Joburi în case private

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 5 august 2015

uk_muncitori constructii5_1

A renovat case care valorau peste un milion de lire sterline, cu proprietari extrem de bogați: directori, medici sau jucători profesioniști de polo. Povestește că munca în construcții, dar în casele private din centrul Londrei se poate realiza numai și numai dacă vecinii sunt de acord. Acestea sunt câteva dintre experiențele lui Gelu, un român de 43 de ani din Iași, care a dat munca de pe șantiere pe cea din casele private. El lucrează de mai bine de 10 de ani ca și carpenter (tâmplar).

Chiar dacă din exterior jobul în case private sună bine și destul de „posh”, Gelu spune că cine se gândește la „avioane” ar trebui să revină cât mai curând cu picioarele pe pământ. Este… nu mult de muncă, ci extrem de mult, iar uneori este mai stresant și mai periculos decât în site-urile mari de construcții. Românul ne povestește în detaliu câteva din experiențele sale în renovarea unora dintre cele mai scumpe case din Londra.

 

Diaspora Românească: Care a fost ultimul proiect la care ai lucrat?

Gelu: Ultimul proiect a fost și cel mai greu. O casă mare, cu demisol, trei etaje și mansardă care se află în Chelsea. Practic, s-a schimbat totul acolo. De la pereți la pilonii de susținere. Doar fațada a rămas aceeași, iar restul s-a modificat cu totul. Numai dacă cei de la Council îți dau permisiunea să schimbi, ai voie să schimbi fața clădirii, dar sunt foarte rare cazurile, mai ales în acea zonă a Londrei. Dacă pe o stradă casele sunt albe, așa trebuie să fie toate. Sau dacă pe o stradă casele sunt din cărămidă, așa trebuie să rămână. Nimeni nu poate schimba… chiar dacă este proprietar.

 

D.R.: În ce constă renovarea completă a unei case?

G.: Interiorul se reconstruiește cu totul. De exemplu, aici au dărâmat pereții, au construit alți pereți, au pus grinzi de metal, grinzi de susținere. Practic, au construit o altă casă, dar cu cea existentă pe poziții. Casa era în picioare, numai în interior au dărâmat tot, chiar și pereții interni. Au scos cărămizile, le-au înlocuit cu grinzi metalice. Au săpat patru metri sub pământ, pentru a construi o pivniță. A rămas doar scheletul casei, dacă pot spune așa. Eram cam zece oameni acolo. Lucrarea era la stadiul brut, partea cea mai grea… de groundworker. Eu eram singurul român de acolo, restul erau slovaci și polonezi. Este mult de muncă, extrem de mult când proprietarul vrea să schimbe complet totul.

 

D.R.: Cam cât durează o renovare completă a unei astfel de case?

G.: Depinde. O lucrare poate dura și șase luni, dar și trei ani. Depinde de banii pe care îi are proprietarul, depinde de ceea ce vrea să modifice, dar mai depinde și de alte lucruri pe care nu le poate controla nimeni. Durează până se întăresc materialele, cimentul de exemplu. Dacă se lucrează cu lemn, poate dura și mai mult, pentru că lemnul se tratează, se vopsește, se dă cu ulei, trebuie să aștepți să se usuce foarte bine până să treci mai departe, și tot așa. Plus că munca nu se poate face ca pe un șantier. Nu poți lucra non-stop. Sunt ore de liniște pe care trebuie să le respecți.

 

D.R.: Cum se muncește în astfel de condiții? Ce spun vecinii?

G.: De exemplu, la ultima casă în care am lucrat, după ce proprietarul a obținut toate documentele și acordurile de la Council, a avut nevoie de zece semnături de la vecini pentru a putea să înceapă renovarea. Dacă un vecin nu ar fi fost de acord, nu ar fi putut începe nimic. Practic, degeaba primești toate avizele de la autorități, degeaba îți aprobă Council-ul totul, dacă un vecin nu este de acord, nu poți face nimic. Vecinii sunt cei care trebuie să suporte zgomotul, praful și altele… tocmai de aceea ei sunt cei mai importanți.

