IUBIREA: ROMÂNII EXPERIMENTEAZĂ ÎN UK

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 1 februarie 2016

Diaspora romaneasca_Iubirea, romanii experimenteaza in UK

Mulți dintre românii care aterizează în UK sunt tineri care visează să-și construiască aici o nouă viață, o nouă carieră, o nouă… dragoste. Dar cum arată jumătatea din visele românilor? E blondă, brunetă, africană, evreică, musulmană sau asiatică?

Din sondajul nostru reiese că românii sunt deschiși la provocări exotice. Bărbații trec foarte ușor peste bariera raselor și se declară deschiși și dezinhibați, acceptând o parteneră de orice naționalitate sau culoare. Româncele, în schimb, sunt mai tradiționale. Preferă europenii!

Sunt și excepții. Crina, o tânără de 24 de ani, ne-a povestit că a venit în Londra pentru că visul ei este să se căsătorească cu un tânăr de culoare. Nu l-a găsit încă, dar nu se dă bătută!

Există și un revers al medaliei, adică străini care preferă români. Mai bine spus, românce! Hanad este un tânăr pakistanez care ar face orice pentru a avea o prietenă româncă. Din disperare, s-a apucat să învețe limba română!

Există și o poveste fericită de dragoste dintre un român și o pakistaneză musulmană. Din dragoste, românul nostru ar accepta să devină musulman. Poți să-l condamni?

 

 

Contează culoarea pielii? Sau iubirea?

 

Londra, un Babilon modern. Toate rasele, toate naționalitățile s-au adunat în această metropolă în speranța unei vieți mai bune, a unui viitor mai luminos și, uneori, a unui nou început romantic. Printre națiile lumii, noi, românii. Un popor încă inhibat, blocat în clișee religioase și rasiale. Cumva, este normal. Pe la noi, nu prea se perindă străinii. Nu suntem familiarizați cu diversitatea de rase și religii. Singurii străini „exotici” cu care am luat contact au fost studenții din Orientul Mijlociu. Și înainte de 89, și după! Mai toți s-au întors acasă cu o diplomă universitară și cu o soție româncă. Probabil, oferta diplomatică de studii făcută țărilor arabe era la pachet!

 

Iubita filipineză l-a adus în Londra

Este de înțeles, în acest context, reticența românilor față de străini. Se pare, însă, că cei mai tineri dintre noi nu au aceste „sechele”. Au crescut cu filmele hollywoodiene și au cunoscut lumea pe Facebook. Poate nu e neapărat un handicap social! În special, dacă ești un tânăr emigrant în Londra! Marius are 26 de ani și este proaspăt absolvent al unei facultăți de jurnalism. De mai bine de doi ani are o prietenă virtuală. De două săptămâni, prietena virtuală a devenit reală!

„Am cunoscut-o pe un joc online. De fapt, am cunoscut mai multe persoane, dar cu ea am început să fac schimb de adrese de e-mail, ne-am împrietenit pe Facebook și, de fapt, nu ne-am gândit niciodată că ne vom întâlni în realitate. Poate de aceea îmi permiteam să-i spun tot ceea ce gândesc și ea, la fel. Mi-aș fi dorit să o întâlnesc încă de acum un an, dar am așteptat să termin facultatea. Oricum, nu aveam în plan să rămân în România, așa că am făcut pasul decisiv, după sărbători. Problema este că nu e ca în filme, adică nu am venit în Londra și ea m-a așteptat în pragul unei case cu masa pusă și patul făcut. Ne-am întâlnit de câteva ori, ne-am simțit bine, dar există o anumită reticență. Deja pentru mine a devenit prioritar să-mi găsesc un job, să-mi plătesc cazarea la timp și să am bani să-mi plătesc cafeaua când mă întâlnesc cu ea. Sincer să fiu este mai ușor să conversezi cu o fată pe internet. Odată ce ajungem în lume reală apare o anumită presiune!”, ne-a povestit Marius.

