Inflaţia îşi continuă scăderea

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 27 iunie 2014

Indicele inflaţiei a scăzut la 1,5% în mai, comparativ cu cel de 1,8% înregistrat în luna aprilie, a anunţat mass-media britanică în 17 iunie, citând ultimele date oficiale raportate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Aceasta este a şasea lună consecutivă în care valoarea indicelui inflaţionist se situează sub pragul de 2% fixat de Banca Angliei.

Scăderea preţurilor la biletele de avion, precum şi la alimente şi la băuturi non-alcoolice au fost principalele cauze ale diminuării inflaţiei la nivelul întregii Marii Britanii, conform ONS.

„Este o veste foarte bună pentru consumatori”, a reacţionat Howard Archer, economist şef în cadrul concernului internaţional specializat în analiza datelor economice IHS Global Insights.

„Este încă un semn că planul nostru de relansare economică pe termen lung funcţionează”, a comentat şi George Osborne, ministrul finanţelor din Marea Britanie. „Încă mai avem multe de făcut”, a adăugat acesta.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!