Când prietenul se transformă în dușman

Articol publicat in sectiunea Bani, taxe şi beneficii, E țeapă, Poveşti româneşti pe data 26 mai 2016

femeie dezamagita

Dezamăgită, păcălită și chiar umilită. Aceste trei cuvinte reprezintă tot ceea ce a mai rămas din relația acestei tinere cu prietena sa din copilarie. Nu ar fi nici primul și nici ultimul caz al prieteniilor din România care se destramă brusc și absolut deloc frumos pe meleaguri străine. Însă când „nu te gândești nicio clipă că ți se poate întâmpla chiar ție”, după cum spune chiar protagonista materialului nostru, dezamăgirea este extrem de mare.

După același scenariu pe care l-au mai trăit și alții, tânăra în vârstă de 30 de ani a ajutat-o pe prietena sa să ajungă în Anglia. I-a oferit o cameră decentă, într-o casă curată și primitoare și i-a oferit cel mai de preț lucru pentru un român aflat la început de drum în Anglia: un loc de muncă. Unul chiar foarte bun! Ce a urmat? O trădare în toată regula, ne povestește tânăra.

 

Diaspora Românească: Cât de apropiată ai fost de acea prietenă și cum a ajuns ea să îți ceară ajutorul?

A.A.: În primul rând, am fost mai mult decât surori pe timpul facultății, ne cunoaștem foarte bine, îi cunosc familia și tocmai de aceea m-am oferit să o ajut. Deși nu mai eram la fel de apropiate, pentru că ea s-a căsătorit între timp, are un copil acum și lucrurile acestea ne-au mai distanțat, eu am fost alături de ea, când a avut nevoie. Totul a început în aprilie 2014, ea locuia atunci în Italia, avea o situație foarte grea și, pur și simplu, m-a întrebat care ar fi șansele să vină în Anglia și să își găsească un loc de muncă. Nici nu i-am răspuns că imediat am vorbit cu șeful meu, lucram la o firmă destul de mare ce are magazine online pe eBay și pe Amazon, și i-am spus că am o prietenă bună care are nevoie de un job, că va face treabă bună, că garantez pentru ea, că vorbește engleza, că se descurcă la calculator, iar șeful a fost de acord.

————————————–

„Șeful meu a spus instant da, că poate veni, știind că eu, ca româncă, sunt foarte muncitoare și mi-am făcut treaba perfect. Eu am fost chiar primul angajat… am lucrat mult. Pentru că a avut încredere în mine și pentru că i-am spus că va oferi  exact aceleași servicii ca și mine, șeful a spus că nu este nicio problemă atât timp cât garantez eu și atât timp cât muncește cum muncesc eu. Sigur, sunt bucuros să am încă un angajat așa ca tine, mi-a spus atunci și a așteptat-o timp de o lună și jumătate, până când și-a pus lucrurile în ordine și a ajuns în Anglia.”

A.A., despre experiența sa

————————————–

 

D.R.: Despre ce loc de muncă este vorba, mai exact?

A.A.: Sunt magazine pe Ebay și pe Amazon și, practic, noi trebuia să procesăm comenzile pe care le primim, să luăm invoice-urile și etichetele necesare, apoi produsele din depozit și să le trimitem la împachetat. Job-ul se numește Order Processing. Este un loc de muncă foarte ușor. Este un sistem deja format, se urmează un training și astfel trebuie să numerotezi niște cifre la comenzi, este necesară atenția ca să nu ajungă comenzile greșite la clienți.

 

D.R.: Cum a fost întâlnirea și în ce fel ai ajutat-o?

A.A.: Am adus-o la mine acasă, i-am oferit o cameră unde să locuiască. Am încercat atât cât am putut să o ajut cu sfaturi, mai ales că era și deprimată, deoarece copilul rămăsese în România, și am încercat, atât eu, cât și prietenul meu, să o scoatem din starea aceea. A început munca imediat cum a ajuns în Londra. Duminică a venit și luni a mers la muncă. La început a fost bine, a avut elanul acela pe care mi l-am imaginat, fiind și un job de birou a fost mare lucru. Când eu am ajuns în Anglia, am lucrat într-o spălătorie, iar când am primit acest job, am simțit că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.

