INVESTEȘTI ÎN CASA ÎNCHIRIATĂ?

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, Reportajul săptămânii pe data 2 februarie 2015

Diaspora romaneasca_Investesti in casa inchiriata

Costul piperat al chiriei unei locuințe britanice este totuși insuficient pentru a garanta confortul, au descoperit românii care trăiesc de ani de zile în spații închiriate pe târâmurile Regatului Unit. Așa se face că, în timp ce unii dintre aceștia acceptă condițiile minimale oferite în casele care nu le aparțin, alții investesc suplimentar pentru a se simți „ca acasă”.

„Nu investesc niciun ban, că nu este casa mea” este principiul după care au ales să se ghideze o parte dintre chiriașii români din Marea Britanie. Pentru ei tot ce contează este să câștige bani și să economisească cât mai mulți pentru a îi trimite în România.

O mare parte a românilor care locuiesc în casele britanicilor în schimbul unei chirii lunare, nu se mulțumesc cu condițiile oferite de acestea. Ei își deschid adesea buzunarul propriu pentru a face investiții care nu sunt prevăzute în contractul de închiriere, doar pentru întreținerea grădinii sau mobilarea încăperilor pe gustul fiecăruia, de pildă. „Omul sfințește locul”, susțin aceștia când bagă mâna în buzunar fără a sta prea mult pe gânduri…

 

 

Aşa cum ne dorim sau aşa cum primim

 

După stilul şi confortul fiecăruia sau după bugetul şi indiferenţa proprietarului? Cum locuiesc românii din Marea Britanie în camerele sau casele pe care le închiriază? Îşi pun amprenta personală pe pereţii locuinţelor sau nici nu bagă de seamă că micuţul şifonier oferit de landlord este supra-mega-arhi plin, iar în bucătărie ar mai fi nevoie de un dulap pentru vasele prea multe? În timp ce unii îşi transformă „casa temporară” într-o adevărată oază de confort plăcută la vedere, alţii nu se obosesc să bată nici măcar un cui…

Şi de-o parte şi de alta, câţiva români ne-au povestit de ce investesc într-o locuinţă care nu le aparţine, dar şi de ce nu cheltuiesc nici măcar 10 lire pentru o perdea sau un raft în plus… deşi ar avea nevoie.

 

Omul sfinţeşte locul

Fie că este vorba despre confort, fie că este vorba despre indiferenţă, totul se vede de la uşă. Uneori, nici nu este nevoie să faci un pas în casă, că deja îţi poţi crea o oarecare imagine a omului care locuieşte între acei pereţi. Cel puţin, aşa gândeşte Mirela, o româncă de 46 de ani din Iaşi, care crede cu tărie că „omul sfinţeşte locul”. În Anglia a venit în urmă cu şapte ani de zile împreună cu familia sa. În tot acest timp, a schimbat trei locuinţe: o cameră, un apartament cu o cameră şi acum o casă cu două dormitoare. În fiecare şi-a lăsat amprenta.

„Peste tot unde am stat am făcut câte ceva. Fie am zugrăvit, fie am pus tapet, fie am mers la Ikea, la B&Q sau pe alte magazine şi am luat corpuri de mobilier, rafturi, perdele, draperii, tot ce este nevoie într-o cameră sau într-o casă. Eu personal nu pot locui fără acel minim confort. Şi nici nu pot sta în mizeria sau dezastrul altora. La fel este şi soţul meu. Măcar un var pe pereţi, să schimbăm mirosul în cameră şi tot dăm. De exemplu, prima dată când am ajuns în Londra, am închiriat o cameră într-o casă… era o casă destul de curată. Însă noi am dat tot afară din casă, soţul meu a dat o mână de var, apoi am fost la B&Q şi am cumpărat nişte rafturi şi două covoare, o perdea nouă, o draperie, câteva cutii pentru pantofi şi câteva lucruri de decor. Ne-am făcut camera pe stilul nostru, să ne simţim bine atunci când ajungem acasă. Chiar dacă am stat acolo trei ani de zile, când am plecat, am luat totul cu noi, deci nu am pierdut nimic. Apoi, am luat-o de la zero când ne-am mutat într-un mic apartament. Am adus fetiţa la şcoală aici şi am avut nevoie de mai mult spaţiu. O lună şi jumătate am stat cu hainele în saci şi lucrurile în cutii, pentru că soţul meu care este carpenter – tâmplar – s-a ocupat de tot. Pereţii din baie erau mucegăiţi, în bucătărie se făcuse condens şi, pur şi simplu, picura de pe pereţi… aşa că a trebuit să zugrăvim, să reparăm, să mai schimbăm pe ici pe colo. Salteaua din dormitor era jalnică, ne trezeam dimineaţa cu dureri de spate, aşa că ne-am dus şi am cumpărat alta nouă. Nu am stat niciodată să punem pe hârtie ca să vedem exact cât am cheltuit, pentru că nu am luat totul deodată, ci în timp, în luni de zile, dar s-au adunat. Şi multe lucruri şi mulţi bani. În acel apartament am stat un an şi jumătate. Am găsit o casă mult mai spaţioasă cu grădină şi ne-am mutat din nou. Şi fireşte, că din nou am început să zugrăvim. Locuiseră nişte indieni înaintea noastră în casa respectivă. Mirosea a mâncarea lor şi a condimentele acelea specifice şi în şifoniere. Am dat totul afară. Am păstrat ce mai putea fi folosit şi restul le-am lăsat în stradă. Din nou am cumpărat cam tot ce a fost nevoie într-o casă: de la cornize, pentru că ei nu foloseau, stăteam cu nişte cârpe în geamuri, la perdele, lustre, un corp de mobilier cu sertare, pentru că şifonierul era prea mic şi stăteam cu hainele înghesuite”, ne povesteşte Mirela despre investiţiile pe care le-a făcut în decursul celor şapte ani, de când se află în Anglia.

