Iohannis demite un procuror care s-a urcat beat la volan

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 20 februarie 2015

Presedintele Klaus Iohannis l-a eliberat miercuri din funcție pe procurorul Dumitru Cismaru de la Parchetul General, în urma unei condamnări definitive la închisoare. Magistratul a primit un an de închisoare cu suspendare, în iulie 2014, după ce s-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier cu doi răniți.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 18 februarie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului Dumitru Cismaru – ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Dumitru Cismaru a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), după ce magistratul a fost prins băut la volan, în timp ce dădea ture în jurul Parchetului General. Alături de acesta în mașină se afla și amicul său, omul de afaceri Bebe Ionescu și cuscrul fostului președinte Traian Băsescu. Fostul magistrat a provocat un accident rutier, în care două persoane au fost rănite.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!