Imigranți vânați cu tancul lângă România

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 18 martie 2016

Un bulgar a achiziționat două tancuri și câini de vânătoare cu ajutorul cărora a organizat patrule la granița cu Turcia, pentru a vâna și prinde imigranți ilegali. Informația a fost publicată de cotidianul britanic Daily Mail, care dezvăluie detalii absolut șocante în legătură cu acest caz. În vârstă de 29 de ani, Dinko Valev vrea ca statul bulgar să îi finanțeze operațiunile și să îi plătească pentru fiecare refugiat capturat și susține că acțiunile sale sunt bine văzute de către concetățeni, așa că intenționează să recruteze și mai multe persoane, pentru a-și extinde aria de acțiune. În opinia sa, orice imigrant ilegal este jihadist și neagă cu desăvârșire că i-ar teroriza pe captivi. „Aș descri-o ca pe o activitate sportivă. Nu poți să spui despre un sportiv că ar fi violent”, a declarat el.

Cu toate acestea, cotidianul britanic a publicat mai multe fotografii în care apar refugiați înspăimântați, după ce au fost capturați și puși la pământ de patrulele lui Valev. Organizația Comitetul Helsinki pentru drepturile omului îl acuză pe sportiv că îi amenință pe refugiați, bărbați, femei și copii, cu moartea, catalogând acțiunile lui ca ilegale și pe Valev drept un criminal.

Patrulele bulgarului mai folosesc și ATV-uri sau oameni călare pentru a fugări imigranții ilegali, care, conform spuselor lui, sunt ulterior predați poliției. Inițiativa lui Valev se bucură de sprijin pe internet, circa 2.000 de persoane exprimându-și acordul față de acțiunile lui. Deși Valev acționează de aproape un an, postând pe Facebook imagini edificatoare, poliția din Bulgaria încă nu a luat măsuri împotriva „vânătorului de refugiați”, cu toate că ministrul bulgar de interne a declarat că a cerut un raport autorităților locale în care să fie consemnate toate informațiile cu privire la posibile activități ilegale.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!