Iliescu „cel educat la Moscova”, în presa străină

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 22 octombrie 2015

Ion Iliescu121Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, urmată de moartea a patru persoane și rănirea altor trei. Știrea a atras atenția presei străine, care a comentat pe larg subiectul.

„Ion Iliescu se confruntă cu acuzații de crime împotriva umanității, pentru înăbușirea violentă a unui protest, la câteva luni după căderea regimului comunist”, titra, miercuri, BBC. Sursa citată amintește că, în luna septembrie 2014, CEDO a criticat eșecul României de a-i judeca pe cei responsabili pentru „crime împotriva umanității comise împotriva civililor români, în perioada tranziției sinuoase către democrație”, iar cazul a fost redeschis în luna martie 2015.

Agenția Associated Press subliniază la rândul său că Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni împotriva umanității, pentru incidentele din luna iunie 1990, când șase oameni au murit și aproximativ 1.000 au fost răniți. AP, citată de The Wall Street Journal, Business Insider și Nasdaq, subliniază că procurorii nu au explicat de ce Iliescu este acuzat doar pentru patru decese și nu pentru șase. În plus, agenția adaugă că CEDO a ordonat României plăți compensatorii pentru victime.

„Cazul nu a fost niciodată investigat corespunzător, din cauza prezenței continue a foștilor comuniști în Guvern. Însă, în luna martie, procurorii militari au anunțat că au redeschis cazul. Mii de români au emigrat după proteste, în contextul dubiilor privind angajamentul față de democrație, la șase luni după răsturnarea regimului liderului comunist Nicolae Ceaușescu”, mai scrie AP.

Agenția France Presse anunță și ea că „un tribunal din România a început urmărirea penală a fostului președinte Ion Iliescu, pentru crime împotriva umanității”, știre preluată și de Le Figaro, Digital Journal și Europe 1. Sursa citează un purtător de cuvânt al procurorilor, care a anunțat că Iliescu „a fost informat că au fost inițiate procedurile legale împotriva sa”.

„Fostul președinte Ion Iliescu, prins de trecutul său”, titrează Le Parisien, care notează că fostul președinte este acuzat că a chemat mii de „gulere negre” la București, în luna iunie 1990. „Gulerele negre. Fostul președinte român Iliescu, urmărit pentru crime împotriva umanității”, titrează și Liberation.

Reuters, citată de The Star, scrie că ancheta penală ce îl vizează pe Iliescu are legătură cu asaltul asupra manifestanților pașnici din București, din 1990, de către zeci de mii de mineri: „În luna iunie 1990, la doar o lună după primele alegeri democratice post-comuniste, Iliescu cel educat la Moscova a chemat 20.000 de mineri pentru ai salva FSN-ul aflat la guvernare de ceea ce a numit «o încercare fascistă de lovitură de stat»”.

Observatorii occidentali susțin că evenimentele din luna iunie 1990 au reprezentat o piedică în calea tranziției țării către o economie de piață și au descurajat investițiile externe pentru câțiva ani.

Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, urmată de moartea a patru persoane și rănirea altor trei, potrivit unor surse. Iliescu a ajuns la instanța supremă în jurul orei 9:50 și a stat acolo aproximativ o oră. Nu a vrut să facă nicio declarație nici la intrarea în sediul instituției, nici la ieșire. Cu această încadrare, Ion Iliescu riscă până la 25 de ani de închisoare.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!