Infecţiile congenitale

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 28 august 2014

pregnant_woman_with_cat1_1

Infecţiile congenitale se transmit de la mamă la făt fie transplacentar, fie în momentul naşterii. Există numeroase afecţiuni de natură virală, bacteriană, parazitară, care pot genera acest fenomen: rubeola, varicela, hepatita, herpesul genital, infecţia cu cytomegalovirus, parvovirus B19 sau chlamydia, sifilisul, listerioza, gonoreea, toxoplasmoza etc. În general, sunt incriminaţi agenţi infecţioşi cu o patogenitate redusă, care, în mod normal, sunt uşor eliminaţi de un organism sănătos. Acţiunea lor este influenţată de vulnerabilitatea mamei şi a produsului de concepţie, adică de scăderea imunităţii materne caracteristică sarcinii, precum şi de incompleta dezvoltare a acesteia la făt.

Câteodată este vorba despre infecţii periculoase, cu efecte grave, ca sifilisul sau hepatita. Uneori, aceste stări se soldează cu avort spontan sau naştere prematură, alteori nou-născutul va prezenta manifestări clinice sau sechele tardive. Uneori, copilul este simptomatic la naştere, alteori pare perfect sănătos, ceea ce întârzie abordarea terapeutică. Uneori, semnele sunt caracteristice, evidente, alteori este vorba despre simptome care pot fi grave, dar nespecifice – tulburări respiratorii, întârziere în creştere, tulburări motorii.

De cele mai multe ori, infectarea mamei poate fi detectată şi tratată, sarcina va fi astfel special urmărită, iar nou-născutul, controlat şi îngrijit. Multe astfel de maladii sunt curabile prin tratamente etiologice administrate mamei sau nou-născutului, în altele terapia e nespecifică, adjuvantă sau încă în curs de evaluare, dar oricum se impune o supraveghere activă a nou-născutului.

 

Citomegalovirusul

Citomegalovirusul este un virus care face parte din familia herpesului, extrem de răspândit, de obicei dând o infecţie asimptomatică şi care nu ridică probleme persoanelor cu o imunitate normală. Majoritatea adulţilor este deja imună faţă de virus, totuşi, 1-4% dintre femei contactează pentru prima dată maladia în timpul sarcinii, existând astfel un risc de 40% de transmitere transplacentară la făt (ceea ce nu înseamnă automat îmbolnăvirea acestuia). Dacă e o reactivare, riscul e de doar 1% şi forma de boală e mai uşoară. Simptomele la mamă sunt vagi: febră, gât dureros, oboseală, dureri articulare, mărirea de volum a ficatului. Bebeluşul poate prezenta la naştere: icter, erupţie pe piele, greutate mică, microcefalie, mărirea în volum a ficatului şi a splinei, pneumonie. Însă, în 90% dintre cazuri, nou-născuţii par sănătoşi, dar virusul persistă şi se multiplică în organismul lor, astfel că, în viitor, în 10-15% dintre cazuri se vor descoperi sechele: atrofie optică, surditate, retard psiho-motor. Dacă se suspicionează infecţia la mamă, se fac dozări serologice pentru precizarea diagnosticului. Acestea nu semnifică automat infectarea fătului şi nici nu redau dimensiunile afectării acestuia, în acest scop făcându-se amniocenteza (analiza lichidului amniotic) şi mai multe examene ecografice. În prezent, există un tratament antiviral care poate fi administrat nou-născuţilor, mai ales în afectarea neurologică.

 

Rubeola

Rubeola este probabil exemplul clasic de infectare maternă, care se transmite la făt şi determină sechele grave. Riscul este mai mare dacă infecţia se produce în primele săptămâni de sarcină (90% în primele 11 săptămâni şi 24% în săptămânile 15-16). Ulterior, riscul este mai redus. La mamă se manifestă cu: febră joasă, cefalee, dureri în gât, catar nazal, mărirea în volum a ganglionilor în zona cefei, gâtului, axilei, membrelor, dureri articulare, însoţite de o erupţie caracteristică (ce poate însă lipsi), cu pete mici rotund-ovale, cu zone de piele neafectată între ele.

Copilul poate fi aparent sănătos la naştere sau poate prezenta: icter, erupţie, mărirea de volum a ganglionilor, ficatului şi a splinei, afectare oculară, anomalii cardiace (miocardită, persistenţa de canal arterial, stenoza arterei pulmonare, defecte septale interventriculare) etc. Fiind o infecţie persistentă şi progresivă, copilul poate prezenta în viitor sechele: surditate, afectarea vederii, anomalii dentare şi mandibulare, retard psiho-motor, anomalii renale, pancreatice, intestinale, hepatice.

Diagnosticarea mamei se face prin dozări serologice şi acestea ar trebui realizate întotdeauna înainte de sarcină, cu vaccinarea femeilor neimunizate. Incidenţa bolii congenitale a scăzut în ţările unde vaccinarea s-a practicat sistematic.

