În Norvegia, fumatul va fi interzis pentru cei care au împlinit 18 ani

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 22 ianuarie 2016

În încercarea de a elimina fumatul până în anul 2035, Asociația Medicală Norvegiană susține interzicerea vânzării de produse fabricate din tutun către cetățenii născuți după anul 2000. Demersul este realizat în special pe lângă guvernul de la Oslo.

Proiectul ar urma să intre în vigoare în anul 2018

Specialiștii norvegieni susțin că accesul la produsele din tutun nu reprezintă un drept fundamental al omului. „Știm cu siguranță că fumatul va fi interzis până în anul 2035. Măsura pe care o susținem acum este doar o etapă în cadrul acestui demers. Tinerii nu ar trebui să-și înceapă viața fumând”, a declarat Marit Hermansen, președinta Asociației Medicale Norvegiene.

Scopul proiectului este de a opri vânzarea de produse din tutun către tinerii care au împlinit 18 ani (vârsta legală la care cetățenii Norvegiei pot achiziționa astfel de bunuri). Dat fiind faptul că a fost ales anul 2000 ca dată limită, măsura va intra în vigoare de-abia în 2018.

Conform unor statistici, în anul 2013 peste 32% dintre norvegieni erau fumători. Procentul este mai redus față de cel din anul 2008, care a fost de 36%. Totodată, se cunoaște faptul că 7% dintre tinerii norvegieni au declarat că fumează zilnic.

În momentul de față, intențiile Asociației Medicale Norvegiene nu sunt susținute de membrii conducerii politice a regatului. Partide cum sunt cel Conservator, cel Laburist sau cel Creștin-Democrat consideră ideea ca fiind nerealizabilă.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!