In asteptarea alegatorilor

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 7 decembrie 2009

MAE a anunţat la 1 decembrie finalizarea expedierii buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale în străinătate. În Marea Britanie s-au distribuit 14.700 de buletine de vot, cu 700 mai mult decât pentru primul tur de scrutin desfăşurat la 22 noiembrie. În total, la secţiile de vot din străinătate au ajuns 599.706 buletine de vot.

Pe baza estimărilor misiunilor şi a prezenţei la vot la scrutinele anterioare au fost trimise 600.000 buletine de vot pentru secţiile de vot din străinătate pentru alegerile prezidenţiale. În urma analizei scrutinului din 22 noiembrie, când a existat o afluenţă ridicată a cetăţenilor români la secţiile de vot din afara ţării, s-au operat anumite modificări în repartizarea buletinelor de vot pe ţări/secţii”, se precizează într-un comunicat al MAE din 1 decembrie.

Procedura de vot aferentă turului doi al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009 a fost transmisă de reprezentanţii MAE printr-un comunicat de presă din 29 noiembrie. Conform legii 370/2004, românii care vor vota în secţiile de vot din străinătate vor parcurge etapele următoare:

  • Alegătorul va completa un formular al declaraţiei pe proprie răspundere pentru alegerile prezidenţiale privind faptul că nu a mai votat şi nu va mai vota la altă secţie de votare.
  • Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta va înscrie alegătorul pe un tabel electoral (îi sunt trecute toate datele personale – numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, tipul, seria şi numărul actului de identitate) şi unde alegătorul semnează.
  • În baza semnăturii în tabel, alegătorul va primi o ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi un buletin de vot, destinat alegerii preşedintelui României.
  • Apoi, alegătorul intră în cabina de vot şi votează. Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde prenumele şi numele candidatului pe care îl votează.
  • După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinul de vot, astfel încât pagina netipărită care poartă ştampila de control să rămână în afară şi îl vor introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
  • Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta care aplică pe actul de identitate al alegătorului ştampila cu menţiunea „VOTAT” sau un timbru autocolant, după caz.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!