Imigrație la puterea a doua

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 21 iulie 2013

Când ne gândim la imigranții români (sau chiar la noi, personal, ca imigranți în UK) avem în minte o ecuație simplă: noi, românii, și ei, englezii. O ecuație cu doi termeni, unul mobil, celălalt static. Noi plecăm, ei ne primesc (sau nu).

Povestea publicată de ziarul nostru de astăzi arată, însă, și o formă ceva mai complicată a imigrației. Idealul unui tânăr egiptean de a ajunge în România, de a-și face studiile, iar apoi noul ideal de a ajunge în UK, considerând România ca fiind „acasă”. Este, matematic vorbind, o imigrație la puterea a doua. O dublă plecare, o dublă adaptare la țara adoptivă, cu tot ce înseamnă asta. Aterizarea într-un mediu total necunoscut, învățarea unei limbi cu care nu ai nimic în comun, integrarea treptată într-o civilizație care, până atunci, nu-ți spunea mare lucru. Egipteanul a trecut prin toate acestea, și încă greu de tot. A început Facultatea de Medicină, n-a reușit s-o termine, a muncit, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit, are doi copii. Șaptesprezece ani în România ca destinație finală a aventurii lui. Treisprezece ani în care n-a mai ajuns în Egipt. „Acasă” nu mai era Egiptul, ci familia, munca, limba română. România. O nouă viață, ruptă total de cea dinainte. Definitivul împlinit. Și apoi, brusc, ideea unei noi plecări. Tot „de tot”. La fel de definitiv ca și prima. Cu aceleași eforturi de adaptare, de învățare a unei noi limbi, de integrare într-o nouă societate. Egipteanul român devenit englez este, de fapt, imaginea unui fenomen pe care rareori îl luăm în seamă, dar care cuprinde numeroși români.

Imigrația la puterea a doua este căutarea celei de-a doua șanse de reușită în viață. Trecerea dintr-o lume în altă lume, pe aceeași planetă. Ea nu înseamnă neapărat un eșec al „primei vieți”, ci mai degrabă o dorință de a atinge idealul în „a doua viață”. Nu idealul filozofic al cunoașterii misterelor universului, ci acela pragmatic, al viețuirii la standarde cât mai convenabile. Nu orice experiență într-o a doua țară ar putea fi numită „imigrație la puterea a doua”. Ea presupune o integrare totală, ani buni trăiți într-o anume cultură, apoi o desprindere, un salt în „a doua viață”. Sau, după caz, „a treia”. Faptul că astfel de experiențe sunt tot mai frecvente indică nu doar o intensificare a migrației economice. Ci și o voință mai puternică de a cuceri viața pe care fiecare dintre noi credem că o merităm.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!