ÎN UK ȚÂNȚARI, ÎN ROMÂNIA BONDARI

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 27 aprilie 2015

Diaspora romaneasca_In UK tantari, in Romania bondari

Comportamentul este cel care îi face uşor de identificat pe mulți dintre imigraţii veniţi în Regatul Unit de pe tărâmul României. Şi, din păcate, aceia care afișează gesturi, atitudini şi valori îndoielnice sunt mult mai vizibili…

Românii din străinătate se întrec în mașini, haine de firmă, aparate electronice, echipamente sportive, excursii costisitoare în destinații exotice sau pur și simplu în cheltuirea banilor ostentativ, în public. Toate acestea sunt menite să transmită „observatorilor” impresia de belșug ori de deplină realizare în plan material. Iar locul cel mai potrivit de etalare al tuturor acestora este țara natală; cu scopul de a impresiona rudele, cunoștințele, prietenii și mai ales dușmanii.

Doar că, adeseori, acumulările materiale arătate cu insistență în locurile cele mai aglomerate nu reflectă realitatea. Ele sunt, la urma urmei, doar o formă mascată de publicitate. Și, în consecință, pot ascunde detalii mai puțin vizibile și deloc lăudabile…

 

 

Lauda de sine… se plătește bine

 

Cui și când se dau românii mari și tari? De obicei, în fața altor români și de cele mai multe ori, când se întorc înapoi în țară. Cu ce se laudă românii? Fără doar și poate, cu achizițiile neapărat din noua colecție, ultima modă, cea mai recentă apariție sau (din aceeași familie): ultimul model.

Toate aceste lucruri nu le spunem noi, ci românii care au observat, mai în glumă, mai în serios, că unii dintre conaționalii lor nu merg în România de dor, de nevoie sau, pur și simplu, în vizită. Altul e motivul: să se dea mare! Ei povestesc că unii dintre cunoscuții lor își schimbă complet garderoba, aproape că nici nu mai mănâncă doar ca să aibă la mână un nou ceas, să poarte ochelarii cei mai în vogă și fără îndoială, să conducă obligatoriu un BMW. Sunt acceptate și alte branduri, dar la fel de sonore.

Toate aceste impresii și mândrii se plătesc greu, mai spun cei care privesc de pe margine. În momentul în care ajung înapoi în regat, de la mici la mari, accesoriile sunt puse la vânzare, pentru că nu v-am precizat: mulți se împrumută doar de dragul fițelor…

 

De la muncitor la boier e doar un pas

Dan Ț. este unul dintre românii care au fost de acord să ne povestească experiențele trăite de curând cu unii dintre colegii săi de casă. Tânărul mărturisește în calitate de martor că ceea ce a văzut la conaționalii lui l-a lăsat, pe rând, mirat, șocat, fără cuvinte, revoltat, dar, în cele din urmă, cu zâmbetul pe buze.