————————————–

„Părerea mea este că aşa cum îţi aşterni, aşa dormi. Nu cred că am aruncat banii pe fereastră, aşa cum ar spune mulţi, doar pentru că am investit într-o casă care nu îmi aparţine. Sunt de aproape opt ani de zile în Londra… şi voi mai sta cel puţin încă cinci ani de acum înainte. Nu sunt omul care să piardă mai bine de zece ani din viaţă, prin străinătate, doar pentru a strânge bani. Am venit aici să trăiesc normal… să îmi fac toate condiţiile ca acasă sau dacă se poate, mai bine ca acasă. Banii oricum se duc, pe de toate…”

Mirela, 46 de ani, a investit în fiecare casă în care a locuit

————————————–

 

O grădină ca acasă…

Românca de 46 de ani din Suceava spune că landlord-ul ultimei case pe care a închiriat-o este un om care se implică foarte mult şi care oferă ajutorul imediat ce i se cere.

„Chiar avem un landlord bun, nu cum am auzit că sunt alţii. Noi mereu când avem o problemă îl sunăm şi a doua zi, la prima oră, este aici. S-a stricat maşina de spălat, a chemat un instalator şi a reparat-o. Am avut probleme cu centrala, imediat a venit şi a înlocuit-o. În urmă cu doi ani de zile, era foarte mult gunoi în grădină: pământ, crengi uscate, tot felul de fiare, pungi, cutii. Ne-am interesat atunci cum să scăpăm de tot pământul acela amestecat cu de toate, iar cei de la Consiliu ne-au spus că sub nicio formă nu poate fi luat de maşinile de gunoi şi că trebuie să luăm legătura cu o firmă care se ocupă de aşa ceva. Ne-am uitat pe internet şi am văzut că sunt destul de scumpe astfel de companii care ridică gunoi în cantităţi mai mari. Soţul meu i-a spus proprietarului că nu mai putem sta aşa… că riscăm să atragem  şobolani dacă nu facem ceva, că trebuie să facem curăţenie şi în grădină, iar el s-a oferit să plătească jumătate din taxa firmei. Aşa am şi făcut. Noi am dat jumătate, el jumătate. În primul weekend după ce am eliberat grădina, am cumpărat gazon şi am plantat, am luat flori, câţiva brăduţi, dar şi o masă de grădină cu patru scaune… vara e mai mare plăcerea să bei cafeaua în curte. Acum, după doi ani de zile, după ce au mai crescut plantele pe care le-am luat, este foarte frumos. Arată ca grădina mea din România. Mai frumoasă chiar, pentru că în ţară nu are cine să o mai îngrijească aşa minuţios cum făceam eu”, ne povesteşte Mirela.

————————————–

„Eu cred că este important, mai ales pe aici printre străini, ca după o zi grea de muncă, să te întorci acasă, fie ea chiar şi o cameră, şi să te simţi bine, să te relaxezi, să te odihneşti, să îţi placă ce vezi în jur. Să miroasă frumos şi curat. Că dacă ai avut o zi încărcată şi ajungi acasă cu nervi… şi mai vezi şi pete de cafea sau de mucegai pe pereţi sau s-a fumat în trecut în camera în care stai, iar tu eşti nefumător, atunci cu siguranţă nu te relaxezi şi nici nu te odihneşti aşa cum trebuie.”

Mirela, 46 de ani

————————————–

 

De la var la mobilă

Şi Ciprian a aruncat de curând aproape tot ce a găsit în camera pe care a închiriat-o în urmă cu şase luni de zile. Le-a înlocuit cu alte lucruri noi, destul de moderne şi mai deloc scumpe. Lucruri pe care le-a cumpărat de la Ikea. Tânărul de 30 de ani din Braşov mărturiseşte că nu mai putea folosi sub nicio formă şifonierul şi noptierele pe care i le oferise proprietarul.

