Iohannis, bilanț de 100 de zile: În politică, dacă ai greșit, demisionezi

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 3 aprilie 2015

Klaus Iohannis27_1

Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți seara, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, cu ocazia împlinirii a 100 de zile de la preluarea mandatului, conferință la care a vorbit despre îndeplinirea promisiunilor, relația cu Guvernul și nemulțumirea față de Parlament. Președintele României a declarat că Parlamentul este „o dezamăgire”, iar „fiecare episod în care Justiția e blocată înseamnă un pas înapoi”.

Șeful statului a făcut o scurtă trecere în revistă a activității desfășurate în aceste prime 100 de zile din mandatul său și a punctat și câteva nemulțumiri, printre care blocajele înregistrate de DNA în Parlament.

„Cea mai mare nemulțumire a mea și cea mai mare restanță rămâne modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile Justiției. Fiecare episod în care Justiția e blocată înseamnă un pas înapoi în recâștigarea încrederii publice (…) Despre politicienii suspectați de corupție și fugă de Justiție există o probă pe care, dacă nu o treci, nimeni nu te poate ajuta – integritatea personală”, a declarat Iohannis, în conferința de presă susținută la Cotroceni, adăugând că politicienii care greșesc ar trebui să demisioneze.

„În politică, dacă ai greșit grav, demisionezi. Așa cum a arătat votul din noiembrie, oamenii așteaptă de la cei aleși o altă conduită. (…) Electoratul va evalua și sancționa aceste lucruri la vot. Înțeleg și împărtășesc supărarea oamenilor care s-au săturat să vadă că cei aleși au uitat în slujba cui sunt. Înțeleg și dorința unora de acțiuni rapide și radicale pe termen scurt”, a adăugat Iohannis.

„Fiecare episod în care justiția e blocată înseamnă un pas înapoi în recâștigarea încrederii publice, efectele depășesc momentul unui vot. În democrație nu poți rezolva un abuz prin alt abuz, nu poți schimba comportamente cu forța. S-a mai încercat, știm cu toții ce a ieșit – un război al tuturor împotriva tuturor”, a declarat șeful statului.

Acuzațiile la adresa Parlamentului vin în contextul în care senatorii Varujan Vosganian (PNL) și Dan Șova (PSD) au scăpat de urmărire penală, respectiv arestare preventivă, prin votul colegilor lor.

Klaus Iohannis i-a mai criticat pe fostul președinte Traian Băsescu, pe care l-a numit „postac” căruia îi priește pensia, dar și pe premierul Ponta, care nu l-a consultat în legătură cu noul Cod Fiscal. Președintele a constatat că încă nu a primit o casă de protocol, așa cum i se cuvine potrivit legii, și a vorbit, în premieră, despre instituția „Primei Doamne”.

 

Alt mod de a face politică

„Au trecut primele 100 de zile din mandatul meu de președinte. Unii se întreabă de ce nu am vorbit mai mult, de ce nu am eu prima reacție la fiecare breaking news, de ce nu admonestez public alte instituții, de ce nu critic zilnic alți politicieni. Foarte simplu, nu acesta este rolul unui președinte”, a declarat Klaus Iohannis.

„Aceasta a fost prima mea promisiune, alt mod de a face politică. Cu rațiune și răbdare. Dincolo de acțiunile concrete, aceste 100 de zile au fost despre valori și modul în care ele ne transformă viața. România lucrului bine făcut este posibilă – o țară care știe ce vrea și poate ce vrea. Iar o condiție simplă este să ne vedem fiecare de treabă”, a mai spus președintele. „Eu nu mă joc cu legile țării noastre, eu nu folosesc prerogativa președintelui nici ca să mă răfuiesc cu cineva, nici ca să răspund la un interes particular. Nu promulg legi care nu respectă Constituția”, a subliniat liderul de la Cotroceni.

Președintele Iohannis a mărturisit că va urmări cu atenție soluția legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora și va continua seria de întâlniri externe, la baza cărora stau parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO.

„Schimbarea clasei politice și a mentalităților e un proces de durată. Acum câteva luni părea imposibil, astăzi e deja început. Rezistența la schimbare e primul semn că se întâmplă. Românii trebuie să știe că reperul meu este litera și mai ales, spiritul Constituției. Preocuparea mea este să fac ce am spus că fac. Singura direcție este viitorul pe care îl creăm împreună – o Românie cu adevărat democratică și puternică.”

 

Iohannis: Nu am de gând să preiau rolul Opoziției”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că nu are de gând să preia rolul Opoziției, fiind sarcina PNL să strângă numărul de parlamentari necesar pentru a trece o moțiune de cenzură.

„Guvernul nu s-a schimbat în esență, decât în anumite poziții, care s-au eliberat datorită unor proceduri, care nu au pus Guvernul în niciun fel de lumină bună. Mă refer, de exemplu, la fostul ministru de finanțe, care este cercetat de procurori. Din acest motiv a trebuit să plece și a venit altă persoană în loc. Nu aștept de la acest guvern să devină mai eficient. Când va veni, însă, alt guvern este o întrebare care trebuie pusă, în esență, partidelor politice și trebuie pusă în Parlament.

Eu nu am de gând să preiau rolul Opoziției. Eu rămân și mă rezum la rolul de președinte. Dacă Opoziția va reuși să adune suficiente voturi pentru a trece o moțiune de cenzură, vom avea alt guvern. Dacă nu va reuși, atunci vom avea alt guvern după alegerile parlamentare din 2016”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni ținută cu ocazia împlinirii a 100 de zile de mandat.

Întrebat dacă își mai dorește un guvern al său, așa cum declarase în campania electorală, actualul șef al statului a spus că orice președinte își dorește un „guvern al lui”, cu care să poată colabora.

„De exemplu (…), eu mi-aș fi imaginat că un guvern care vrea să lucreze cu mine, înainte să prezinte modificări semnificative la Codul Fiscal, vine la mine, mi le prezintă, le discutăm și vedem cum se pot pune în practică. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, cum și în alte chestiuni, Guvernul a considerat că poate să meargă mai departe fără să se consulte cu președintele (…) Nu doresc să fac treaba Guvernului, cum nici nu doresc (…) să văd de treaba altuia, dar cred că un guvern care dorește să lucreze cu președintele informează sau consultă, de la caz la caz, pe președinte în chestiuni care sunt importante pentru țară”, a mai explicat Klaus Iohannis.

 

Băsescu: Iohannis intră în zona politrucilor”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că declarațiile lui Klaus Iohannis, conform cărora România „își recâștigă credibilitatea” pe plan internațional, intră în zona „politrucilor”.

„Povestea asta intră în zona politrucilor, ei mereu cred că viața începe cu ei. Politrucii ăștia – sunt și politicieni și ziariști – cred că lupta anticorupție a început cu instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Timp de 10 ani i-am înfruntat pe toți ca instituțiile justiției să fie independente.

Dacă spuneam că vreau să fiu doar arbitru, aveam o situație mult mai grea decât cea de acum în ceea ce privește funcționarea instituțiilor statului. Spun acest lucru în condițiile în care nici eu nu cred în «guantanamizarea» țării. De prea multe ori se pare că Parchetele apelează la ideea «te bag la beci, până spui ce a zis delatorul». Vă dau cazul Elenei Udrea”, a spus Băsescu, la B1TV.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!