Iohannis: „Tragedia de la Paris trebuie luată ca atare”

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 20 noiembrie 2015

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în Slovacia, că nu trebuie ca în urma unor atentate ca cele din Paris să se instaleze teama, care poate duce la xenofobie și ultranaționalism, riscând un adevărat război mondial.

„E bine să înțelegem mai multe lucruri. Tragedia de la Paris trebuie luată ca atare, e un atac terorist împotriva Franței. Asta pe fondul unui val imens de refugiați care vin să caute siguranță pentru ei și pentru familiile lor în Europa. România nu a fost și nu este stat țintă pentru acești refugiați, cum de altfel nu este nici Slovacia.

Terorismul și atacurile teroriste funcționează și au urmări extrem de grave doar dacă reacția este frica. Și nu vorbesc aici de emoții naturale, aceste tragedii au provocat revoltă, consternare, tristețe, empatie. Nu despre asta vorbesc, ci despre frică. Dacă lăsăm frica să pătrundă în țesutul social al țărilor noastre, abia atunci teroriștii își ating obiectivul adevărat și nu avem voie să lăsăm așa ceva să se întâmple. Nu avem voie să lăsăm să fie distrus țesutul social al statelor noastre. Nu avem voie să lăsăm xenofobia, ultranaționalismul, șovinismul să devină relevante în societățile noastre.

În niciun caz nu avem voie să lăsăm această frică să ducă la stigmatizarea unor colectivități religioase care nu au nicio vină în această chestiune. Pericolul este mare. Dacă lăsăm să apară astfel de stigmatizări, revin umbrele trecutului al cărui sfârșit îl comemorăm prin eroii căzuți, mergem mâine la Zvolen (cimitir militar al Armatei Române, dedicat eroilor români care s-au jertfit pentru eliberarea Cehoslovaciei în al Doilea Război Mondial – n.r.). Și data trecută știm bine că a dus la cea mai groaznică conflagrație mondială.

Așadar, trebuie să mergem mai departe. Să rămânem solidari, trebuie să continuăm munca începută în Consiliul European, în Comisia Europeană, să punem în practică lucrurile care au fost hotărâte deja. Pe de altă parte, am face bine, chiar suntem obligați în acest context, noi, Uniunea Europeană, împreună cu toți actorii internaționali care vor să rezolve problema, să găsim soluții urgente pentru țările sursă, împreună cu țările de tranzit, de exemplu cu Turcia”, a spus șeful statului, într-o conferință de presă comună cu omologul său slovac.

Musulmanii din România nu vor fi supervizați

Întrebat de presa slovacă dacă se iau măsuri de precauție față de musulmanii din România, dar și dacă politica externă a țării noastre față de refugiați se va schimba având în vedere că tocmai a fost instalat un nou guvern, Iohannis a răspuns negativ.

„Populația musulmană la noi nu va fi supervizată. Noi respectăm minoritățile etnice și religioase în România, majoritatea în România sprijină activ minoritățile etnice și religioase și credem că ele fac parte din țesutul nostru social și credem că este obligatoriu să rămână așa. Sunt dintre noi. Indiferent de cine guvernează în România, politica externă și politica europeană a României se caracterizează prin predictibilitate și stabilitate. Avem în România o instituție, CSAT, în care am discutat toate aceste chestiuni. În decembrie, împreună cu reprezentanții noului guvern, vom continua discuțiile și vom fi un partener stabil pentru toate statele membre din Uniunea Europeană”, a conchis șeful statului.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!