„Se putea observa destul de clar că toate corpurile de mobilier pe care le adusese landlord-ul în cameră fuseseră găsite pe stradă. Erau putrezite. Găseam rumeguş în haine, iar mirosul care se implementase peste tot era oribil. I-am spus să le schimbe şi îmi spunea de fiecare dată că se rezolvă. A trecut o lună, au trecut trei, a trecut în cele din urmă jumătate de an şi… nimic. Aşa că nu am mai putut rezista. Am scos tot afară din cameră, şifonierul, noptierele şi salteaua le-am aruncat. Apoi am zugrăvit şi m-am dus glonţ la Ikea şi am cumpărat tot ce am avut nevoie. 250 de lire am cheltuit, am luat şi eu ce arăta mai bine, dar care era şi mai ieftin şi acum mi-am făcut o cameră, cât de cât… după sufletul meu. Să trăiesc ca un om normal căruia îi face plăcere să vină acasă şi să se întindă în pat şi care să nu mai miroasă fiecare haină înainte să o îmbrace. Simt că mi s-a schimbat gândirea, mă simt mai bine. Eu cred că lucrurile astea din jur contează foarte mult”, este de părere tânărul de 30 de ani din Braşov.

————————————–

„I-am spus proprietarului că am cumpărat din banii mei alt mobilier, am păstrat factura, iar în momentul în care mă voi muta de aici şi va dori să las şifonierul, noptierele şi corpul cu sertare, îi voi cere banii. Dacă nu o să fie de acord, atunci le iau cu mine sau, dacă nu, le vând. Şi tot îmi recuperez banii. Deci, în pierdere nu voi fi. Mă bucur de nişte lucruri noi şi într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, îmi voi recupera banii.”

Ciprian, 30 de ani, despre investiţia sa în camera în care locuieşte

————————————–

 

Cinci ani… niciun cui

La polul celălalt sunt românii care nu văd absolut deloc rostul pentru care ar investi într-o casă care nu le aparţine. Un foarte bun exemplu îl poate da Radu, un român de 41 de ani din Slatina care locuieşte de aproape şase ani de zile în aceeaşi casă. În toată această vreme nu a investit nici măcar 5 lire în camera în care stă cu chirie. Iar singurul lucru pe care l-a achiziţionat a fost un televizor. Şi atât.

„Păi, de ce să cheltuiesc bani aiurea? Eu am venit în Anglia să strâng bani, nu să cheltuiesc şi să investesc în casele altora. Dacă mâine-poimâine plec în România sau mă mut de aici, ce fac? Stau să iau rafturile de pe pereţi cu mine şi apoi stau să astup găurile şi să văruiesc, pentru că nu poţi lăsa găuri şi semne. Proprietarii pot considera că ai stricat şi îţi pot reţine bani din depozit. Nu are rost să mă leg la cap fără să mă doară. Pentru ce să cumpăr mobilă sau să pun rafturi pe pereţi… nu văd rostul. Nu e casa mea. Eu stau temporar. Sunt bani aruncaţi pe fereastră şi timp pierdut degeaba. Camera mea este la fel ca în urmă cu cinci ani de zile când m-am mutat. Acelaşi pat, acelaşi şifonier şi acelaşi birou. Soţia proprietarului a schimbat în urmă cu doi ani de zile perdelele, dar de atunci nu am mai luat nimic. Nu am îmbunătăţit cu nimic. Şi aşa chiriile sunt foarte mari, mai stau acum să mai şi cumpăr lucruri prin cameră. Ce, nu pot să trăiesc cu ce am, la ce mă ajută un alt şifonier… la nimic. Eu nu am bătut nici măcar un cui în cameră şi nici nu mă gândesc să o fac”, este de părere românul de 41 de ani.

 

————————————–

De ce nu investesc românii

în casele în care locuiesc cu chirie?

 

„Eu cred că înainte să închiriezi o cameră şi să plăteşti chiria, dar şi depozitul în avans, trebuie să vezi ce oferă acea locuinţă şi să vorbeşti cu proprietarul. Trebuie întrebat, în cazul în care condiţiile nu sunt bune sau un mobilier nu poate fi folosit, dacă poate fi schimbat, dacă se poate îmbunătăţi într-un fel sau altul acea locuinţă, bineînţeles din banii de chirie. Nimic în plus. Proprietarii sunt obligaţi să ofere condiţii normale. Dacă cineva îşi doreşte confort ca acasă în România sau lux… atunci şi-l plăteşte din buzunar.”

Marian, 48 de ani

 

„Am luat o casă în chirie, în urmă cu patru ani de zile, direct de la proprietar, deci nu este prin intermediul agenţiilor. De fiecare dată când am vrut să schimb ceva, am luat legătura cu landlord-ul. Cu unele lucruri a fost de acord, cu altele m-a amânat. Ultimul exemplu concret. Nu mai puteam folosi o toaletă şi l-am tot sunat. Mi-a promis că va chema instalatorul, însă acesta nu a apărut. Ei bine, după trei săptămâni de aşteptare, am chemat eu pe cineva, a reparat ţeava respectivă, am păstrat bonul şi la data la care trebuia să plătesc chiria… am scăzut cheltuiala aceea. Lucrurile de care ai nevoie trebuie schimbate de landlord. Dacă nu vrea şi tu demonstrezi că reprezintă o necesitate, atunci le cumperi şi scazi din chirie. Eu aşa am procedat mereu…”

Liviu, 54 de ani

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!