„Așa sunt unii… Să îmi fie cu iertare, că sunt români de-ai mei, dar eu nu am cum să îi înțeleg. Să muncești până îți sar capacele, să nu mai știi de tine și să îți dai banii pe lucruri care nu îți sunt de folos, doar ca să arăți cât de șmecher ești, este… ceva de speriat, aș spune. În vara anului trecut, locuiam într-o share house cu încă șase români. Doi dintre aceștia stăteau într-o cameră dublă. Dormeau în același pat, purtau haine unul de la altul, împărțeau totul ca să îi ajungă astfel mai ieftin cheltuielile. Munceau amândoi pe șantier ca labourer-i, de dimineața până seara. Eu nu i-am văzut și nici nu i-am auzit niciodată în opt luni de zile cât am locuit împreună în aceeași casă, să iasă și ei la un pub sau să se plimbe sau să meargă la cumpărături. Nu! În ziua liberă stăteau în casă și se uitau la meciuri și își cumpărau cea mai ieftină bere posibilă. E… transformarea a venit cu o săptămână-două înainte de a pleca în România. S-au dus în Stratford, în mall, și și-au cumpărat de toate: haine noi, pantofi, adidași, ochelari de la Ray Ban (că în România toată lumea are firma asta), ceasuri. Unele din lucrurile pe care și le-au luat nu erau nici măcar genul lor. Cămăși înflorate, pantaloni scurți, deși unul avea picioare subțiri, celălalt era tare durduliu. Noi, oamenii de prin casă, le-am spus că nu îi avantajează unele haine. Ei, însă, ne-au dat peste nas… că nu știm noi ce se poartă în România. Atunci am înțeles exuberanța asta a lor. Voiau să arate prietenilor, cel mai probabil, din țară cât de șmecheri sunt ei aici. M-am șocat la început, apoi în cele două săptămâni, timp în care ei au tot făcut cumpărături, mi-a trecut și am început să privesc partea amuzantă. Știți ce a fost de-a dreptul uimitor? Faptul că ei nu au ieșit nicăieri luni de zile, dar și-au cumpărat lucruri de la cele mai în vogă firme, dar și cele mai scumpe. Deci… să nu subestimăm pe nimeni. Asta e părerea mea. Din păcate, nu știu cum s-au întors din România, pentru că am apucat să mă mut de acolo”, ne spune tânărul de 36 de ani.

————————————–

„Chiar am făcut glume între noi și i-am întrebat dacă nu cumva au câștigat la loto sau dacă au spart vreo bancă. Diferența a fost uriașă. Gândiți-vă să vedeți o persoană purtând practic două tricouri timp de opt luni de zile și apoi deodată cumpărându-și cămăși înflorate de la Hollister sau bluze de la alte firme scumpe. Pe mine mă depășesc astfel de mentalități.”

Dan Ț., 36 de ani

————————————–

 

Neopren, da! Să înotăm, ba!

Andreea este o altă româncă de 34 de ani care a rămas de-a dreptul uimită de cumpărăturile pe care doi colegi de casă le-au făcut, în aceeași situație: tocmai când se pregăteau să plece către România. Cuplul de români despre care ne povestește tânăra a cumpărat aproape tot ce era necesar unei vacanțe la mare…

„Toată agitația a început în momentul în care cei doi au început să se dea mare prin casă că se pregătesc să plece în România și, de acolo, vor pleca cu niște prieteni foarte buni din țară în Turcia, cu mașina. Oamenii se pregăteau de o vacanță frumoasă la malul Mării Mediterane. Nimic ieșit din comun. Numai că au început să își cumpere și să comande de pe internet tot felul de lucruri: costume de neopren, labe de înot, ochelari de înot, căști. Ea – cinci costume de baie. El – pantaloni scurți de aceeași culoare cu costumele ei. În același timp, ne vorbeau și ne arătau poze cu prietenii lor din România: cât de mari și tari sunt ei. Ce haine au, pe unde se plimbă, ce au și ce nu au. Ei bine, așa am realizat că, de fapt, era o competiție între ei. Mai cu seamă că acum se revedeau după un an de zile, vreme în care cei doi au muncit și au trăit în Londra și acum se simțeau nevoiți, mai mult ca oricând, să arate când de bine au ajuns. A fost evident să ne dăm seama, atât eu, cât și ceilalți din casă, că ei cumpărau toate aceste lucruri doar ca să concureze cu prietenii lor și să arate că și ei pot și că au”, ne povestește Andreea despre experiența la care a fost martoră.

————————————–

„Senzaționalul a venit după câteva zile. Vorbeau între ei despre activitățile pe care urmau să le facă în vacanță, cât de tari vor fi scufundările (snorkelling și scuba diving) pe care le vor face, numai că au scos porumbelul: cum vor face toate acestea dacă niciunul nu știa să înoate. Pe bune?! Să îți cumperi costum de neopren, labe de înot, ochelari de înot, căști speciale pentru cap, nu știu ce papucei pentru pietricele… dar să nu știi să înoți?! Ce este asta, că eu nu vreau să o denumesc?  E de râsu` plânsu`… asta cred eu.”

