în mijlocul cărora trăim. Așa cum identitatea sfinților români nu este condiționată de apartenența lor etnică, ci subordonată unei alte identități, mult mai cuprinzătoare, aceea de creștin, nici pe noi nu ne definește actul migrației; dar ne definește modul în care încercăm sau nu să trăim cu „lumina în suflet”, având grijă să nu-i rănim pe ceilalți.

Autor articol: Arina Cîrstea

Adresa Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Veronica”, din Coventry: St. Anne and All Saints, Strathmore Avenue, Coventry, Warwickshire, CV1 2AN

Preot Cornel Grecu, eu_greco@yahoo.com, 079 4246 2238


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!