—————————————

„Tot la ultima casă în care am lucrat, era o femeie, una dintre vecine, care venea și ne mulțumea în fiecare zi, pentru că putea și ea să mănânce în liniște. Venea și ne spunea așa: „Vă mulțumesc că mi-am luat breakfast-ul sau lunch-ul în liniște”. Noi aveam pauze în funcție de orele de masă sau de odihnă.”

Gelu

—————————————

 

D.R.: Din experiența ta, au fost cazuri când vecinii s-au răzgândit?

G.: Nu am întâlnit, dar am auzit. De exemplu, am lucrat într-o casă, tot în centrul Londrei, și deși programul meu începea la ora 8, până la ora 9 nu puteam face nimic, nu aveam voie să facem zgomot. Așa ceruseră vecinii. În acea oră, de la 8 la 9, nu aveam voie să folosim nicio sculă care făcea zgomot, nu aveam voie să folosim bormașini, ciocane, nimic care să facă zgomot. Făceai tot ceea ce nu producea zgomot.

 

D.R.: Cum sunt condițiile de muncă în astfel de case?

G.: Condițiile de muncă erau groaznice la ultima casă. Era o companie privată mică, nu exista să faci Protecția Muncii și alte lucruri legate de siguranță. Am lucrat în case în care managerii îmi spuneau: dacă nu e safe ceva anume, să nu mă apuc eu să fac sau mă puneau să fac protecții la găuri, să nu se calce pe acolo. Dar la ultima casă… era crunt. De jos până sus, pentru că erau câteva nivele, avea demisol, etajul 1, etajul 2, etajul 3 și pod, unde se făcea mansarda, putea oricând să îți cadă ceva în cap sau puteai să te trezești oricând cu ceva pe spinare, pentru că podelele erau astfel: trei scânduri, două lipsă, alte două scânduri, alte trei lipsă. Trebuia mereu să fii atent pe unde calci. Dacă mai cărai și un material sau o sculă, aveai șanse să îți rupi picioarele sau chiar și mai rău… în orice secundă. Putea să ți se întâmple orice, în orice minut. Nu erai deloc-deloc în siguranță. Cuie ieșite peste tot. Toate scândurile pe care le scoseseră din vechea pardoseală, pe lângă faptul că nu erau depozitate într-un loc sigur, aveau cuie ieșite, sau rămăseseră în pereți cuie ieșite în exterior. Chiar am pățit-o. Mi-a intrat un astfel de cui ruginit în spate. Mi-a intrat în spinare. A fost dureros… mi s-a infectat și am rămas cu semn, dar nu am pățit nimic. Acolo, dacă ar fi venit vreo inspecție, cum vin în site-urile mari cei de la Health and Safety, închidea tot în secunda 1. De la intrare, de când pășeau pe ușă… Amendă, și poate și riscul să nu se mai construiască.

—————————————

„Vina este a companiei care ia lucrarea. Managerul venea acolo la două zile, vedea ce se întâmplă acolo, că nu este în regulă, dar nu spunea nimic. Era dezastru acolo. Ca și în cazul românului care a murit acum câteva luni după ce a căzut un zid peste el. Așa era și lucrarea aceasta, puteai să te trezești cu ceva în cap în orice secundă. Șansele să mori acolo erau foarte-foarte mari, tocmai de aceea am și renunțat.”

Gelu

—————————————

 

D.R.: Cum arată o casă la început și cum arată la sfârșitul proiectului?

G.: Este o diferență de la cer la pământ între o casă pe care o primești la început și o predai după ce se termină tot. De obicei, aici, când cineva vinde o casă, lasă cam tot ce nu mai are nevoie. De toate, tot felul de obiecte. Iar noul proprietar păstrează de la vechii proprietari ce are nevoie, ce nu, aruncă. El doar ia cheile și le dă mai departe constructorului. Și apoi constructorul se apucă să scoată tot din casă, fărâmă tot, dărâmă tot. De obicei, rămân tot felul de lucruri. De la obiecte de mobilier, scaune, mese, aparate electrocasnice, perdele, draperii. De exemplu, ultima dată, am găsit o cutie mare plină cu căști, cabluri, microfoane, rutere, chiar și 20 de lire cash.

