Jobul „cel mai înalt”

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 26 mai 2014

Londra_Costel Cam_Cabin Crew Qatar

Deasupra norilor, aceasta este priveliştea de la geamul locului de muncă. Există toate şansele ca micul dejun să fie servit în Asia, prânzul într-o capitală europeană şi cina peste Atlantic. Iar casa trebuie să încapă… într-o valiză. Poate aţi ghicit… Dacă nu încă, vă spunem că este una dintre cele mai frumoase şi mai în vogă meserii din lume: cea de Cabin Crew. Nu degeaba reprezentanţii industriei aviatice spun că este un job care se obţine încă cu greutate.

Costel Cam este un constănţean de 34 de ani care a lucrat pentru una dintre cele mai cunoscute şi luxoase companii aeriene din lume. Şi astfel a zburat acolo unde nici cu gândul nu ajunsese. Povestea sa despre avioane, reguli stricte şi pasageri a început în 2007 când, după un interviu dificil, a primit biletul cu destinaţia Qatar. Cabin Crew pentru Qatar.

 

Decolarea… către o nouă viaţă

Pasionat de economie, dar cu ochii mereu îndreptaţi către lucruri înalte, am spune că a ştiut unde trebuie să ţintească. Se întâmpla în vara lui 2007 când tânărul de 34 de ani a lăsat briza de la malul mării pentru un job în Bucureşti…

„Aveam nevoie de o schimbare la acea vreme, deşi făceam ceea ce îmi plăcea, eram economist. Am terminat Facultatea de Management în Constanţa, dar lucram în Bucureşti la o companie. Aveam un program foarte încărcat… casă-muncă, casă-muncă, altceva nu mai reuşeam să mai fac. Şi atunci am văzut această oportunitate pe un site. Am aflat de interviu şi deja îmi imaginam că o să lucrez pentru Qatar… mai ales că îmi doream să scap de nebunia în care eram prins, de praful şi de căldura din Bucureşti… Şi am aplicat. Mi-am zis… de-o fi, o fi… de n-o fi, n-o fi.”

Ei bine… a fost. După câteva săptămâni, de la trimiterea aplicaţiei, povesteşte Costel, compania i-a trimis un mail prin care îl invita la un interviu.

„Interviul a fost greu, proba de limba engleză a fost cea mai dificilă, iar una dintre probele eliminatorii a fost înălţimea corespunzătoare, plus că nu trebuia să ai semne vizibile pe corp. Spun că proba de limba engleză a fost cea mai dificilă pentru că a fost îmbinată cu tot felul de teste psihologice şi de deducţie. Foarte multe întrebări la care trebuia să răspund în zece secunde. Cred că la un astfel de interviu este necesar să fii foarte stăpân pe tine. După câteva săptămâni de la interviu, echipa de recrutare de la Qatar m-a anunţat printr-un e-mail că am primit jobul de steward. Iar în acel mail era ataşat biletul de avion, pentru că perioada de training avea loc în Doha, în Qatar. Şi am plecat… Eram şapte băieţi din România”, povesteşte Costel.

 

„Nu puteam să respir”

O nouă viaţă, un nou job, dar şi un nou aer. Imediat ce a aterizat, Costel a trebuit să înveţe să respire…

„Ceea ce îmi aduc aminte perfect a fost momentul în care am ieşit din aeroport… când s-au deschis uşile, m-a izbit o căldură de nu mai ştiam cum să respir. Ne aşteptase cineva de companie şi în timp ce ne explica câteva lucruri… cred că trecuseră 30 de secunde, iar eu îmi spuneam încontinuu un singur lucru în minte: continuă să respiri, continuă să respiri. Era o căldură şi un aer atât de greu de respirat şi era la 11 noaptea… am avut nevoie de ceva timp ca să se obişnuiască corpul. Ni se spusese din România să nu ne facem de ruşine, să avem atitudine… astfel că nici sacoul nu am avut curaj să îl dau jos.”

