Ing

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 30 martie 2015

A fi inginer a fost, în România comunistă, forma cea mai evidentă a reușitei profesionale. Faptul nu este întru nimic negativ, dimpotrivă. Ingineria reprezenta garanția unei

capacități intelectuale, a unei abilități de organizare și a unui statut social. Era una din căile oneste de a trăi cât de cât decent și de a valoriza o pregătire meritorie în învățământul superior. Adeseori, intrând într-un bloc aidoma tuturor blocurilor din oricare oraș al țării, puteai găsi, înaintea numelui locatarului, precizarea „Ing”. Era un titlu de noblețe. De altfel, întreaga Românie era, în acea vreme, cuprinsă de frenezia construcțiilor, a marilor uzine metalurgice, a fabricilor de tot felul, industrializarea era cuvântul de ordine, iar șantierele erau socotite a fi o școală a vieții. Firește, era, aici, și o doză serioasă de propagandă în favoarea construcției socialismului. Dar, în același timp, era o șansă pentru mulți tineri care învățau pe rupte matematică și fizică, visând să ajungă ingineri. Școlile superioare politehnice se bucurau de profesori buni, căci știința nu prea avea legătură cu politica, iar algoritmii rămâneau neschimbați indiferent cine conducea unicul partid existent. În definitiv, a fi inginer reprezenta o ușoară formă de protest, un refugiu în legile științifice ale lumii, o negare subînțeleasă a autorității comuniste. Nu era vreo disidență în această poveste, era doar o dorință de a găsi o anume normalitate. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Imediat după decembrie 1989, inginerii au devenit niște anonimi. Marile fabrici și uzine au ajuns niște dărâmături, scoase la fier vechi. Șantierele și-au pierdut farmecul și bugetul sau au fost închise. Inginerii și-au căutat alte profesii, deschizând case de schimb valutar sau buticuri cu suc și langoși, devenind specialiști în imobiliare sau plecând spre Vest, unde fac de toate, de la furculițe la sateliți planetari și de la spălat mașini la performanțe IT. În orice caz, nimeni nu-și mai pune pe ușa locuinței titlul „Ing”, fiindcă e de modă veche. Și acum, tocmai acum, când românii s-au decis să nu mai devină ingineri, fiindcă s-a terminat cu industrializarea, cu șantierele și cu matematicile, în Occident izbucnește o criză acută de ingineri. UK are nevoie de 87.000 de ingineri, în fiecare an, în toate domeniile. Revista E&T (Engineering and Technology Magazine) explică de ce e nevoie de acești specialiști și deplânge absența lor de pe piața britanică a muncii. În general, Europa e plină de muncitori necalificați, dar are nevoie de specialiști. Industria de astăzi descoperă că nu mai are suficienți oameni cu o pregătire științifică remarcabilă. Ingineria română a dat, în trecutul recent, generații de specialiști în industrie, agricultură, silvicultură, pe scurt, în tot ce era esențial pentru consolidarea unei economii naționale. Acum, când inginerii sunt chemați în UK, nu prea mai avem de unde să-i scoatem. Dar e foarte posibil ca, în curând, să vedem pe ușile caselor britanice numele proprietarilor precedate de un simplu „Ing”. Un titlu de noblețe.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!