IMIGRANTI PE BANCILE SCOLII

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, Reportajul săptămânii pe data 4 noiembrie 2012

Diaspora Romaneasca_Imigranti pe bancile scolii

Scoala britanica este numai buna de criticat pentru o mare parte dintre parintii romani ai caror copii au ajuns sa studieze pe aceste meleaguri.

In scolile primare de pe intinsul Regatului Unit copiii mai mult se joaca decat invata, sustin cu convingere parintii micilor imigranti romani. Astfel, cei mici nu primesc teme pentru acasa, nu au niciodata nimic de invatat dupa terminarea orelor de curs, n-au manuale si cunostintele nu le sunt evaluate printr-un sistem de notare; nimeni nu ii invata poezii, iar tabla inmultirii ramane inca o necunoscuta pentru multi elevi, chiar daca au uneori opt ani si sunt deja in clasa a patra.

Opiniile romanilor din Regatul Unit care au inteles sistemul de invatamant britanic difera insa radical. Acestia povestesc fara rezerve despre aspectele pozitive ale acestuia si sustin ca aprecierile formulate in lume cu privire la scoala britanica sunt intru totul justificate.

Exista insa un singur aspect luat in considerare atat de opozantii sistemului de invatamant britanic, cat si de catre adeptii acestuia: cu totii recunosc ca modul de a se face scoala pe intinsul Regatului Unit este complet diferit fata de tot ceea ce ne-a invatat, de-a lungul timpului, scoala romaneasca…

 

 

Socul intalnirii cu scoala britanica

 

Au venit aici cu gandul si dorinta de a oferi copiilor un viitor mai bun in Anglia, cel putin din punctul de vedere al educatiei. Insa au realizat ca scoala, profesorii, colegii, materiile, sistemul de invatamant in sine, nu se compara in nicio masura cu cele pe care le-au lasat acasa. Ce a urmat… daca a fost bine, daca a fost rau, daca regreta sau daca se bucura ca au facut alegerea potrivita, ne spun chiar ei, parintii copiilor care au abandonat scolile din Romania pentru educatia britanica…

Marinela are 42 de ani si a venit pentru prima data in Anglia in 2004. Lasase acasa doua fete, Alexandra si Georgiana. Copiii au ramas in grija bunicilor… A muncit alaturi de sotul ei timp de doi ani, dupa care s-au intors in Romania, crezand ca este pentru… „totdeauna”. Numai ca destinul nu a fost sa fie tocmai dupa planurile acestora si, in anul 2007, s-au reintors in Londra. De data aceasta impreuna cu toata familia. Povesteste ca a dorit ca cele doua fiice sa aiba parte in scolile din Londra de o educatie mai buna decat cea din Romania.

„Singurul motiv pentru care am adus copiii in Anglia a fost ca facultatile din Romania nu sunt recunoscute si m-am gandit ca este mai usor sa termine o facultate in Londra, unde primeste o diploma care este recunoscuta in toata lumea si astfel isi pot gasi mai usor un loc de munca. Intr-un fel, atunci m-am gandit ca va fi bine. Georgiana terminase clasa a II-a la Liceul de Muzica „Ciprian Porumbescu” din Suceava si Alexandra terminase clasa a IX-a la Liceul „Stefan cel Mare”, la sectia limbi straine”, spune Marinela.

 

De la o scoala la alta…

„Trecerea aceasta de la scoala din Romania la scoala de aici, din Londra, a fost foarte grea si pentru copii, dar si pentru mine ca si parinte. Am scos copiii din casa lor, din patul lor, cu un singur motiv: studiile lor sa fie recunoscute oriunde in lume. Pentru ca in Romania, chiar daca termini o facultate, tot iti este greu sa gasesti un loc de munca. Pentru Alexandra a fost mai usor, pentru ca era mai mare si studiase limba engleza la scoala. Stia sa vorbeasca, sa citeasca si sa scrie, ceea ce a fost mare lucru. Dar cand am inscris-o la scoala din Londra, a intrat timp de un an de zile intr-o clasa unde a fost testata. Problema a fost la Georgiana, care nu stia niciun cuvant in limba engleza. A trebuit sa astept, sa ma duc in audienta la «Council», pentru ca era deja luna octombrie si copilul meu nu mergea la scoala. Si astfel am cerut un loc la o scoala care era in apropiere de job-ul meu. M-am gandit ca asa pot sa o duc si sa o iau de la scoala”, povesteste Marinela.

