Irlanda de Nord: Români nevinovați – terorizați, lipsiți de sprijin și protecție

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 28 martie 2014

UK_Irlanda de Nord_Atentat Londonderry1

Românii care au fost atacați cu dispozitive explozive confecționate artizanal în orașul Londonderry din Irlanda de Nord în 8 martie au părăsit vineri, 28 martie, locuința în care a avut loc explozia și unde stăteau de peste nouă luni. Ei au declarat că s-au mutat la o altă adresă, în chirie, de teamă și din dezamăgire, după ce, timp de trei săptămâni, nicio autoritate nu i-a ajutat și nu le-au oferit protecția de care aveau nevoie.

Andrei, Gabriela, și copilul lor de 9 ani sunt singura familie din grupul celor nouă români care au fost ținta unor atacuri cu dispozitive explozive artizanale comise în 8 martie noaptea în Londonderry, al doilea oraș ca mărime din Irlanda de Nord. „Suntem foarte speriați și urmărim să ne mutăm, pentru că nimeni nu poate să îmi confirme că voi avea siguranță în casa aceasta”, atrăgea atenția Gabriela, într-o emisiune televizată transmisă în România de postul tv Antena 3, în 23 martie.

Povestea lor și felul în care au traversat experiența unui atac terorist în Irlanda de Nord ne-a fost spusă de medicul Tommy Tomescu, co-președinte al Alianței împotriva discriminării românilor și bulgarilor din Marea Britanie, omul care în 14 martie s-a deplasat din proprie inițiativă la Londonderry, pentru a fi alături de conaționalii săi aflați în dificultate.

 

Două „bubuituri”  aproape neobservate…

Diaspora Românească (D.R.): Cum ați aflat de atentatele cu dispozitive explozive confecționate artizanal, care au avut loc în 8 martie împotriva a nouă români care locuiesc în Londonderry, Irlanda de Nord?

Tommy Tomescu (T.T.): Luni, 10 martie 2014, am fost sunat de un cunoscut care m-a sunat șocat să mă întrebe dacă știu de atacul cu bombă desfășurat în UK în urmă cu două zile. Datorită faptului că nu am văzut nimic la televizor legat de acest caz, am crezut inițial că glumește. Seara, când am ajuns acasă, am găsit câteva titluri și puține explicații în presă, dar nimic la televizor.

M-am întrebat de ce un atac cu bombă care a fost clasificat în presă ca fiind cu motivație rasială nu este discutat la televiziunile din UK? M-am întrebat dacă nu se încearcă o mică mușamalizare a discutării acestui caz, având în vedere că sunt mulți actori politici și din media care au contribuit la campania împotriva românilor?

 

D.R.: Și ați aflat răspunsul?

T.T.: Marți, 11 martie 2014, am sunat consilierii locali și pe cine am crezut că mă poate ajuta să stabilesc un contact cu cele două familii.

Am observant că, deși trecuseră patru zile de la eveniment, acesta nu era discutat adecvat. M-am întrebat dacă ceilalți români nu judecă deja cazul prin intermediul unor stereotipuri și poate consideră că au meritat ce s-a întâmplat? M-am gândit că nu se poate să judeci prin intermediul unor stereotipuri fără să știi nimic, având în vedere că acei oameni ar putea avea nevoie de ajutor.

Din păcate, mulți membrii ai comunității românilor din UK judecă alți oameni prin intermediul unor stereotipuri și șabloane, dar sunt nemulțumiți că alții îi judecă pe ei ca români prin intermediul unor stereotipuri si prejudecăți. Acest lucru m-a determinat și mai tare să aflu întreaga poveste.

 

Cine sunt victimele atacurilor?

D.R.: Totuși, ce v-a determinat să plecați singur în Irlanda de Nord, pentru a îi susține în fața autorităților locale pe românii care fuseseră ținta atacurilor?

T.T.: Joi 13 martie, am fost sunat de Andrei, care aflase numărul meu de telefon. M-a anuțat că locuiește într-una din casele la care au plasat bombele cu cuie, fiind nemulțumit de modul cum procedează poliția locală, de suportul care i s-a oferit și că este foarte îngrijorat pentru siguranța familiei lui. Mi-a spus că, deși poliția i-a spus că va patrula prin fața casei lui, el a stat să se uite pe geam dacă trece cineva și timp de șase ore nu a văzut nicio mașină de poliție au polițiști în zonă.

Andrei m-a rugat să vin și eu să discut cu poliția să vedem ce se poate face și să aflu mai multe detalii.

Vineri dimineața am plecat cu avionul în Londonderry, unde Andrei m-a așteptat la aeroport.

 

D.R.: Ne puteți spune cine sunt românii care au fost atacați?

T.T.: Andrei are 30  de ani, fiind împreună cu soția, copilul minor și doi veri ai soției sale în Derry (Londonderry – n.r.) de nouă luni. Fratele lui Andrei cu prietena lui și încă doi amici locuiau la o distanță de șapte minute pe strada Lincoln Court de aproximativ două luni.

 

D.R.: Aveau locuri de muncă? Erau integrați în comunitatea respectivă?

