India interzice Statul Islamic

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 19 decembrie 2014

India a interzis marți Statul Islamic, la câteva zile după ce autoritățile au reținut un inginer pentru că deținea un cont popular de Twitter în care le lua apărarea jihadiștilor. India are a treia cea mai mare populație de musulmani din întreaga lume, însă, în general, aceștia s-au delimitat de acțiunile islamice extremiste, potrivit Business Insider. Până acum, doar patru cetățeni indieni s-au alăturat Statului Islamic, dintre care unul s-a întors în țară și se află acum în custodia Poliției.

Ministrul indian de interne, Rajnath Singh, le-a spus parlamentarilor că Guvernul a decis să limiteze acțiunile jihadiștilor din Orientul Mijlociu, care controlează vaste teritorii din Siria și Irak. Autoritățile indiene au ezitat până în prezent să interzică gruparea teroristă, pe fondul lipsei activității acesteia în țară, precum și din cauza îngrijorării față de 39 de muncitori indieni care au dispărut anul acesta în Irak și despre care se crede că au fost capturați de Statul Islamic. De asemenea, oficialii au invocat faptul că simpatizanții ISIL ar fi mai greu de monitorizat dacă grupul ar fi interzis, întrucât i-ar determina pe aceștia să aibă tot felul de activități ascunse.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!