 

D.R.: Bănuiesc că șeful tău avea o încredere totală în tine, de vreme ce a acceptat să angajeze o persoană recomandată de tine…

A.A.: Am muncit extraordinar de mult și astfel am ajuns în punctul în care am avut posibilitatea să recomand oameni și să o aduc pe ea, și nu numai. A lucrat și sora mea acolo, a mai lucrat și fratele celui care mă recomandase pe mine. După ce sora a mea a renunțat la job, pentru că a trebuit să meargă la școală, am adus un alt prieten care locuia cu noi în casă. A fost o echipă foarte bună, tocmai de aceea șeful meu a văzut că noi românii suntem muncitori, în toată negura aceasta care ne înconjoară aici. Prin acest lucru, deja construisem o imagine destul de bună a românilor. Totodată, șeful meu a văzut că noi românii știm și engleză, ne descurcăm și pe calculator și era foarte mulțumit. Afacerea a crescut ușor-ușor, el avea nevoie de și mai mulți oameni și de aceea îi era mult mai simplu să aducă persoane pe care eu le recomandam, decât să stea să caute el singur.

 

D.R.: Care a fost prima dezamăgire pe care ai simțit-o față de ea?

A.A.: Prima dezamăgire… Ne-a întrebat șeful dacă mai știm pe cineva, mai era nevoie de o persoană la împachetat. Eu am spus că nu, pentru că nu mai voiam să aduc pe nimeni. Ei erau echipa mea… și eu nu mai voiam să aduc pe nimeni. În primul rând, nu mai știam pe nimeni pentru care să îmi pun obrazul, plus că șeful nostru avea perioade în care, pur și simplu, îl uram și nu mai voiam să chinui și pe altcineva cunoscut cu atitudinea aceea a lui. Așa că am spus că nu mai știu pe nimeni și că ar fi bine să punem anunț. Ei bine, atunci prietena mea a spus că știe ea pe cineva… Nu mi s-a părut deloc frumos ce a făcut. I-am explicat că în momentul în care mai aduci pe cineva, devii practic responsabil de acea persoană. Și poți ajunge să te simți tu vinovat, dacă acea persoană nu face ceea ce trebuie. S-a supărat pe mine. M-a dezamăgit oarecum, pentru că nu a ținut cont de mine. Practic, tu ești favorizat la un loc de muncă, te aduce cineva, după care tu sari peste acea persoană, intri direct la șeful. În cazul în care se întâmpla ceva rău, șeful nu o trăgea la răspundere pe ea, ci pe mine. I-am explicat că suntem deja prea mulți cunoscuți aici și că ar fi bine să vină și cineva neutru, ca să existe un echilibru. Însă, până la urmă, a chemat un cunoscut de-al ei cu care locuia în casă.

 

D.R.: Au mai urmat și alte decepții?

A.A.: Da. Între timp s-au adunat foarte multe între mine și șeful meu și mi-am dat demisia. În momentul în care ea a auzit că eu voi pleca, a vorbit cu șeful și i-a spus că poate aduce o prietenă de-a ei. În locul meu. Nu mi s-a părut frumos să procedeze astfel. Eu deja nu mai prezentam niciun interes, pentru că îmi dădusem demisia… și atunci ce mai conta părerea mea.  În cele din urmă, a adus-o pe noua ei prietenă, iar eu am plecat de acolo în relații bune. Asta s-a întâmplat la mijlocul lunii februarie.

————————————–

„M-am simțit dezamăgită. A început să nu mai îmi dea nicio atenție, nu mai eram nici măcar prietena ei, acum avea o nouă prietenă. I-am spus că e trădare și că face parte din categoria oamenilor pe care nu aș fi vrut niciodată să îi ajut, să îi aduc aici, pentru că este nerecunoscătoare. I-am spus că a adus doi oameni peste mine, având în vedere că eu eram managerul echipei, dar tot ea s-a supărat.”

A.A.

————————————–

 

D.R.: Ce te-a determinat să consideri că nu a meritat absolut deloc ajutorul pe care i l-ai oferit?

A.A.: După câteva săptămâni, deja plecasem de acolo, am aflat de la șeful meu că fetele (prietena mea și prietena ei) începuseră să fure, trimițându-și singure pachete la adresa unde locuiau. Atunci chiar nu mi s-a părut deloc normal, mai ales că eu chiar am muncit pentru imaginea românilor și m-am gândit că vin acum unele, chiar dacă este vorba despre prietena mea din copilărie, indiferent cine este, și ajung să păcălească. Mai mult era vorba și de obrazul meu, pentru că eu o adusesem acolo.

 

D.R.: Cum te-ai simțit când ai auzit că furau de la locul de muncă?

A.A.: Dezamăgită, rușinată, chiar i-am spus șefului că îmi este jenă și că nu am ce zice și nici ce face. Nu puteam să le apăr. Au făcut lucrul acesta… mi se pare penibil, rușinos că nu au ținut cont de obrazul meu. În cele din urmă, șeful le-a sunat și le-a dat afară… și m-a rugat pe mine să îl ajut, pentru că rămăsese fără oameni. Și așa m-am oferit să merg să lucrez pentru două săptămâni.

