Iordănescu și stranierii sunt mulțumiți

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 8 octombrie 2015

600 ratSelecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, a declarat că el şi jucătorii primei reprezentative sunt încântaţi că vor juca meciul cu Finlanda, din preliminariile Campionatului European din 2016, cu suporteri în tribună, informează site-ul oficial al FRF.

„Am spus la conferinţa de presă, înainte de a afla decizia UEFA, că am fi avut nevoie de suporteri pe stadion mai mult ca oricând. Atât eu, cât şi jucătorii, am fost încântaţi să aflăm că vom juca împotriva Finlandei, un meci foarte important pentru calificarea la Euro-2016, cu suporteri în tribună. Şi mai mare ne-a fost bucuria să auzim că stadionul ar putea fi plin la ora meciului! Sper ca băieţii să fie în cea mai bună formă şi să învingem un adversar complicat. Dar cu susţinerea atâtor români din tribune şi, poate, din faţa televizoarelor, dorinţa jucătorilor de a învinge şi de a fi cu un pas mai aproape de turneul final va fi şi mai mare”, a spus Iordănescu.

Fundaşul Răzvan Raţ speră ca la ora meciului Arena naţională să fie plină: „Ne bucurăm că decizia UEFA a fost suspendată şi că vom avea fanii în tribune. Sper ca la ora meciului să avem un stadion plin care să ne ajute să câştigăm şi să facem încă un pas spre ceea ce ne dorim cu toţii: calificarea la Euro-2016”.

Mijlocaşul Gabriel Torje a afirmat că o victorie în faţa Finlandei va fi dedicată tuturor românilor. „Mă bucur enorm pentru toţi fanii noştri care ne-au încurajat atunci când ştiam că vom disputa meciul cu Finlanda cu porţile închise şi care, acum, vor putea fi aproape de noi! Joi, ne dorim un succes pe care să îl dedicăm tuturor românilor care ne-au susţinut în această campanie de calificare la Euro-2016”, a precizat Torje.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!