 

Primele probleme

„La inceput, toti copiii din clasa s-au bucurat ca au un coleg nou… insa lucrurile nu au stat chiar asa. Pentru ca, ea nestiind un cuvant in limba engleza, ceilalti copii au persecutat-o. Ii luau scaunul cand voia sa se aseze si cadea jos, o loveau cu picioarele, o scuipau, o jigneau, ii spuneau incontinuu «Go back to your country! / Du-te inapoi in tara ta!». Am fost foarte, foarte suparata, nici nu puteam dormi noaptea. Am fost atunci la scoala sa discut cu profesorii, si acestia, la randul lor, m-au linistit, spunandu-mi ca ei au grija de tot. Singurul lucru, ca masura, era ca ii invatau pe copii sa isi ceara scuze unul de la altul… si cam atat. Pentru ca, la final, tot ea ramanea cea persecutata si jignita. Am participat la un fel de intrunire care avea loc o data pe luna cu parintii care aveau probleme cu copiii la scoala. Si am povestit tot ce se intampla… culmea este ca toti au ramas foarte surprinsi de ceea ce se intampla in scoala.”

    

Dupa un an…

„Intr-o seara s-a intors de la scoala plansa, nici nu putea sa ne faca sa intelegem daca au batut-o sau au dat vina pe ea ca ar fi batut pe altcineva. Nu am putut dormi in noaptea aceea. Nici eu si nici sotul meu. Si a doua zi am fost la scoala sa discutam cu directoarea… pentru ca nu aveai voie sa vorbesti cu parintii. Si asa am aflat ca era un grup de patru fete care se ocupau numai cu jigniri si tot felul de farse. Toate erau englezoaice. Tot atunci am discutat si cu parintii. Unii dintre ei s-au suparat, nici buna ziua nu au mai dat. I-am rugat sa vorbeasca la randul lor cu copiii lor si sa le spuna sa imi lase fata in pace, cand o vad nici sa nu o bage in seama, ca si cum s-ar intalni cu un stalp… pentru ca ea nu are nevoie de astfel de prieteni”, spune Marinela.

„De la acea discutie s-au mai linistit lucrurile, insa nu in totalitate. Ca un bilant… mai mult de un an de zile au durat toate aceste probleme. Dupa un an si jumatate, cand a inceput sa vorbeasca bine limba engleza, a putut sa se apere vorbind si explicand. Si in cele din urma, profesorii si colegii au cunoscut-o mai bine si si-au dat seama ca este un copil bun si moale, care nu paraste si nu face glume pe seama altora… Chiar daca in timp ea a devenit prietena cu toata lumea din clasa ei, eu niciodata nu m-am linistit, pentru ca nu poti deveni prieten bun cu cineva care si-a batut joc de tine mai bine de un an de zile”, spune Marinela.

——————————————

„Imi pare rau ca am adus copiii sa invete aici. Dar ce sa fac? Daca statul roman imi oferea o sansa sa imi educ copiii in tara, dupa care sa isi gaseasca un loc de munca in domeniul pe care l-au studiat… poate ca ramaneam. Caci in nordul tarii, in Suceava de unde suntem noi… totul s-a inchis, fabricile au dat faliment, nu se mai gaseste nimic. A trebuit sa iau o decizie… nu aveam ce sa fac, nu puteam sa mai astept. Ce sa astept? Daca era bine, nu cred ca veneam aici.”

