Înot printre singurătăți

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 28 iulie 2014

Vorbim, în acest număr al ziarului nostru, despre singurătăți. Fără să fie nevoie de vreo anchetă sociologică, punem singurătatea ca inamicul numărul unu al imigrantului proaspăt ajuns în

UK. Poate fi o estimare apropiată de adevăr, deși singurătatea e în competiție cu alte handicapuri, precum necunoașterea limbii, imposibilitatea de a găsi un job, lipsa unei locuințe, socul adaptării (sau mai degrabă al neadaptării) și lista poate continua. Toate acestea pot fi privite, totuși, ca forme mai mărunțite ale singurătății, ca mici viroze ale sufletului care ar putea fi vindecate cu o aspirină, dacă acea aspirină ar fi inventată, cândva, de cineva. Avem de-a face cu desprinderea din teritoriul sufletesc numit „acasă” și cu aventura unui nou început. Numai că fraza aceasta conține cam multe clișee. Adică nu multe, ci mari. Două. Nu te desprinzi de acasă, oricât ai vrea, și nu orice aventură e un nou început. Multe aventuri sunt încercări nereușite de a ajunge la un nou început. De aceea, lupta cu singurătatea rămâne prima provocare adevărată a imigrantului aflat între două lumi, plecat din prima, dar nu tocmai ajuns în a doua. Ea e lipsită de orice filosofie, e directă, rece, aproape inumană. Pur și simplu, simți că nu exiști. Sau că exiști, dar existența ta nu contează pentru nimeni, iar  prezența ta e un fel de absență, ești înregistrat doar de camerele de luat vederi, nu și de oamenii aflați, geografic, lângă tine. A deveni prezent e foarte greu și a ajunge pe ștatele de plată ale unei companii britanice e o poveste între telenovelă și SF. Și totuși, există singurătăți paralele. În timp ce fiecare imigrant român trece prin purgatoriul pustietății interioare, alți români intră într-o competiție spectaculoasă cu ei înșiși, alegând singurătatea performanței. Avram Iancu, bibliotecar în Petroșani, se antrenează, de la începutul lui 2014, pentru traversarea înot a Canalului Mânecii. Este și asta o manieră de a ajunge în UK, dar una destul de rar folosită. În general, peste Canalul Mânecii se ajunge cu trenul, vaporul sau avionul. Înotul este mai excentric, fie și pentru că, în costum de baie, nu ai cum să prezinți la sosire un pașaport. Lupta pe care o duce vajnicul nostru Avram este cu singurătatea mării, cu valurile, frigul, primejdia și mai ales cu propriile limite. Fiindcă a pleca de pe țărmul francez nu înseamnă neapărat a ajunge pe cel britanic. Tocmai de aceea, aventura pe care românul nostru și-o propune, în singurătatea competiției cu el însuși, e trăznită rău. Mai ales dacă vine furtuna.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!