Andreea, 34 de ani

————————————–

 

BMW și alte mașini

Paul are 26 de ani, este din București și ne-a povestit că de când se află în Londra, a descoperit că unii dintre românii care ajung aici au mari obsesii. Dar și că expresia românească „a te da mare” pare a fi idealul de viață al multora. De exemplu…

„Am avut în urmă cu câțiva ani un vecin care vorbea încontinuu despre mașina lui: un BMW. Orice discuție pe care o aveam, despre vreme sau despre bani sau despre mâncare, se termina cu mașina lui. Mi-a spus, fără să exagerez, de multe-multe-multe ori că și-a cumpărat-o cu banii cash. Și nu de oriunde, ci de la reprezentanța BMW. Că e cea mai bună mașină, că nu se compară cu Audi sau Mercedes. Că mașina lui dă clasă pe stradă… deși era un model mai vechi, o avea atunci, în 2012, de peste 5 ani de zile. Numai așa spunea: BMW-ul meu nu se compară cu alte mașini. E cel mai tare! Cea mai bună mașină e BMW-ul meu. Între timp, alți vecini și-au cumpărat mașini mult mai bune, modele noi, mai arătoase, însă el le spunea în față că tot BMW-ul lui era cel mai tare. Omul chiar credea ceea ce spunea. Era incredibil. Eu, de atunci, am început să urăsc această marcă. Nu pot să îmi explic de ce…”, ne spune Paul.

 

 

Iluzia este mai puternică decât realitatea

 

Și Ioan are ce povesti legat de acest subiect. Tânărul de 33 de ani ne vorbește despre experiența pe care a trăit-o în urmă cu câțiva ani de zile: un român cu care locuia în aceeași casă l-a pus, în acea vreme, pe gânduri, spune acesta. Iată care este părerea lui atunci când vine vorba de astfel de situații.

„Și snobismul și prostia sunt câteodată efecte ale lipsei de educație. Oamenii aceștia clădesc, pur și simplu, o iluzie, o imagine pe care vor să o vândă conaționalilor lor, sau nu neapărat. Într-un fel, să își justifice plecarea din România  și ca să fie cumva puternici în competiția cu cei de acolo sau cu alții care au fost plecați și s-au întors. Și clădesc iluzia aceasta cumpărând mașini scumpe, haine de firmă sau construindu-și case mai mari decât au nevoie, dar acesta este comportamentul tipic al omului needucat și sărac, care încearcă să evadeze și să iasă în evidență, și atunci încearcă să compenseze psihologic că nu are multe și să dovedească că, de fapt, are. Este doar o compensație psihologică. Mai este și competiția asta snoabă cine este cel mai tare”, este de părere tânărul din Brașov.

 

Își iubea mașina la fel ca pe soție

Ioan are și un exemplu concret: „Am exemplul unui român cu care am stat în aceeași casă și care muncea foarte greu în construcții, câte 10-12 ore pe zi. După o perioadă, și-a permis să își cumpere un Audi și, timp de câteva săptămâni, a fost cum nu se poate mai fericit. Nu l-am văzut niciodată mai fericit ca atunci. Își iubea mașina, și nu este un termen forțat, la fel de mult ca nevasta. Însă nu se ducea cu mașina la muncă, ca nu cumva să o zgârie sau să o murdărească cu sculele și o ținea în parcare, în fața casei. Când venea seara de la serviciu, făcea duș, mânca și se urca în mașină. Nu conducea, nu mergea niciunde, ci, pur și simplu, stătea în interior și admira finisajele, asculta muzică, o mai ștergea de praf, o mai spăla… foarte grijuliu omul, de la cauciucuri și până la bord totul era imaculat. M-am obișnuit cu imaginea aceasta. Mi se părea ciudat să nu îl văd în fiecare seară, după serviciu, în mașină. Bineînțeles că m-a invitat și pe mine, mi-a arătat că volanul este din piele, că scaunele au încălzire, a butonat toate chestiile de la bord”, ne spune tânărul.