Marinela, mama a doua fete care invata in scoli londoneze

——————————————

 

 

Lantul dezamagirilor…

     

Nici activitatile extrascolare din unitatile de invatamant britanice nu seamana deloc cu cele din Romania. Iar pentru parintii obisnuiti sa traiasca cu incantare reusitele copiilor lor de pe bancile scolii, dar si in afara orelor de curs, in tara natala, scoala britanica pare de neinteles…

 

Serbarile de altadata…

„Georgiana a studiat pianul in Romania timp de doi ani de zile. Eu am dorit sa continue sa cante la pian, nu in speranta ca va face o profesie din acest lucru, ci doar sa stie sa cante la un instrument; aveam pian acasa in Romania si ii placea de cand era mica sa cante. Cand am ajuns in Londra, nu am mai reusit sa o inscriu la cursuri de pian, pentru ca aici orele se platesc, chiar daca sunt in incinta scolii. Si am renuntat. M-am gandit sa nu o mai incarc cu muzica… cand ea nu stia limba engleza”, povesteste Marinela, mama unei fetite care urmeaza scoala primara la Londra.

Iar dezamagirea parintelui a fost si mai mare cand in scoala britanica unde invata fetita ei, au avut loc asa-numitele serbari de Craciun si mai tarziu, de sfarsit de an.

„Este diferenta ca de la cer la pamant… In Romania se premiaza toti copiii buni, se spun poezii, cantece si tot felul de povesti. Aici a cantat o eleva la vioara, dar sincer, numai cantat nu s-a numit. Si atat. La sfarsit toata lumea a aplaudat si a aclamat… Mie mi-au dat lacrimile, am plans cand m-am gandit ca fata mea Georgiana canta asa de bine la pian si nu pot sa o pregatesc”, ne-a marturisit Marinela.

 

Adolescenti fara prieteni

Nicoleta este o adolescenta romanca, stabilita la Londra alaturi de parintii ei in 2008. Atunci avea 13 ani si acomodarea cu noul sistem de invatamant nu a fost usoara.

Scoala de aici i se parea mult diferita de cea din Romania si cel mai greu i-a fost sa se obisnuiasca cu colectivul. In opinia sa, copiii de varsta ei din scolile britanice erau mai reci decat fostii ei colegi din Romania si legau mai greu prietenii. In rest, s-a pus repede la punct cu limba engleza, iar stilul de predare i se parea mai relaxat si lejer.

„Fata mea a avut intotdeauna un caracter puternic si a facut fata schimbarilor. In clasa se intelege mai bine cu rusii si polonezii, dar si-a format mai greu prieteni foarte apropiati, asa cum avea in Romania. A avut de la inceput si cativa colegi romani, dar, din pacate, trebuie sa spun ca unde se intalnesc doi romani iese taraboi. Mai intai i se parea ca toti se uita urat la ea si mai venea acasa ciufulita dupa cate o cearta ca intre copii, dar cu invatatul i-a fost usor. A stiut bine engleza, asa ca din punctul asta de vedere s-a adaptat repede. Dupa doar sase luni de stat in Londra, spunea ca nu se va mai intoarce in tara. Asa ca si planurile noastre s-au modificat. Ne-am decis inca de atunci ca va trebui sa stam in Regatul Unit pentru cel putin inca opt ani, pana termina ea colegiul si facultatea”, ne-a povestit mama Nicoletei.

——————————————

„In Romania cand te asculta la o materie… pai te asculta cu nota. Iar pentru nota 5 tot trebuie sa spui ceva, ca sa fie pe merit. Pe cand aici, in Londra… daca nu stii, te asculta si urmatoarea ora si urmatoarea si tot asa. Ii explica din nou. Nu ii da ambitia elevului sa invete singur, sa vrea sa citeasca mai mult acasa, pentru ca data viitoare sa ia o nota mai buna. Aici, copilul meu la 14 ani nu stie geografie, nu stie istorie… decat foarte putin din istoria Angliei. In tara, intr-un an scolar, copiii invatau istoria Romaniei, de la inceputuri pana in zilele noastre; aici repeta in fiecare an acelasi lucru… Este adevarat ca nu iti folosesc toate, dar din aceste informatii se construieste cultura generala a unui copil.”

O mama romanca nemultumita de scoala britanica

——————————————

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!