 

D.R.: Ce s-a întâmplat cu prietena ta? A recunoscut?

A.A.: Nesimțirea lor a mers mai departe. Cele două (prietena mea și prietena ei) l-au sunat pe șeful meu și i-au spus că, de fapt și de drept, nu ele sunt cele care fură și că, în realitate, ar fi un alt coleg… au dat vina pe un alt băiat care lucra acolo. El ce făcea? Își deschisese un magazin pe eBay, unde vindea câteva lucruri pe care le cumpăra de la Asda, Tesco, dar care erau fix produsele pe care le vindea și șeful nostru. A văzut ce se vindea mai bine și a încercat și el să își deschidă o mică afacere. Ei bine, fetele, ca să spele pe mâini, i-au trimis șefului toate detaliile magazinului online. Și au dat vina pe băiatul acela. Și uite așa, l-a dat afară și pe el. Chiar dacă putea să demonstreze că a cumpărat tot ce vindea pe internet, pentru simplul fapt că a mers în paralel, l-a dat afară și pe el. Ele s-au așteptat ca odată ce au dat vina pe colegul lor, să fie primite înapoi la muncă.

 

D.R.: În tot acest timp, tu te-ai întors, pentru cele două săptămâni, înapoi la job. Ai descoperit ceva în neregulă?

A.A.: Am verificat în carte, unde notam fiecare colet, ultimul pachet trimis cu next day delivery și mi-am dat seama că era diferență între ultimul număr de acolo și primul număr pe care îl aveam în rola din birou, era diferență de șapte pachete. Acele numere cu care se trimit coletele nu aveau cum să dispară, pentru că un pachet trimis cu next day delivery se pune o dată la două luni, deoarece sunt mai scumpe. Oamenii trebuie să plătească foarte mulți bani ca să le ajungă pachetul a doua zi după ce au făcut comanda, și majoritatea evită acest lucru, astfel că nici noi nu le folosim. Deci, lipseau șapte. Ce-am făcut? Le-am luat în ordine și așa am găsit trei pachete semnate de prietenul prietenei ei care venise să lucreze cu ea, și un alt pachet semnat, la primire, de un alt băiat care stătea cu ele în casă. Mi-a apărut numele pe programul de Track – Urmărire de la Royal Mail. Și așa am găsit dovada că au furat… nu am vrut să îi mai arăt șefului. Era deja o țigănie totală și am zis că e suficient să știu eu pentru mine și să am dovezi, dacă vreodată mă voi întâlni cu ea.

 

D.R.: Ai reușit în cele din urmă să afli și părerea ei?

A.A.: Ea a știut că sunt la depozit pentru câteva săptămâni și a venit la birou să își ceară banii și astfel să mă înfrunte efectiv, așa cu aroganță, cu tupeu și cu o mare obrăznicie… dar și să ceară salariul! A venit însoțită de prietena ei. L-au înduplecat în cele din urmă pe șeful nostru, și acesta le-a promis că, până a doua zi, vor avea banii în cont. Și au plecat triumfătoare. Atunci i-am arătat șefului dovezile pe care le găsisem. El le-a trimis mesaj prin care le anunța că nu vor primi niciun ban, că are dovezi că au furat și că se poate duce la poliție.

 

D.R.: Cum te simți acum, după ce s-a terminat totul?

A.A.: Mă simt eliberată pe de-o parte, pentru că s-a terminat și nu s-a ajuns la lucruri mult mai grave. Pentru că dacă prindeau gustul, nu se mai opreau curând, începeau într-un mod alert. În rest, mă simt extrem de dezamăgită de oameni. Nu înțeleg… Ai un salariu, ai un contract de muncă, ai un job de birou care este lângă casa ta, vacanță plătită și nu te saturi cu acest lucru… te mai apuci și de furat.

————————————–

„Sunt foarte dezamăgită și, cu siguranță, niciodată în viața mea, și de-aș avea o firmă cu 3.000 de angajați, nu mi-aș aduce niciodată, dar niciodată nicio cunoștință. Niciodată, pentru că atunci când te dezamăgește un străin, nu e atât de dureros… asta e, nu îl cunoști, dar când o prietenă, cineva pe care îl ajuți cu tot sufletul, te dezamăgește, e chiar dureros. Nu mă doare sufletul de paguba pe care i-a produs-o șefului, ci mă doare sufletul că nu a ținut cont de ceea ce i s-a oferit. Și cred că astfel de persoane trebuie să înceapă prin a freca podele, pentru a ajunge să aprecieze.”

A.A.

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!