 

„Viața bate internetul”

Același tânăr român recunoaște că e mult mai ușor să vorbești cu cineva pe internet decât în viața reală. „Parcă și limba engleză o știam mai bine pe internet. Când am întâlnit-o prima dată, în realitate, uitasem și limba română, și limba engleză. Brusc nu mai era aceeași persoană cu care eram atât de familiarizat și de intim. Nici eu nu mai eram băiatul degajat, plin de umor, de-a dreptul fermecător. Mă blocasem complet. Nu spun neapărat că a mers rău, doar că îmi imaginam cu totul altfel întâlnirile noastre de dragoste la Londra. Și nici dezamăgire nu e. Ar putea fi un fel de trezire la realitate. La această trezire a contribuit și faptul că m-am trezit singur în Londra, fără ajutorul părinților, a prietenilor și cu resurse financiare limitate. Până la urmă dragostea trece prin stomac, și când mergi la o întâlnire e absolut necesar să ai la tine măcar bani pentru o cafea, pentru că aici și cafeaua e scumpă”, mărturisește Marius.

 

Prințul meu… negru!

De obicei, fetele visează la un prinț pe un cal alb. Crina visează la un prinț negru pe un cal alb și asta nu e o figură de stil, o antiteză romantică remixată în culori londoneze. Pur și simplu își dorește un prieten, cel puțin prieten, de culoare. „Toți care aud asta îmi trântesc chestia aia obscenă cu faptul că sunt mai dotați. Și nu e vorba despre prieteni. Chiar și prietenele se comportă la fel. Până la urmă e o prostie. Nu vreau să intru în amănunte, dar nu are nicio legătură. Îmi plac negrii! Nu știu să vă explic de ce!”, ne-a spus Crina. Aceasta are, însă, o problemă. La fel ca și Cosmin, n-a îndrăznit să deschidă o conversație cu un presupus viitor prieten.

„Pentru băieți este ușor să abordeze o fată. Dar cum aș putea eu să cunosc un băiat de culoare? Adică, îl văd pe stradă, mă duc la el și îi spun: salut, eu sunt Crina, îmi place de tine, ce mai faci?”, mărturisește Crina una dintre problemele cu care se confruntă în viața amoroasă londoneză.

 

trimiteri-sus-4

Este o alternativă locuitul pe o barcă de canal londonez?

În „război” cu vecina britanică

Se cere insistent legalizarea sinuciderii asistate

Bacalaureat la Limba Română în Marea Britanie

trimiteri-jos-4

 

Dragoste nigeriană

Ovidiu are 37 de ani și ne-a povestit experiența sa amoroasă cu o tânără din Nigeria. „S-a întâmplat anul trecut, la câteva săptămâni după ce am ajuns în Londra. Am cunoscut-o pe net și ne-am întâlnit prima dată la o plimbare. O chema Sarah și avea 33 de ani. Un singur lucru nu prea îmi plăcea, era mică de statură. Nici eu nu sunt înalt, dar ea îmi ajungea până la umăr. Dar nu asta era marea problemă. Făcea parte dintr-un cult religios foarte strict, de-a dreptul habotnic. Toată ziua îmi vorbea de Dumnezeu, cât e de mare, de bun și de drept. Îi intrase în cap ideea că trebuie să mă convertească, să mă aducă la calea cea dreaptă. Încercam mereu să aduc alte subiecte de conversație, dar inevitabil ajungeam la religie. Eu n-am nimic cu credincioșii, dar când ieși la o întâlnire cu o fată, nu poți să discuți numai despre religie. Pe de altă parte, îmi plăcea de ea și am îndurat multe astfel de conversații. Până la urmă am cedat nervos și i-am spus că, din punctul meu de vedere, relația asta în trei (eu, ea și Dumnezeu) nu prea merge. N-a schițat nici cel mai mic gest de supărare. A ținut doar să-mi ureze la sfârșit: Îți doresc tot binele și sper ca Dumnezeu să te îndrume spre calea cea bună! Cred că nu trebuie să mai spun că a fost o relație pur platonică!”

