Încărcătură mare pentru Olăroiu

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 27 noiembrie 2015

607 olaroiuFormaţia tehicianului român Cosmin Olăroiu, Al Ahli, urma să întâlnească formația chineză Guangzhou Evergrande în manşa retur a finalei Ligii Campionilor Asiei. În tur, cele două formaţii remizaseră, scor 0-0, în partida disputată la Dubai.

Pentru clubul din Emiratele Arabe Unite, câştigarea trofeului ar fi reprezentat cea mai importantă perforrmanţă din istorie, Al Ahli având şansa să devină abia a doua formaţie din Emirate care să fie încoronată campioană a Asiei, după Al Ain (2003).

Şi pentru Cosmin Olăroiu trofeul Ligii Campionilor Asiei ar fi fost cel mai „valoros” din cele cucerite până acum ca antrenor. 11 trofee a câştigat Olăroiu de când lucrează ca antrenor în zona arabă, însă nici unul la nivel internaţional.

Iar Oli era conştient de importanţa momentului: „Aceste situaţii sunt unuice şi nimeni nu îţi poate garanta că vei mai primi vroedată şansa de a juca în finala unei competiţii atât de importantă. De aceea, jucătorii mei sunt motivaţi din toate punctele de vedere pentru a câştiga şi pentru a da tot ce au mai bun în acest meci.

Nu vrem să trăim toată viaţa noastră cu regretul că nu am dat totul într-un astfel de meci”, declara Olăroiu în conferinţa de presă premergătoare partidei din China.

„După rezultatul din tur, 0-0, trebuie să ne gândim că finala se joacă într-o singură manşa. Va trebui să marcam pentru a câştiga trofeul. Ştim asta şi am pregătit meciul în această perioadă în această direcţie. Ei au avantajul terenului propriu, al fanilor, dar ştim exact ce avem de făcut şi sperăm să fim în cea mai bună formă la ora partidei, mult peste ce am arătat în meciul tur. Jucătorii au experienţa şi valoarea necesară pentru a depăşi orice obstacol”, a mai spus Olăroiu, citat de The National.

Însă Al Ahli Dubai a pierdut finala Ligii Campionilor Asiei, în faţa chinezilor de la Guangzhou Evergrande.

După 0-0 în tur, la Dubai, Al Ahli a cedat în faţa campioanei Chinei. Singurul gol al returului a fost înscris de Elkeson, în minutul 54. Pe final, formaţia lui Oli a avut un om eliminat, Salmeen părăsind terenul în minutul 66 după primirea unui cartonaş roşu direct.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!