Jiu-jitsu: Arta de a fi calm şi de a-ţi învinge fricile

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, Muncă, Poveşti româneşti pe data 17 noiembrie 2014

Jiu-Jitsu

V-aţi întrebat vreodată care ar fi reacţia pe care aţi avea-o în cazul în care cineva v-ar enerva foarte tare? Dar dacă v-ar ataca? Aţi fugi, aţi ataca înapoi sau aţi râde? DA! Aţi citit bine! Aţi râde? Sau nu credeţi că există oameni care se pot manifesta astfel, după ce au fost scoşi din sărite sau chiar atacaţi. Ei bine, există.

Gelu Buleandră este un român de 47 de ani din Vatra Dornei şi este confirmarea noastră că în momente de tensiune nu are temeri. Chiar are puterea de a schiţa zâmbete. A reuşit să îşi învingă fricile şi trăieşte la un nivel de calm interior după  care mulţi tânjesc. Secretul său se numeşte Jiu-jitsu.

„Orice om are o frică de ceva şi la un moment dat, acele temeri se manifestă într-un fel. Unul începe să plângă, altul se enervează. Jiu-jitsu te aduce la un nivel de calm, de linişte, pentru a putea face faţă situaţiilor neprevăzute”, ne spune românul care este primul campion naţional de Jiu-jitsu la primul campionat desfăşurat în România. Dar care între timp a devenit şi antrenor.

De anul trecut, Gelu Buleandră trăieşte în Londra şi cea mai mare dorinţă a sa este să antreneze copii români dornici să practice acest stil de arte marţiale.

————————————–

„Artele marţiale m-au ajutat, în primul rând, în liniştea mea. Fiind foarte energic, reacţionam destul de drastic la răutăţile vieţii şi îmi era frică la un moment dat că într-o situaţie extremă se poate întâmpla ceva grav. Eram conştient de forţa pe care o aveam şi îmi era teamă să nu fac ceva rău altcuiva, iar artele marţiale mi-au adus un echilibru extraordinar. Şi am ajuns la nivelul în care, dacă cineva mă ameninţă, în loc să mă enervez, capăt o stare de calm instantaneu. Chiar am ajuns să râd…”

Gelu Buleandră, 47 de ani, antrenor de Jiu-jitsu

————————————–

 

Stilul lui Steven Seagal

Mare iubitor de sport încă de pe vremea copilăriei, interlocutorul nostru a practicat luptele greco-romane în adolescenţă, apoi, în primii ani ai tinereţii, a început să practice artele marţiale. Gelu Buleandră este din Vatra Dornei, dar poate spune că este bucureştean, având în vedere că la vârsta de 14 ani s-a mutat în capitală.

„Am început cu luptele greco-romane, dar din cauza condiţiilor financiare, nu am mai putut să continui. La 25 de ani m-am apucat de arte marţiale. A fost o conjunctură. Într-o zi i-am văzut kimono-ul în rucsac fratelui meu mai mic. Şi l-am întrebat ce are acolo. El a răspuns că vine de la antrenamente. Atunci i-am spus aşa… mie de ce nu îmi spui. Îmi plăceau artele marţiale, dar îmi lipsea impulsul. Şi astfel am ajuns la 25 de ani să mă apuc de arte marţiale. Am practicat acest sport mai bine de şapte ani. Jiu-jitsu face parte din artele marţiale, este stilul pe care îl practică Steven Seagal. Fiecare stil are ceva diferit faţă de celelalte stiluri de arte marţiale. Ce este diferit pentru Jiu-jitsu este lucrul pe încheieturi şi fix acele procedee (pentru cei care s-au uitat la filme) care vizează imobilizarea şi în general, folosirea forţei adversarului împotriva lui”, ne explică Gelu Buleandră, antrenor de Jiu-jitsu.

————————————–

„Jiu-jitsu îţi aduce un calm interior, te eliberează de frici. Orice om are o frică de ceva şi la un moment dat, acele temeri se manifestă într-un fel. Unul începe să plângă, altul se enervează. Jiu-jitsu te aduce la un nivel de calm, de linişte, pentru a putea face faţă situaţiilor neprevăzute sau de a detensiona situaţiile de criză. Te face mai disciplinat. Vezi lumea mai clar, eliminându-ţi teama.”

Gelu Buleandră

————————————–

 

Din dorinţa de a preda ştafeta

În urmă cu trei ani de zile, Gelu Buleandră a terminat Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. Studii care se potrivesc mănuşă cu pasiunea sa. Şi nu numai, este de părere românul. La scurt timp însă, din cauza crizei economice, dar şi a unei „crize personale”, s-a hotărât să ia drumul străinătăţii.

„Există o legătură strânsă între psihologie şi artele marţiale. Părerea mea este că există o legătură între psihologie şi tot ce există în jurul nostru. Eu acum deţin carnet de antrenor, instructor este un grad mai mic. Am făcut şcoala de antrenori. Antrenorul meu este profesor la Academia de Poliţie”, ne spune Gelu.

Deşi a ajuns în Anglia anul trecut, Gelu a lucrat în tot acest timp în construcţii. A încercat în repetate rânduri să facă ceea ce îi place, însă fără succes.

„Am lucrat mai mult ca handy man prin situri împreună cu fratele meu. Am încercat să îmi găsesc pe domeniul meu, ca instructor, dar handicapul este… limba engleză. Am fost contactat la un moment dat de cineva, de un profesor care avea o sală. Mi-am dorit să merg, doar că acolo trebuie predare în limba engleză. Şi nu deţin cunoştinţe la nivelul la care să predau cursuri. Aş vrea să predau cursuri copiilor români cu care pot comunica mai uşor. Mai ales că pot face două lucruri ca să valorific toată experienţa mea. Şi psiholog, dar şi ca antrenor de Jiu-jitsu”, ne mărturiseşte Gelu despre încercările sale de a profesa pe meseria sa.