A învăţat să respire aerul cald al ţărilor arabe, dar imediat s-a pus pe învăţat… cărţi. „Training-ul a fost greu… foarte greu. Foarte mult de învăţat. Health and Safety – Protecţia muncii, Security – Măsuri de siguranţă, First Aid – Acordarea primului ajutor… puneau foarte mare accent pe absolut tot”, povesteşte tânărul din Constanţa.

————————————–

„Compania era de cinci stele şi pretenţiile erau maxime. Trebuia să ştii tot, pe dinafară, ca pe Tatăl Nostru. Trebuia să ştii tot ce era în avion şi unde era aşezat fiecare… toate procedurile… cum să folosim defibrilatorul etc. Înainte de fiecare zbor, aveam o şedinţă şi eram întrebaţi despre avion şi despre primul ajutor… şi luam mai multe situaţii (dacă este un pasager care se simte rău, dacă a leşinat, dacă este bolnav, dacă este intoxicat, dacă respiră, dacă nu respiră, dacă are buzele într-un fel, dacă are pielea lipicioasă sau dacă este panicat… ce faci?”

Costel Cam, 34 de ani, fost Cabin Crew pentru compania aeriană Qatar

————————————–

Partea cea mai grea a trainingului, spune Costel, erau examenele.

„La fiecare capitol în parte erau examene pe care trebuia să le treci, dacă nu reuşeai, ţi se mai acorda o şansă şi dacă nici atunci nu reuşeai… te trimiteau acasă. Am avut şi examene practice… tot felul de situaţii de urgenţă… cum se deschide uşa la avion, ce trebuie să faci dacă se prăbuşeşte avionul. A fost foarte interesant. Acesta este rolul primar al unui steward… siguranţa în avion şi apoi customer service (relaţia cu pasagerii).”

 

Prima zi, primul zbor

Fără emoţii. Aşa s-a desfăşurat primul zbor… „Nici nu am conştientizat ce mi se întâmplă… mi s-a părut frumos. A fost un zbor scurt, dus-întors. A trecut rapid. Dar nu atunci am avut cele mai mari emoţii… ci după trei săptămâni, când pe zborul pe care l-am avut, eu eram cel mai vechi dintre toţi colegii mei, astfel că eu trebuia să am grijă de tot… să îi supraveghez pe colegii noi, să vorbesc la microfon, să dau anunţuri. Am avut emoţii mari… nu voiam să greşesc. Compania oferă servicii de cinci stele, iar în momentul în care împarţi mâncarea poate deveni foarte greu… pentru că există pasageri care au anumite nevoi (fără gluten, care sunt alergici la diferite alimente, fără carne… toate cerinţele care există în lume, le întâlneşti în avion). Dacă ai 40 de cerinţe la 200 de oameni trebuie să fii atent unde le aşezi, trebuie să ai o ordine… pentru că nimeni nu stă să aştepte şi astfel toate trebuie aşezate strategic. Atunci am avut cele mai mari emoţii, pentru că având cea mai mare experienţă, a trebuit să am totul în control. Atunci eram responsabil nu numai pentru mine, dar şi de alţi trei colegi. Şi nici eu nu eram foarte stăpân pe mine având în vedere că lucram doar de trei săptămâni…”

————————————–

„Am fost atât de concentrat cum să aşez mâncarea, încât dacă avionul se prăbuşea, eu tot acolo eram… puneam mâncărurile în ordine. Ştiam că nu am voie să greşesc.”

Costel Cam

————————————–

 

Partea cea mai frumoasă…

Toţi se gândesc, dar Costel poate confirma: călătoriile alcătuiesc, fără doar şi poate, partea cea mai frumoasă a acestei meserii.

„Am vizitat multe locuri… puteai să ai 24 de ore, 36, 48, 56, 72 de ore între zboruri. Astfel că oriunde ajungeam, puteam să vizitez. Este o meserie frumoasă, dar există şi părţi mai puţin plăcute. Ceea ce auzeam de la instructorii mei… că te poţi trezi într-o dimineaţă şi să nu ştii unde eşti …mi s-a întâmplat şi mie.”

