Insolvența CFR-ului, refuzată

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 6 februarie 2015

568 cfr cluj

CFR Cluj are probleme extrem de mari în demararea procedurii de insolvenţă. La Tribunalul Cluj a avut loc, la începutul acestei săptămâni, şedinţa în urma căreia oficialii clubului aşteptau să primească acordul ca societatea care conduce echipa să fie declarată în insolvenţă. Problema a apărut în clipa în care firma impresarului Traian Gherghişan a contestat cererea de intrare în insolvenţă. Această firmă este chiar unul dintre creditorii faţă de care CFR are datorii, iar pentru intrarea în insolvenţă o societate trebuie să dispună de acordul tuturor creditorilor.

Firma de impresariat are de primit o sumă cifrată în jurul a 400.000 de lei în urma unor transferuri făcute în 2013. “Este adevărat că am contestat cererea de intrare în insolvenţă. Eu am plătit inclusiv TVA pe acea factură, dar nu am mai primit banii”, a confirmat decizia Traian Gherghişan.

Motivul pentru care agentul de jucători a depus contestaţia în cauză este că echipa din Cluj are de primit în această lună aproape 900.000 de euro, reprezentând a doua tranşă din drepturile tv şi cu aceşti bani ar putea acoperi o parte din datorii. “Noi am considerat că CFR este solvabilă. Ne bazăm pe faptul că s-au făcut plăţi în trecutul apropiat şi că trebuie să primească bani de la Ligă”, a motivat Dragoş Baltă, cel care a fost avocatul lui Traian Gherghişan.

Firma în cauză nu doreşte începerea insolvenţei dintr-un motiv logic. O firmă aflată în procedură de insolvenţă îşi împarte banii în primul rând salariaţilor, apoi statului şi doar ce rămâne din suma pe care o va deţine va ajunge la ceilalţi cărora le datorează babi. Acest lucru dezavantajează restul creditorilor, care în mod normal îşi primesc banii în tranşe şi pe o durată lungă de timp. Ceea ce se pare că firma de impresariat nu vrea.

Până la următoarea şedinţă se va alege şi un judecător sindic, care să dea o decizie, judecătoarea Camelia Botiş retrăgându-se din pricina unui conflict de interese.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!