 

Ce faci… când vecinul are mai mult?

Toate planurile și toată fericirea românului despre care ne povestește Ioan s-au năruit într-o secundă. Mai exact în clipa în care a aflat că vecinul său din România deține o mașină mult mai arătoasă și mult mai performantă decât a lui. „Totul a mers perfect până când într-o seară nu l-am mai văzut în mașină. Am crezut că s-a întâmplat ceva, deși mașina nu era lovită, nu era murdară. L-am găsit pe Adrian, așa îl cheamă, în casă, supărat foc. L-am întrebat ce a pățit și mi-a spus că e grav. M-am gândit inițial că s-a întâmplat ceva cu soția lui, că și-a pierdut jobul. Nu era nimic din ce îmi imaginam eu, ci aflase că un vecin de-al lui, din același sat, care locuia la trei case distanță de casa sa părintească, își cumpărase Mercedes, ultimul model. Mi-a spus atunci că se pregătea ca în două săptămâni să meargă acasă și că era foarte mândru că reușise să își ia mașina respectivă. Iar acum aflase că vecinul lui va veni exact în aceeași perioadă acasă și se va face de rușine cu Audi. Care era o mașină foarte bună, nouă, foarte bine întreținută, era minunată mașina, dar nu era Mercedes, ultimul răcnet. Eu am crezut că glumește, că nu vorbește serios. Nu! Omul mi-a explicat că pentru el, lucrul acesta contează cel mai mult pe lume. Faptul că el se întoarce acasă și se face de rușine cu mașina lui în fața vecinului era grav. Am înțeles atunci că oamenii își crează false sensuri în viață și se lasă cumva târâți în competiții inutile. Acesta este snobism, lipsă de educație, dovadă de sărăcie”, ne povestește tânărul.

————————————–

„E o poveste cât se poate de reală și mi-am dat seama atunci că iluziile pot fi mai puternice decât realitatea. Oamenii trăiesc iluziile cu mai mare intensitate decât realitatea. Detaliul esențial: după ce a trecut o săptămână, în care omul a fost depresiv de-a dreptul, pentru că nu se mai putea duce acasă cu Audi, mi-a spus că a luat decizia să muncească mai mult și să își cumpere și el un Mercedes, la fel ca al vecinului. Nu a mai plecat în România, a muncit în următoarele cinci luni de zile pe brânci, era tot mai obosit, mai slab, însă a reușit după câteva luni să își vândă mașina și să își cumpere un Mercedes. Și în cele din urmă, s-a dus acasă, cu pieptul scos și împlinit cumva, dar, în același timp, cu inima strânsă, că dacă un al vecin din sat vine cu o mașină și mai bengoasă…”

Ioan, 33 de ani

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “ÎN UK ȚÂNȚARI, ÎN ROMÂNIA BONDARI”

  1. andrei Spune:

    astea sunt povesti de adormit copiii,cand iti cumperi o masina o cumperi sa fii tu confortabil sa o conduci si sa functioneze cat mai mult ,nu ii doare pe vecini capul ce masina am eu si cu mercedes ul …..da sunt frumoase confortabile dar tre sa te uiti si la consum sa nu umbli cu 3 portofele dupa tine…poti sa ai si trabant,,,,,nu ai mercedes si sati si mori de foame…masina tre sa produca nu sa cheltui

  2. gica Spune:

    din pacate nu sunt povesti… mare parte din romani nu sunt decat niste maimute lipsite de cultura care vor sa para ceea ce nu sunt si nu vor fi vreodata…

Spune-ti si tu parerea!