Izbașa nu merge la Rio

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 12 februarie 2016

616 izbasaSandra Izbaşa a declarat pentru presa de la București că este decisă să pună punct carierei la nivel înalt. Izbaşa a precizat că i-a fost greu să ia o asemenea hotărâre, însă simte că nu mai poate evolua la un nivel foarte bun la Jocurile Olimpice de la Rio.

Izbaşa a declarat că va încerca să devină antrenoare şi îşi doreşte să se ocupe de o grupă de junioare în cadrul clubului Steaua.

„Nu voi continua în gimnastica de înaltă performanţă. Mi-a fost foarte greu să iau această decizie. Mi-aş fi revenit, dar nu la nivelul pe care i-am obişnuit pe toţi. Munca pentru Jocurile Olimpice nu se compară cu pregătirea pentru alte competiţii. Bellu şi Bitang m-au înţeles, mi-au respectat decizia. Frica de eşec nu a cântărit în decizia mea, niciodată nu m-am gândit ‘Doamne, dacă o să ratez?!’. Părinţii m-au încurajat, nu poţi să faci o viaţă întreagă gimnastică de performanţă. În momentul de faţă nu m-am hotărât dacă o să fac deplasarea lui Rio, alături de echipă. Dacă nu voi face deplasarea, cu siguranţă le voi susţine din faţa televizorului”, a declarat Sandra Izbaşa.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!