————————————–

Când a pus în practică loviturile Jiu-jitsu

 

„Un vecin a vrut să mă atace cu toporul. Am aplicat exact ceea ce învăţasem la arte marţiale. I-am dat o palmă, aceasta se numeşte lovitura de înmuiere, care nu este o lovitură, ci este o atingere. Doar că în momentul impactului, muşchii lui se decontractează pentru o fracţiune de secundă. Şi în acea fracţiune de secundă, i-am luat toporul din mână. Dacă te lupţi cu cineva şi vrei să îi iei arma din mână… nu este bine. Te loveşti, te răneşti. L-am pus jos şi l-am lovit în muşchii de la picioare. Lovitura la muşchi este dureroasă, dar nu se întâmplă nimic. La final i-am dat înapoi toporul.”

 

„Am avut probleme şi cu românii de pe şantier. Am lucrat într-un site plin cu români care mai de care mai şmecheri, care voiau să se impună. Eu, de obicei, ţin la distanţă personajele care sunt agresive. Dar aveam un coleg care tot venea la mine şi se făcea că mă loveşte cu pumnul. O dată, de două ori, de trei ori. Aşa că o dată am luat o poziţie de apărare şi am simulat o lovitură cu piciorul. Cei care au idee de aşa ceva şi-au dat seama că nu este de joacă. Şi colegul a văzut că nu glumesc şi s-a potolit.”

Gelu Buleandră, antrenor de Jiu-jitsu

————————————–

 

Ce aduce bun Jiu-jitsu în viaţa unui om?

Deținător al centurii negre în Jiu-jitsu, Gelu Buleandră spune că acest sport elimină orice teamă.

„Jiu-jitsu este căutat pentru că este ramura de arte marţiale de care au nevoie toţi luptătorii. Îmbină şi atacul şi apărarea, dar se bazează foarte mult pe apărare, a nu răni adversarul, ci doar a-l imobiliza. Celelalte sporturi sunt mai mult pe lovituri, pe distrugerea adversarului, Jiu-jitsu are cele mai dure tehnici de distrugere, dar în primul rând, se bazează pe evitarea şi aducerea adversarului folosindu-te de forţa lui, aducându-l în poziţia de anihilare. Acele tehnici de prin filme cu răsucitul mâinilor la spate sunt tehnici din Jiu-jitsu”, ne povesteşte românul de 47 de ani, antrenor de Jiu-jitsu.

————————————–

Despre Jiu-jitsu

 

Jiu-jitsu are baza pe dislocarea încheieturilor sau a membrelor cu ajutorul blocajelor sau prinderilor cu efect de pârghie. Cu alte cuvinte, specialiştii nu merg până la capăt. Blocajele sunt atât de perfecte încât la cel mai mic semn că urmează aplicarea lor, chiar şi cel mai dur combatant cere îndurare.

Jitsu înseamnă „artă”, „măiestrie”, iar jiu înseamnă „delicat”, „suplu”. Aşa că, în traducere liberă Jiu-jitsu înseamnă arta supleţei.

Ca artă de sine stătătoare, destul de amplă şi complexă, Jiu-jitsu este considerat izvorul artelor marţiale japoneze întrucât o multitudine de stiluri marţiale au rezultat din această (stră)veche formă de luptă, spun reprezentanţii în domeniu. Probabil cele mai reprezentative sunt Judo şi Aikido, adaugă aceştia.

Aparent foarte complex şi „întortocheat”, Jiu-jitsu este arta marţială a celui care simte şi gândeşte, potrivit specialiştilor. Tot ei spun că nu poţi practica Jiu-jitsu dacă nu ai imaginaţie şi spontaneitate. Dincolo de efectele tehnicilor specifice –devastatoare uneori, Jiu-jitsu este o metodă excelentă de a crea acea uniune perfectă dintre fizic şi spirit. De aceea, japonezii spun că „Jiu-jitsu este o cale – michi – de parcurs aici, jos, pe pământ, pentru a ajunge la iluminare”.

Virtuţile Jiu-jitsu, spun specialiştii în domeniu, sunt date de:

  • Complexitate tehnică: practic, nu există o posibilă situaţie de agresivitate care să nu poată fi soluţionată printr-o tehnică de Jiu-jitsu, indiferent că este vorba de o tehnică de lovire, de proiectare, articulară etc.
  • Accesibilitate: respectând principiile didactice ale învăţării („de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut”), Jiu-jitsu sub formă esenţială este uşor asimilat, iar practicarea lui sinceră dezvoltă… dependenţă.
  • Impresie artistică remarcabilă: executarea economică a tehnicilor, atât în ceea ce priveşte latura competiţională, cât şi cea a autoapărării, lasă să se vadă acele mişcări circulare, armonioase, îmbinând utilul cu plăcutul.
  • Compatibilitate perfectă psiho-fizică: pentru a executa eficient o tehnică de Jiu-jitsu trebuie „să o trăieşti”, altfel aceasta nu este decât un banal exerciţiu fizic. Această „trăire” armonizează psihicul cu fizicul, făcându-le să vibreze la unison.
  • Compatibilitate cu diferite preocupări cotidiene: deprinderile motrice dezvoltate pe parcursul antrenamentelor specifice oferă posibilitatea unui transfer pozitiv spre diverse activităţi cotidiene.
  • Educarea unor valori specific umane cum ar fi: toleranţa, altruismul, spiritul de echipă sau de sacrificiu, ca efect direct al efectului tehnicilor asupra propriului corp. Simţind efectul unei tehnici articulare asupra propriului corp, înveţi să preţuieşti mai mult „viaţa” şi virtuţile ei.

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!