T.T.: Andrei mi-a spus că se află în UK de aproximativ 3 ani. A mers la școală pentru a învăța limba engleză și pentru a putea aplica pentru cardul galben, ce ii oferea posibilitatea de a lucra 20 de ore / săptămână. Nu a cerut niciodată beneficii în UK, plătind chirie unde a stat și stă. A muncit din greu pentru ca să ajungă să aibă un job de manager la o firmă mare  de curățenie din care câștigă destul de bine și plătește destul de multe taxe către stat. Doi ani și jumătate a locuit într-un sat, aflat la o oră jumătate distanță de Derry, dar au fost nevoiți să se mute pentru a fi mai aproape de job datorită noii sale funcții de manager. Au primit o recomandare bună de la proprietarul casei unde au locuit în trecut, fără de care nu ar fi putut obține o altă casă de la o agenție diferită și au multe cunoștințe de origine irlandeză de toate clasele sociale. Toți au un loc de muncă stabil. Nu au existat niciodată scandaluri de nicio natură între ei sau între ei și vecini, dar nici între alți vecini din zonă.

 

Explozii cu… reacție

D.R.: Cum s-au derulat evenimentele în noaptea atacului?

T.T.: Înainte de a ajunge eu în secția de poliție, Andrei mi-a mai spus următoarele: vineri noaptea spre sâmbătă, mai exact pe 8 martie, ora aproximativa 01.35 am a avut loc o explozie în fața ușii lor, care s-a propagat în holul uneia dintre case.

Atacul a fost plănuit, întrucât s-a urmărit ca toată lumea să fie acasă, ei intrând în casă cu puțin înainte de explozie. Bomba artizanală ce conținea cuie de 10 cm a fost pusă jos pe holul de 30 cm situat între cele două uși de la intrarea în casa lui Andrei. După auzul exploziei, cei 4 aflați toți în bucătărie au ieșit afară să vadă ce s-a întâmplat, iar soția lui Andrei a rămas în urmă să răspundă la telefonul aflat pe masă, care suna. La telefon era fratele lui Andrei, care anunța că au trecut mai bine de cinci minute de când au descoperit că au fost atacați de bomba artizanală cu cuie, înfiptă în cutia poștală sculptată în ușa casei  de la intrare. Unul din cuie s-a înfipt în ușa de la living room, restul fiind găsite afară prin grădină. Doar peria de la cutia poștală a fost distrusă, ei aflându-se fiecare în camerele lor la momentul atacului. Prin urmare, au estimat că prima explozie a avut loc pe Lincoln Court, la distanță de 2-3 minute de cea de la casa lui Andrei. Au fost șocați de aceste evenimente și i-au adus soției lui Andrei un stres suplimentar, aceasta fiind însărcinată în patru luni.

 

D.R.: A existat reacție din partea poliției și a autorităților?

T.T.: Poliția a intervenit în acea zi imediat și încă se fac cercetări fără să avem un răspuns. Au fost foarte nemulțumiți că nu le-au fost furnizate informații legate de caz, ba mai mult ziarele au aflat înaintea lor despre cum se desfășoară ancheta. Au aflat de la vecini că două persoane au fost arestate și eliberate, fapt care i-a speriat și mai rău, deoarece i-a făcut să se gândească că acele două persoane s-ar putea răzbuna pe ei, care nu aveau pe nimeni prezent să le asigure paza. Considerau că trebuiau să fie primii  înștiințați în ceea ce privește investigațiile.

Vecinii lor îi susțin și spun că așa ceva nu este posibil să se mai întâmple în ziua de azi. Tot vecinii spun că de zeci de ani nu au avut niciun fel de incident în zonă. Părerile sunt împărțite și unii spun că cine a făcut asta nu se va opri aici dacă nu se mută, iar alții spun să rămâne ca poliția să își facă meseria.

Au adus și în atenția școlii nefericitul eveniment și aceștia s-au angajat că vor supraveghea mai îndeaproape copilul la școală.

——————————————-

„Nici d-na Gabriela, nici soțul ei, dl. Andrei, nici poliția locală nu ne-au anunțat. Am aflat din presă și ne-am autosesizat. (…) L-am sunat imediat pe consulul nostru la Edinburgh, Mihai Delcea, pe consulul onorific pe care îl avem la Belfast, Declan O’Loan și pe atașatul de interne din cadrul ambasadei. Imediat a început, pe trei canale, verificarea informației. Până seara, când a plecat și prima informare către Ministerul de Externe, se discutase deja cu familia d-nei Gabriela, se discutase cu poliția, am transmis prin intermediul consulului onorific, autorităților locale de la Belfast și de la Derry că a doua zi de dimineață mă sui în avion și mă duc acolo. Mesajul pe care l-am primit a fost: «Sunteți bine venit aici, dar rugămintea noastră este să nu veniți aici pentru că s-ar acutiza situația și vizita dvs. nu ar trece neobservată de presa locală și de cei care sunt implicați în acest gen de acțiuni»”.

