Imigranţii UE din UK nu duc la vale salariile britanicilor

Articol publicat in sectiunea Diaspora, UK, despre români pe data 19 mai 2016

uk-est-europeni-la-munca

Potrivit unui studiu realizat de reputata universitate britanică London School of Economics (LSE), creşterea rapidă a numărului de imigranţi sosiţi în Marea Britanie din alte ţări UE nu a avut nici un impact asupra nivelului salariilor sau al oportunităţilor de muncă pentru muncitorii născuţi în UK.

Studiul, citat de cotidianul britanic The Guardian, arată că zonele care au atras cei mai mulţi muncitori veniţi din alte state UE nu au suferit scăderi mai mari ale salariilor sau reduceri mai pronunţate de oportunităţi de muncă în comparaţie cu alte zone din UK.

Acelaşi studiu LSE a arătat, de asemenea, că bunurile şi serviciile consumate de imigranţii sosiţi în Regatul Unit a dus la creşterea economiei britanice, ceea ce a creat oportunităţi de muncă suplimentare pentru localnici. În termeni reali, salariile britanicilor au scăzut, însă economiştii de la LSE consideră că nu triplarea numărului de imigranţi veniţi din UE între 1995 şi 2005 ar fi de vină, ci mai degrabă recesiunea profundă care a debutat în 2008.

Potrivit studiului, salariile reale ale britanicilor au crescut semnificativ de la sfârşitul anilor 1990 şi până în momentul apariţiei crizei economice, cu alte cuvinte salariile au crescut chiar şi în condiţiile în care în 2004 mai multe state est-europene, printre care şi Polonia, au aderat cu drepturi depline la blocul comunitar.

Din momentul apariţiei crizei economice, salariile reale au scăzut cu 10%, iar economiştii LSE au concluzionat că „marea recesiune” este de vină şi nu imigranţii est-europeni şi că, în realitate, aceştia au creat mai degrabă prosperitate pentru britanici.

Jonathan Wadsworth, unul dintre co-autorii studiului, a mai spus:

—————————————

„Imigraţia este în cel mai rău caz neutră, dar mai degrabă benefică pentru economia Marii Britanii. Imigranţii UE plătesc mai multe impozite decât primesc ca şi ajutoare sociale, deci ajută în mod direct la reducerea deficitului bugetar. Imigranţii nu afectează în mod negativ serviciile locale precum educaţia, sănătatea sau locuinţele pe social, aşa cum nu crează nici instabilitate socială, dacă urmărim rata infracţionalităţii.”

—————————————

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!