Infracțiunea de a fi est-european

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 6 octombrie 2014

S-ar fi zis că anul ridicării restricțiilor pe piața britanică a muncii va aduce o mult așteptată normalizare. Că reacțiile politicienilor față de problema imigrației vor deveni mai

realiste, mai adaptate vieții de zi cu zi, care nu se încadrează în logica nici unei campanii de presă sau electorale. S-a văzut că „invazia” est-europenilor a fost o bazaconie, sancționată chiar de autoritățile britanice care veghează asupra limitării mizeriei în presă. S-a mai văzut că rata infracționalității românilor este incredibil de mică în raport cu amploarea pe care au luat-o denigrările cu tentă „rasistă” (termenul de rasism, deși des folosit în aceste cazuri, nu are, totuși, nicio logică. În definitiv, atât noi, cât și britanicii, francezii, cehii sau maltezii, facem parte din aceeași rasă, de pe același continent și din aceleași structuri internaționale…). Și totuși, în continuare, imaginația  bate realitatea. Yvette Cooper, eventual viitor ministru de interne al Regatului Unit (dacă Partidul Laburist câștigă alegerile din 2015), are idei noi. Una dintre ele este aceea de a scoate în afara legii agențiile care recrutează forță de muncă din Europa de Est. Angajările „la negru” vor fi, și ele, aspru penalizate, prin amenzi fabuloase. Infractorii est-europeni vor avea un tratament diferit de ceilalți infractori; pentru aceeași faptă, un est-european este deportat (un alt termen ciudat, rar folosit după al Doilea Război Mondial), iar un orice altceva decât est-europenii vor fi pedepsiți conform legilor în vigoare. În general, est-europenii ar fi considerați infractori prin simplul fapt că sunt est-europeni. Nu au norocul de a se fi născut nici în Vest, nici pe continentul african, pe cel asiatic sau undeva prin ținuturile arctice. S-au născut în singura zonă a lumii pe care Yvette Cooper n-o înghite. Această intervenție, susținută la conferința anuală a Partidului Laburist, pare destul de bizară, odată ce Ed Milband, liderul partidului, nu a menționat nimic pe această temă în alocuțiunea sa, care, totuși, a acoperit toate subiectele care pot prezenta importanță pentru laburiști. Să fie o deviere îndrăzneață  de la linia politică laburistă? Să fie o strategie de asumare în nume personal a acestei inepții? Să fie o dulce alunecare în imaginar, o obsesie nemărturisită, o aventură ratată? În ce logică s-ar putea înscrie acest sistem de elucubrații care (atenție!) au șansa de a deveni, cândva, realitate? Căci, să recunoaștem, infracțiunea de a te fi născut est-european n-a reușit s-o inventeze nici măcar vreun fuhrer pus pe curățenie națională. Ar fi ciudat ca ea să apară în Marea Britanie. Dar asta nu înseamnă că e imposibil. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!