Interventie pe creier cu superglue, salvatoare

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 14 decembrie 2009

Doctorii britanici au reuşit să salveze viaţa unui bebeluş, la doar câteva ore de la naşterea sa, utilizând o tehnică revoluţionară cu Histoacryl, o substanţă similară lipiciului superglue. Medicii au oprit astfel scurgerea unei substanţe din creierul băiatului, care, altfel, nu ar fi supravieţuit mai mult de câteva zile, relatează Daily Mail.

Dafi Evans, în vârstă acum de 16 luni, suferea de o malformaţie denumită Vein of Galen, care se manifestă printr-o accelerare a circulaţiei sângelui datorită capilarelor ce lipsesc dintre arterele şi venele din creier, astfel încât acesta nu are suficient timp pentru a absorbi oxigenul şi nutrienţii. Malformaţia are ca rezultat o acumulare masivă de apă în creier şi afectează inima, toate conducând la efecte fatale pentru pacient.

Dafi se dezvoltă normal acum, iar părinţii săi spun că recuperarea sa este un miracol. „Mă uit la Dafi acum şi nu pot să cred. A fost ca o călătorie într-un carusel, dar, în prezent, este bine şi se dezvoltă normal, aşa cum ar trebui”, a spus mama sa, Catrin Evans, în vârstă de 32 de ani, din Talgarreg, West Wales.


Etichete: ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!