Întrebări incomode pentru pacienți

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 19 iunie 2015

pacientaCând te confrunți cu o problemă jenantă îți este incomod să ceri lămuriri medicului? Există situații mai delicate, de care poate te-ai lovit și tu, dar nu ai avut curaj să întrebi. Specialiștii noștri ne-au răspuns la câteva dintre ele.

Mirosul neplăcut al picioarelor este nu numai stânjenitor, dar și inconfortabil. Spre deosebire de alte părți ale corpului, mâinile și picioarele au mai multe glande sudoripare, ceea ce înseamnă că produc o cantitate mai mare de transpirație. De obicei, interacțiunea dintre transpirație și bacteriile care se dezvoltă în interiorul încălțămintei duce la apariția unui miros neplăcut, persistent.

Medicii subliniază că această problemă poate apărea și ca urmare a existenței unei infecții la nivelul pielii sau unghiilor, încălțămintea închisă reprezentând un mediu favorabil pentru dezvoltarea ciupercilor. Pe lângă mirosul neplăcut al picioarelor, apar senzația de usturime și mâncărimile.

Pentru a reduce efectele neplăcute, este necesară aerisirea piciorului prin purtarea de încălțăminte deschisă, care să păstreze pielea uscată, tratarea bolilor care pot întreține această afecțiune (spre exemplu, în cazul diabeticilor), evitarea băilor publice și utilizarea prosoapelor la comun cu alte persoane. De ajutor ar putea fi și pudra de bebeluși și unguentele antibacteriene.

 

De ce scap urină în timpul efortului?

Eliminarea involuntară de urină în timpul efortului, numită în termeni medicali incontinență urinară de efort, se produce în activități care cresc presiunea din vezică peste capacitatea de retenție a sfincterului urinar (mușchi inelar care reglează deschiderea sau închiderea orificiului urinar).

Această problemă poate fi agravată de dereglările hormonale care apar odată cu instalarea menopauzei, de fumat sau de obezitate. De asemenea, specialistul afirmă că afecțiunile urogenitale precum infecțiile urinare, ruptura de perineu (regiunea dintre anus și organele genitale) și inflamațiile pelvine pot fi alte cauze ce duc la pierderea involuntară de urină.

Pentru stabilirea cu exactitate a cauzei, se recomandă un consult amănunțit și efectuarea unor analize specifice (sumar de urină, urocultură, cistoscopie – permite examinarea uretrei și a vezicii urinare).

 

Flatulența e normală?

Excesul de gaze din tubul digestiv apare, potrivit dr. Garofița Nicolae, când  o persoană consumă anumite tipuri de alimente care fermentează mai mult (spre exemplu, cruditățile) sau preparate pe care tubul digestiv nu le poate digera (în cazul intoleranțelor la lactoză sau la gluten).

De obicei, după consumul de carne sau de ouă, gazele intestinale miros mai urât, pe când cele provenite din carbohidrați vegetali sunt, de cele mai multe ori, inodore. De asemenea, flatulența poate apărea și în cazul unei tulburări digestive care accentuează procesele de fermentație și putrefacția.

Enterocolita este una dintre afecțiunile care se manifestă prin acumulări de gaze și mișcări de contracție a musculaturii intestinului gros (colonul), ceea ce declanșează flatulența.

 

Am păr în exces pe față. Care e cauza?

Pentru multe femei, părul vizibil de pe față este o problemă estetică, însă aceasta anunță, de obicei, dezechilibre hormonale. Pilozitatea excesivă este cunoscută în termeni medicali drept hirsutism și se declanșează ca urmare a existenței unor afecțiuni.

Sindromul ovarelor polichistice duce la creșterea hormonilor androgeni (masculini), determinând astfel creșterea excesivă a părului. Această problemă poate apărea și ca urmare a unei afecțiuni la nivelul glandelor suprarenale, ce duce la dereglări ale hormonilor masculini.

În ambele cazuri, excesul de păr de pe față este însoțit și de alte simptome și necesită un tratament de specialitate. Și administrarea anticoncepționalelor cu o concentrație mare de hormoni poate cauza apariția părului în exces.

Nivelul crescut de insulină poate duce la apariția pilozității excesive, fiindcă aceasta stimulează ovarele să producă hormoni masculini în cantități mari.

 

De ce simt durere în timpul actului sexual?

De cele mai multe ori, femeile se pot confrunta cu dureri în timpul  actului sexual din cauza unei slabe lubrifieri a vaginului. Un preludiu mai lung poate remedia această problemă. De asemenea, este indicată utilizarea unui lubrifiant pe bază de apă. Și folosirea incorectă a prezervativului poate duce la apariția senzației de disconfort, ce poate fi resimțită de ambii parteneri sau doar de unul dintre ei.

Medicii precizează că există și alte cauze ale durerilor din timpul actului sexual, precum existența unor leziuni la nivelul colului, a unor inflamații sau infecții genitale. Pentru stabilirea unui diagnostic corect, se recomandă un consult ginecologic.  

 

De unde provine mirosul vaginal neplăcut?

Un miros supărător, „de pește”, care este mai intens după un contact sexual, poate fi un semn al vaginitei bacteriene. Adesea, mirosul neplăcut este însoțit și de alte simptome precum scurgeri vaginale, disconfort la contact sexual, dureri abdominale joase, usturime la urinat și mâncărime.

Această problemă apare atunci când există un dezechilibru la nivelul florei vaginale și poate fi favorizată de folosirea unui sterilet, a tampoanelor, a diafragmei sau de spălăturile intravaginale. De cele mai multe ori, această infecție dispare spontan, însă în cazul în care apare pe perioada sarcinii este necesar să urmezi sfaturile medicului specialist, pentru că vaginita bacteriană poate duce la avort spontan sau la naștere prematură.

O altă infecție care poate cauza mirosul vaginal neplăcut este cea dată de parazitul trichomonas vaginalis, transmis prin contact sexual sau prin contaminarea cu lenjeria unei persoane infectate. În acest caz, este necesar un tratament antiparazitar corespunzător.

 

Sexul la menstruație este periculos?

Sexul în timpul menstruației implică unele riscuri: bolile cu transmitere sexuală sau diverse infecții. Acest lucru se explică prin faptul că, în timpul menstruației, colul uterin este deschis, permițând eliminarea endometrului, stratul mucoasei uterine cu putere de regenerare ciclică, lunară.

Prin colul deschis pot pătrunde în uter germeni, provocând infecții. Din acest motiv, igiena locală în timpul perioadei menstruale trebuie să fie strictă, iar activitatea sexuală evitată.

În timpul menstruației, pH-ul din vagin este mai puțin acid, ceea ce crește riscul de înmulțire a bacteriilor, mai ales atunci când întreții raporturi sexuale.

 

Prezența sângelui în scaun

Prezența sângelui în scaun este un semn care anunță existența unei afecțiuni și obligă la diagnosticarea urgentă a cauzei sângerării. Sângele roșu, proaspăt, provine din segmentul inferior al colonului și canalului anal: fisuri anale, hemoroizi, polipi, colită ulcero-hemoragică, tumori.

Sângele digerat închide scaunul la culoare până la negru și anunță probleme din partea superioară a tubului digestiv, precum esofagite, varice esofagiene, gastrite, ulcere cu localizări variate, enterocolite invazive, tumori ale tubului digestiv.

Adesea, sângerările digestive reduse cantitativ, deși nu sunt distinse clinic, ci doar prin analize de laborator, pot ascunde boli grave, iar când persistă timp îndelungat, induc anemii severe.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!