Dr Ion Jinga – Ambasadorul României la Londra

Sursa: Antena 3 – 23 martie

——————————————-

 

Fără ajutor

D.R.: Am înțeles că una dintre locuințele atacate a fost părăsită imediat de românii care locuiau acolo…

T.T.: Datorită fricii rezultate în urma evenimentului, fratele lui Andrei cu prietena sa s-au  mutat la el. Unul dintre prieteni avea bilet rezervat către România pe data de 8 martie și a plecat acasă, în vacanță. De frică, celălalt prieten s-a mutat unde a mai stat înainte, la o cunoștință.

 

D.R.: S-au declarat mulțumiți românii atacați de intervenția Ambasadei României la Londra?

T.T.: Au fost contactați telefonic de către consulatul României la Edinburgh, care a spus că sunt intresați de cazul lor și că au contactat poliția din Londonderry, promițând că vor încerca să îi ajute să obțină o protecție permanentă din partea polițiștilor sau a unor firme de securitate.

În acest moment sunt supărați deoarece consideră că singurul lucru pe care consulatul l-a făcut a fost să dea știrea în presa din România ca să arate că nu sunt degeaba în UK, dar nu și-au tinut promisiunile față de ei.

 

D.R.: Deci, practic, nu i-a ajutat nimeni?

T.T.: Au primit vizita unei persoane autorizate pentru a-i învăța cum să se protejze de un alt viitor pericol și multe numere de telefon, unde trebuie să sune și să vadă cum se pot descurca singuri. Ce au obținut până acum a fost promisiunea vizitei unui polițist o dată pe noapte și promisiunea lor de a supraveghea mai îndeaprope casa pe timpul nopții, dar Andrei nu consideră că s-au ținut de promisiune.  El se mai întreba când se vor lua măsurile de siguranță dacă nu acum? Și dacă se așteaptă cumva un alt eveniment în care cineva ar putea fi rănit? Există un stres mai mare asupra soției, dat fiind că nu se simte protejată.

Intenția lor era de a se muta într-un alt oraș, dar nu înainte ca minorul să termine anul școlar, însă totul depindea de cât de în siguranță se vor simiți în acest interval.

 

În loc de concluzii

 D.R.: Personal,  cum vi s-a părut experiența prin care ați trecut cu ocazia deplasării pe care ați făcut-o în Irlanda de Nord?

T.T.: Secția de poliție este foarte fortificată, cu garduri înalte și în interiorul ei am discutat cu investigatorul de caz, domnul V., Andrei și soția lui despre caz. Am adus în discuție la poliție faptul că nu este normal ca ei să afle de la vecini despre arestarea și eliberarea unor suspecți și ar fi trebuit să îi informeze poliția în mod direct. Poliția le-a cerut scuze pentru acest aspect și au spus că nu se va mai întâmpla și o să îi informeze înaintea tuturor.

  Domnul V., care s-a prezentat ca unul dintre investigatorii cazului, ne-a cerut la sfârșitul discuției să îi spunem cum ne cheamă. Andrei a ridicat un semn de întrebare cu privire la seriozitatea investigației dacă el nu știe cum îl cheamă pe el.  În urma discuțiilor avute, investigatorul de caz V. mi-a promis că de acum încolo vor veni și staționa zilnic la casa lui Andrei, pentru următoarele două săptămâni.

Țin să precizez că eu nu am fost informat de poliție în discuțiile purtate că ei ar fi făcut scandal sau ar fi creat probleme sociale în zonă.

Soția lui Andrei a primit o foaie cu instrucțiuni despre cum să își facă casa mai sigură.

Am realizat poze și filmări pe parcursul zilei de vineri (15 martie – n.r.), dar ei sunt speriați să nu fie identificați de alte persoane care ar putea face același lucru. Din acest motiv, m-au rugat să filmez/pozez din poziții în care nu li se vede fața sau să o acopar ulterior (prin editare).

Cât am stat în casa lor și am discutat, am avut un sentiment de nesiguranță de câte ori trecea cineva prin fața geamului lor și îmi dau sema cum se simt ei, în fiecare noapte, după ce au petrecut evenimentele în mod real.

——————————————-

„Din datele pe care le avem noi, nu este vorba de un atac care viza românii sau comunitatea românească. Este vorba de un gen de acțiune care, din păcate, se întâmplă frecvent acolo. Românii sunt singurii cetățeni străini care locuiesc în acel cartier de protestanți. Este o zonă controlată și, dacă vreți, protejată, de organizații paramilitare. Eu am fost de două ori la Belfast și la Ballymena, în Irlanda de Nord. Oamenii sunt foarte drăguți, sunt prietenoși, dar seara după ora 18:00 nu mai este nimeni pe stradă. Orașul arată ca sub asediu. Este o societate care încă nu s-a vindecat după zeci de ani de conflict militar și inter-religios. Am fost în fostul sediu al poliției din Belfast și este o cazemată. Iar în noul sediu este un memorial cu sute de polițiști căzuți la datorie, în atentate”

Dr Ion Jinga – Ambasadorul României la Londra

Sursa: Antena 3 – 23 martie

——————————————-

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!