 

D.R.: Ce vor proprietarii de la noua locuință?

G.: În primul rând o recompartimentează. Se dărâmă pereți, pentru că toți vor camere mai mari, mai spațioase, mai luminoase. Își fac băi în camere, în general în dormitorul matrimonial, încălzire în pardoseală. De obicei, oricât de mult ar vrea să schimbe ferestrele, nu prea au voie. Le trebuie permisiunea celor de la Council.

 

D.R.: Ce sume se investesc în aceste renovări?

G.: Casele în care am lucrat eu sunt de la un milion de lire în sus și, de obicei, se bagă 400-500.000 de lire în plus. Aici, în astfel de proiecte, companiile iau și pielea de pe om. Mai întâi se fac cotații… dacă proprietarul a mai contactat și alte companii, atunci o alege pe cea mai avantajoasă. Dar astfel de oameni, care renovează astfel de case, nu își pierd timpul cu aceste lucruri. Nu au timp să stea să caute și să aleagă cea mai ieftină companie… Sunt directori, medici…

—————————————

„Am lucrat pentru un jucător de polo profesionist. Era tânăr, avea puțin peste 20 de ani. Câștigase nu știu câte cupe, provenea dintr-o familie foarte bogată, era singur la părinți și locuia cu ei în afara Londrei. Părinții i-au cumpărat o casă în Londra, pe care el a vrut să o transforme după preferințele sale. Venea în fiecare weekend pe acolo, să ne întrebe cum merg lucrurile, cum a evoluat lucrarea, ce mai trebuie, dacă sunt probleme. Deși era tânăr, era foarte de treabă. Ne aducea în fiecare vineri bere… vorbea cu noi, glumea.”

Gelu

—————————————

 

D.R.: Ce anume v-a cerut acest proprietar?

G.: De exemplu, acesta a vrut un walk-in wardrobe (cameră de dressing). Nu foarte mare… Ceea ce mi se pare fantastic este că trebuie să știi și ce fel de material se folosește în astfel de construcții. Însă mulți nu știu… Sunt mulți proprietari naivi și mulți constructori se bazează pe acest aspect. Noi am făcut un dressing într-un colț… am lipit practic pe pereți furnir, coală din aceea mare pe care am cumpărat-o de la B&Q, pentru că nu aveam cum să prindem altceva de pereți, am făcut ușă, sertare, rafturi. Proprietarul a fost foarte mulțumit. I-a dat șefului meu bani în plus. Știu că nouă șeful ne-a dat 150 de lire în plus în acea săptămână. Nu știu cât a primit el în total, dar eu unul am fost mulțumit, luam 400 pe săptămână… plus cei 150… a fost ok.

 

D.R.: Cum arată casele din Chelsea în interior?

G.: Sunt înghesuite, mai ales dormitoarele, dar multe sunt recompartimentate. Multe au și demisol, dar mai toți proprietarii pun accent pe living uriaș, vintage, cu șeminee funcționale, uriașe, cum sunt în filme. Șeminee reale, cu lemne, nu cu gaz, pentru că multe sunt adaptate acum la gaz. Unele sunt superbe! Mai ceva ca în filme.

—————————————

Unde e mai bine să lucrezi,

pe șantier sau în case private?

 

„Depinde… de foarte multe lucruri. De job, de colegi, de supervisor, de munca pe care o faci, dar cred că este mai bine și mai lipsit de stres pe șantiere, adică în joburi mai mari. Asta din punctul de vedere al unui muncitor. Banii sunt ok și acolo și dincolo, dar pe șantier, munca nu este atât de solicitantă, nu stă nimeni în spatele tău să te supravegheze… câte pauze ai luat, cât ai muncit. Plus că, în joburile astea mai mici se cere să se termine munca cât mai repede, pentru ca firma să își ia cât mai mulți bani. Să tragă de tine cât mai mult. Deci, tot mai bine este pe șantier.”

Gelu

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!