Johannis: „Terorismul nu ajunge în România”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 29 iulie 2016

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința CSAT din această săptămână, că Marea Neagră va fi declarată regiune de interes strategic. El a prezentat deciziile luate în cadrul summit-ului NATO de la Varșovia, printre care și „declararea Mării Negre ca fiind, asemenea Mării Baltice și Atlanticului de Nord, regiune de interes strategic pentru Alianță”.

Iohannis a vorbit în acest context despre crearea unei brigăzi militare multinaționale în România, până în luna aprilie 2017, precizând că există răspunsuri de la cel puțin 6 aliați. Șeful statului a menționat, ca și la summit-ul NATO, doar pe Polonia, care va trimite o companie (în jur de 200 de militari), și pe Bulgaria, care va trimite 400 de militari. A păstrat însă misterul în legătură cu celelalte state interesate. „Sunt și alții care sunt interesați și avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea suficienți militari de la mai mulți aliați, pentru această brigadă”, a declarat președintele.

Șeful statului Klaus Iohannis a mai anunțat că nu există pericolul ca fenomenul terorist să ajungă în România. „Am fost asigurat de toate instituțiile statului cu responsabilități în materie că nu există, în acest moment, rațiuni care să determine necesitatea ridicării nivelului de alertă teroristă mai sus de unde este acum, de albastru precaut (nivelul 2 din 5 )”, a precizat Klaus Iohannis.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!