 

Virusurile B şi C

Hepatita B se poate transmite transplacentar, dar administrarea de imunoglobulină specifică şi vaccinarea în primele 12 ore de la naştere au un bun efect protector. Hepatita C se poate, de asemenea, transmite la făt, care poate beneficia de tratament cu interferon după naştere. Virusul herpes simplex tip 2 determină o infecţie cu transmitere sexuală, ce afectează 10% dintre femei.

Se manifestă cu ulceraţii pe vagin, colul uterin sau pielea zonei genitale, însoţite de febră, mărirea de volum a ganglionilor locali, disurie. În cazul în care prima infecţie se produce pe parcursul sarcinii, ea se poate transmite în timpul naşterii, în 30-50% din cazuri, şi fătului. Proporţia este mult mai mică (1-3%) dacă e vorba de o infecţie recurentă.

 

Toxoplasmoza

Este produsă de un parazit numit Toxoplasma gondii. Se transmite pe cale digestivă din sol, nisip contaminat prin dejecţii de pisică, dar şi prin carne insuficient preparată sau vegetale nespălate. Este o afecţiune răspândită şi inofensivă pentru persoanele cu imunitate normală. Dacă însă infecţia se produce pentru prima dată în timpul sarcinii sau cu câteva luni înainte, în 40% din cazuri infecţia e transmisă fătului. Din fericire, odată depistată contaminarea viitoarei mame, tratamentul poate începe din lunile de sarcină, salvând fătul. Dacă infecţia nu e depistată, infecţia persistă şi pot apărea grave şi ireversibile complicaţii în anii următori, uneori chiar în adolescenţă. Afectarea e mai severă dacă se produce în primul trimestru de sarcină, dar, de obicei, transmiterea se face în trimestrul al treilea sau la naştere, astfel că prejudiciile sunt mai mici.

La mamă, boala se manifestă asemănător cu o banală răceală, cu febră, dureri musculare, oboseală, durere în gât, cefalee, iar diagnosticul e precizat prin teste serologice. La naştere pot apărea icter sau erupţie, mărirea ficatului şi a splinei, pneumonie, afectarea ochilor, tulburări neurologice. În anii următori se pot descoperi surditatea, pierderea vederii, retardul psihic. Tratamentul copilului trebuie început încă din primele zile de viaţă, până la împlinirea vârstei de 1 an.

Manifestările apar din prima lună de viaţă, în 9% dintre cazuri chiar din prima zi, iar în 40% dintre cazuri, în prima săptămână. În primele zile pot apărea leziuni la nivelul pielii, ochilor şi a cavităţii bucale. De asemenea, nou-născutul poate face, în primele două-trei luni, encefalită herpetică, chiar fără manifestări cutanate, sau poate suferi o afectare multiorganică. Copiii pot primi tratament antiviral.

 

Sifilisul congenital

La femeie, sifilisul începe cu apariţia unei ulceraţii în zona genitală, cu mărirea ganglionilor regionali. Dacă nu este tratată, la câteva luni după vindecarea ulceraţiei, se produce diseminarea bacteriei pe cale sangvină în întregul organism, manifestată prin febră, apariţia unei erupţii, mai frecvent pe palme şi tălpi, cu febră, adenopatii în diverse zone ale corpului, oboseală.

Fără tratament, în 40% dintre cazuri apare mortalitatea fătului sau a nou-născutului. Dintre supravieţuitori, două treimi sunt asimptomatice la naştere, restul prezentând: erupţie, rinită cu scurgere sangvinolentă, icter, mărirea ficatului şi splinei, anemie, afecţiuni oculare, osoase sau renale. Infecţia este persistentă, în timp apărând sechele: anomalii ale oaselor şi ale dinţilor, tulburări de auz şi de vedere, afectarea sistemului nervos.

Mama poate fi tratată cu antibiotice în timpul sarcinii, dar dacă e necesar şi nou-născutul va urma un tratament cu penicilină.

 

Varicela

Varicela mamei poate determina şi ea o contaminare fetală în 15-25% dintre cazuri. La 2-3% dintre copiii ale căror mame au făcut varicelă în prima jumătate a sarcinii apare un sindrom care include leziuni oculare şi neurologice, dezvoltare incompletă a membrelor, leziuni cicatriceale pe piele.

Dacă mama a contactat varicelă cu o săptămână înainte de naştere sau în primele zile după, nou-născutul poate face o formă foarte gravă de varicelă, cu mortalitate, ce poate ajunge la 30%. Aceşti nou-născuţi beneficiază de administrare de imunoglobuline specifice. Determinarea stării de imunizare a viitoarei mame este foarte importantă, ea fiind urmată de vaccinare, după care concepţia este interzisă pentru cel puţin trei luni.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!