 

Jean și iubita din Jamaica

Jean este nonconformist. La 48 de ani a lăsat o viață de birou în România pentru o viață boemă în Anglia. I-a plăcut atât de mult să cânte la chitară încât a preferat să-și câștige existența cântând în metrourile din Londra și Paris. Așa a cunoscut-o pe Lucia, o fostă stewardesă născută în Jamaica. „De obicei cânt pe holurile din metrou în locurile amenajate, dar într-o seară mă plictisisem, mi-am luat chitara și am început să mă plimb cu metroul. Am nimerit într-un vagon cu mai mulți tineri care au început să cânte cu mine. A fost o distracție foarte frumoasă și cred că toată lumea s-a simțit bine. La una dintre stații, toți tinerii au coborât și au rămas doar 2-3 persoane în tot vagonul. Atunci a venit ea și mi-a pus în pălăria de artist o bancnotă de zece lire. Un astfel de gest nu are cum să nu-ți atragă atenția. I-am mulțumit și i-am spus că aș vrea să cheltuim împreună cele zece lire la o cafea”, ne-a povestit Jean începutul acestei neobișnuite prietenii.

„A doua zi, mi-am mutat bagajele la ea acasă, într-un flat din Wembley Park. Mi-a spus că a fost stewardesă și mi-a arătat fotografiile din tinerețe. Nici acum nu arăta rău, dar în fotografii era de vis. Am locuit doi ani împreună și am vrut chiar să mă căsătoresc. După o perioadă, însă, a început să se simtă faptul că aparținem de două culturi diferite. Începuse să mă enerveze și să mă agaseze chiar și mâncarea pe care o gătea în fiecare zi. Sincer să fiu, nici eu nu sunt chiar un casnic. Prima ceartă serioasă am avut-o pentru că refuza să meargă cu mine în vacanță în România. Am mai avut și altele. Până la urmă mi-am reluat viața de burlac. M-am mai întâlnit sporadic cu ea, am avut chiar și tentative de a relua relația, dar nu a mai mers”, ne-a mărturisit Jean.

 

Obsedat de negresele din metrou

Cosmin n-a venit special pentru o fată în Anglia, dar și-ar dori în mod deosebit una! „Nu m-am simțit atras în mod special de femeile de culoare până ce nu am ajuns în Londra. Înainte de asta, am lucrat mai mulți ani în Italia. Și acolo erau, dar acolo erau și multe românce și multe italience, și nu mi-au atras atenția în mod deosebit. În Italia eram ospătar, în Londra sunt dulgher, lucrez în construcții și merg la serviciu cu metroul, mă întorc cu metroul. Așa am văzut multe fete care m-au atras. Nu știu de ce fetele de culoare care stau pe un scaun în metrou mi se par atrăgătoare. Nu am nicio deviație sexuală, nu-mi imaginez aventuri cu ele, doar că mă îndrăgostesc pentru câteva minute de fetele din metrou. Până ce coboară la prima stație! Mi-aș dori să încep să vorbesc cu ele, să fac cunoștință, dar asta e o problemă. Aici nu e ca acasă, nu poți să intri în vorbă cu cineva străin pentru că se uită ciudat la tine, te consideră nebun. Până la urmă, cred că am să-mi fac curaj să încep o conversație cu o negresă din metrou. Poate și ea se uită la mine și își dorește să mă cunoască!”, își face curaj Cosmin. Dincolo de obsesia cu metroul, acesta a recunoscut că, de când a ajuns în Londra, femeile de culoare i se par mai atractive decât… celelalte.

—————————————

„Nu mă interesează culoarea pielii. Pentru mine nu există femei albe, negre, asiatice etc. Există doar femei frumoase și restul. Și nici restul nu e de neglijat dacă ești într-o dispoziție bună. Dar să fim serioși, dacă nu ești cu o româncă, degeaba! Numai româncele știu să se certe așa cum trebuie și restul, care nu e frumos să fie menționat într-un ziar.”

