„Invazia” revine: Număr record de români şi bulgari în UK

Articol publicat in sectiunea UK, despre români pe data 14 noiembrie 2014

uk_airport arrivals

Prezenţa românilor şi bulgarilor în Marea Britanie a ajuns la cele mai ridicate cote de după 1 ianuarie, data de la care cetăţenii celor două state est-europene pot trăi şi munci nerestricţionat în Regatul Unit, se atrage atenţia într-un articol publicat de cotidianul The Telegraph, în 12 noiembrie. Acesta a adunat peste 400 de comentarii la numai cinci ore după apariţie. Mulţi dintre cei care au postat comentarii online au contestat, însă, vehement veridicitatea cifrelor prezentate de autorul textului.

 

Cifre oficiale

Date recente prezentate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) arată că aproximativ 189.000 de români şi bulgari trăiau şi munceau pe teritoriul britanic la finele anului 2013. Cifra este mai mare cu 31.000 decât cea înregistrată în trimestrul anterior şi cu 49.000 mai ridicată decât aceea raportată în aceeaşi perioadă a anului trecut, susţin cei de la The Telegraph.

Circa 22.000 dintre românii şi bulgarii stabiliţi în prezent în această ţară au obţinut deja cetăţenia britanică, mai atrage atenţia autorul aceluiaşi articol. În aceste condiţii, numărul total al persoanelor originare din cele două state aflate în prezent în Marea Britanie poate fi considerat ca fiind de doar 167.000, adaugă jurnalistul David Barett, corespondent pe probleme de afaceri interne la The Telegraph.

 

Mai puţini cetăţeni UE

Statisticile ONS remarcă, de asemenea, prima scădere înregistrată în ultimul an la nivelul cifrei totale a cetăţenilor proveniţi din cele 27 state UE care lucrează în Regatul Unit, subliniază acelaşi articol din The Telegraph.

Peste 1,8 milioane de cetăţeni UE munceau în Regatul Unit la finele lunii septembrie a acestui an. Numărul acestora este mai mic decât cel raportat în iunie, când 1.847.000 de europeni se aflau în Marea Britanie. Cifra o depăşeşte, însă, cu 11% pe cea comunicată de ONS în septembrie 2013, când cetăţenii UE erau mai puţini pe tărâm britanic cu 181.000.

Prezenţa masivă a cetăţenilor UE în regat se datorează dificultăţilor economice cu care se confruntă ţările din sudul continentului precum Grecia, Portugalia şi Spania, se mai arată în The Telegraph.

 

Mai mulţi români şi bulgari

România şi Bulgaria sunt singurele state care, în ultima perioadă, şi-au sporit migraţia pe teritoriul Marii Britanii, dintre ţările fostului bloc comunist, atrage atenţia The Telegraph, care adaugă că celelalte ţări admise în Uniunea Europeană în 2004, incluzând Polonia, şi-au diminuat prezenţa în Regatul Unit.

Aproximativ 866.000 de cetăţeni europeni din grupul de state G8 care a acces la UE în 2004 se aflau în această ţară în luna iunie, conform cifrelor ONS interpretate de cei de la The Telegraph. Cifra s-a diminuat în următoarele trei luni, ajungând la numai 850.000 la sfârşitul lui septembrie.

„Această scădere poate însemna că populaţia din statele G8 începe să manifeste încredere în economiile naţionale din propria ţară”, comentează cei de la The Telegraph.

 

MigrationWatch revine

„Datele comunicate de ONS cu privire la români şi bulgari arată că predicţiile făcute în urmă cu un an referitor la faptul că numărul celor ce vor urma să vină aici din cele două ţări ar putea ajunge la 50.000 sunt cât se poate de credibile. Scăderea prezenţei românilor şi bulgarilor în Regatul Unit, semnalată în luna mai, a fost doar temporară”, a subliniat Sir Andrew Green, preşedintele organizaţiei MigrationWatch UK care militează pentru înăsprirea regulilor împotriva imigranţilor din Marea Britanie.

Ultimele cifre comunicate de Oficiul Naţional de Statistică constituie noi dovezi că „invazia” românilor şi bulgarilor în Regatul Unit poate avea loc încă, a insistat şi David Barett, corespondent pe probleme de afaceri interne la The Telegraph şi autorul articolului publicat în 12 noiembrie în paginile publicaţiei.

 

Comentarii critice, comentatori revoltaţi

„Câţi români şi bulgari trăiesc în Marea Britanie? Şi câţi dintre aceştia credeţi că stau aici fără să muncească? Nu ştiţi?”, este mesajul postat de un cititor bulgar, în subsolul articolului din The Telegraph. „Ar trebui să ştiţi că numărul italienilor şi spaniolilor din Regatul Unit este de zece ori mai mare. Dar mass-media nu spune nimic despre invazia celor din sudul continentului. În plus, circa două milioane de britanici trăiesc în Australia şi încă un milion de cetăţeni ai Marii Britanii se află în Spania. Despre asta nu spuneți nimic????”, a atras atenţia acelaşi cititor.

„Oare crede cineva că toate acestea sunt cifre oficiale? Chiar şi reprezentanţii unei comisii parlamentare britanice au recunoscut că astfel de date nu sunt credibile. Probabil că până la alegerile generale programate în 2015 o să fim bombardaţi cu articole despre imigranţi şi despre cum guvernanţii se luptă cu problemele generate de aceştia…”, intervine un alt cititor, comentând articolul din The Telegraph.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!