Jirinovski: „Soluția Ucrainei, cedarea teritoriilor”

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 24 martie 2014

Politicianul rus Vladimir Jirinovski a declarat că singura soluţie pentru calmarea situaţiei din Ucraina este ca această ţară să cedeze teritoriile străine, pe care le-a obţinut de la Polonia, Ungaria şi România. El a făcut această declaraţie în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune al Federației Ruse.

„Aceste două părți ale Ucrainei, de Est și de Vest, sunt total incompatibile. Nu poate niciun fel de internaționalism să ajute în această situație. Vestul Ucrainei, care face acum cea mai mare gălăgie, am fost nevoiți să-l luăm de la Polonia pentru ca armata hitleristă să rămână cât mai departe. Transcarpatia am luat-o de la unguri din același motiv. Iar Bucovina și Basarabia am luat-o în 1939. Dacă nu era Hitler, nu atingeam aceste pământuri”, a declarat Jirinovski, citat de către portalul Moldova.org. „Ce propun eu? Să ia Polonia regiunea care îi aparține, Ungaria să ia Transcarpatia, mai ales că majoritatea locuitorilor de acolo vorbesc limba maghiară. În Basarabia și Bucovina majoritatea locuitorilor sunt vorbitori de română. România visează demult să le ia înapoi. Sunt trei țări membre NATO. Transnistria – să revină la noi, e pământ rusesc. Doar atunci Ucraina se va liniști”, a spus politicianul.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!