————————————–

„Mi s-a întâmplat să mă trezesc, să nu ştiu unde sunt, să nu ştiu la ce oră trebuie să fiu în aeroport, să nu ştiu la ce oră am zborul… m-am trezit cu o transpiraţie rece şi minute în şir m-am întrebat unde sunt pe planeta asta… eram foarte obosit, eram după o perioadă încărcată, foarte multe ore de zbor. Atunci chiar m-am speriat…”

Costel Cam

————————————–

Fiecare loc are frumuseţea lui, spune Costel. Printre locurile sale preferate se numără ţările arabe.

„Când eram în Qatar îmi plăceau dunele de nisip, era un loc curat care îţi transmitea linişte… te încărcai cu lucruri pozitive; dacă mergeam în Elveţia, mă fascinau munţii. Mi-a plăcut foarte mult în Africa de Sud, în Johannesburg. Am fost în Nepal, Kuala Lumpur, India, Pakistan, Iran, Teheran, în toate ţările arabe… În India, în Hyderabad, oamenii făceau poze cu noi. Stătea lumea la coadă să facă poze cu noi pentru că eram albi”, ne povesteşte tânărul constănţean.

————————————–

Micul dejun la Paris… cina la New York

 

„Poţi să iei micul dejun într-un oraş, prânzul pe un alt continent şi cina în alt loc de pe planetă. Mi s-a întâmplat să iau micul dejun în Qatar, apoi aveam escală în alt oraş din Europa şi cina o luam la destinaţia finală.”

Costel Cam

————————————–

 

Partea neplăcută…

Şi o meserie ca acesta are, din păcate, părţi mai puţin plăcute. Mai ales pentru cei care se gândesc la… stabilitate.

„Este o viaţă foarte frumoasă… partea negativă este că nu poţi avea o relaţie stabilă. Nici măcar cu o colegă, pentru că fiecare aveam un anume orar de zbor. La fiecare zbor se schimbă colegii. Tot timpul aveam colegi noi. Colegii mei… ba se despărţeau… ba erau în curs să se despartă, sau le era foarte greu şi făceau sacrificiul acesta de a fi mereu pe drumuri. Casa ta este mereu în altă parte, acolo unde dormi, viaţa ta este într-o valiză. Dar, într-adevăr, dacă nu îți doreşti o relaţie, este o meserie antrenantă, călătoreşti, socializezi şi câştigi bani”, povestește fostul Cabin Crew.

————————————–

De la lumini la război

 

„Este meseria care te trece de la o extremă la alta… plecam din Europa, de la lumini şi civilizaţie, şi ajungeam în Dhaka, unde erau revolte, sărăcie, război, mergeam mereu însoţiţi de soldaţi, aveam escortă până la hotel… şi acolo păziţi. Camerele de hotel erau foarte mari, cele mai moi paturi din lume erau acolo, te simţeai ca un prinţ… şi afară oamenii se omorau.”

Costel Cam

————————————–

Mai mult sau mai puţin, acesta a fost motivul pentru care Costel a renunţat la acest job, după mai bine de un an de zile. La scurt timp însă, dorul de ducă s-a instaurat din nou şi astfel în 2009 a ajuns la Londra.

„Am renunţat… pentru că nu puteam face această meserie toată viaţa. M-am întors în Constanţa şi după un an de zile, am venit în Londra. Nu poţi călători toată viaţa, există un moment în care trebuie să te rămâi undeva…”

————————————–

„După părerea mea, dacă ai 19, 20, 21 ani şi primeşti un job la o companie bună, acesta este cea mai frumoasă meserie din lume… Călătoriile îţi pot da cea mai bună educaţie pe lângă cărţi… despre  tine, despre viaţă, despre culturi, despre oameni, despre locuri.”

Costel Cam

————————————–

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!