Manuel 33 de ani

—————————————

 

 

Reversul medaliei:

fie ce-o fi, numai european să fie!

 

Cazurile în care românii preferă o altă rasă sunt, totuși, excepții. În general, românii sunt tradiționali și vor ca partener de viață sau de ocazie un european sau, după caz, europeană. Conform declarațiilor, ar fi bine să fie compatriot, compatrioată. Dar dacă se întâmplă, românii nu se uită urât nici la alte nații, în special cele est-europene.

 

„Femeia perfectă trebuie să fie albă la piele și blondă la păr. Celelalte nu mă interesează. Nu-mi plac negresele, indiencele, asiaticele. Nu zic că nu sunt frumoase, dar nu mă atrag. Nu pentru că nu m-aș înțelege cu ele. Sunt în Londra de zece ani și vorbesc limba engleză destul de bine. Nu e vorba nici de religie sau alte piedici. Doar că mie îmi plac blondele. Și o negresă își poate vopsi părul, dar arată ca dracu. Ați văzut vreo blondă negresă care să arate bine?”

Constantin, 37 de ani

 

„Nu sunt rasistă, dar nu m-aș vedea niciodată la braț cu un indian, african sau altă nație închisă la culoare. Poate să fie frumos, bogat, dotat etc. Nu m-aș simți bine. Au tot felul de obiceiuri, miroase ciudat. Nu m-aș putea obișnui cu asta și nici nu vreau. De altfel cred că este normal. Dacă ești albă, îți dorești un alb. Dacă ești neagră, îți dorești un negru. Perechile mixte arată aiurea!”

Violeta, 30 de ani

 

„Eu sunt crescut la țară și s-a întâmplat ca în satul meu să fie mulți țigani. Nu am nimic cu ei, le-am învățat și limba. Acum lucrez cu mulți indieni și pakistanezi și am observat că unele cuvinte din țigănească sunt la fel ca ale lor. Când am venit în Londra, eram necăsătorit și am cunoscut mai multe fete pakistaneze și indiene. Nu mi-au plăcut în mod deosebit. Drept să spun, prefer țigăncile; oricum, până la urmă tot cu o româncă m-am căsătorit. Ce vreau să spun este că românii trebuie să fie între ei. Am crescut la fel, trăim la fel și ne este mult mai ușor să trăim împreună.”

George, 34 de ani

 

„Nu pot să spun că nu întorc capul și după o negresă dacă arată bine, dar când fac asta, am grijă să nu mă vadă prietena mea. Am o relație stabilă de peste cinci ani și n-aș vrea să o stric pentru o aventură. Normal, prietena mea este româncă și am venit în Londra pentru ea. Ai grijă să scrii și asta pentru că o să cumpăr ziarul să-i arăt. Nu mă interesează nicio femeie, fie ea și fotomodel thailandez.”

Dragoș, 33 de ani

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Gelu Irimia
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

O parere la “IUBIREA: ROMÂNII EXPERIMENTEAZĂ ÎN UK”

  1. Persyda Spune:

    Eu urmeaza sa ma casatoresc cu o persoana de origine indiana,o persoana foarte atragatoare pt mine.Cunosc aceasta persoana prin intermediul netului,mai exact prin google plus.Culoarea tenului meu este deschisa la culoare,sunt blonda si cu ochii albastrii,dar pe mine m-au atras in special persoanele straine,non-europe,de ex indienii,imi plac culoarea pielii lor pt ca este diferita de a mea,si sunt foarte simpatici.Am o relatie de aproximativ 6 luni,si urmeaza sa ne casatorim curand…Nu ne am vazut in realitate inca,dar ne vom vedea si ne si vom casatori.Pana acum comunicam doar prin intermediul skype,…

Spune-ti si tu parerea!