JoJo Dan, aproape de lupta pentru titlu

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 19 decembrie 2014

563 jojo dan

Ionuţ Dan Ion, alias JoJo Dan, va disputa pe 19 decembrie meciul carierei sale. Românul stabilit la Montreal se va bate la Quebec City cu Kevin Bizier pentru poziţia de challenger obligatoriu la titlul mondial la semimijlocie IBF, titlu deţinut de britanicul Kell Brook.

JoJo şi Bizier s-au mai întâlnit în urmă cu un an, pe 30 noiembrie, atunci când boxerul nostru i-a provocat canadianului prima înfrângere din carieră, și asta chiar acasă la el, în Quebec City. Miza duelului din 2013 a fost locul doi în clasamentul categoriei, la IBF. Iată, cei doi se vor duela acum pentru primul loc. “Abia aştept acest meci. Am avut mai mult timp de pregătire decât anul trecut. Mă simt foarte bine, sunt în formă. L-am mai învins o dată, sunt gata să o fac din nou”, a spus JoJo. Boxerul nostru este pe locul 2 în clasamentul categoriei sale la IBF.

JoJo şi-a văzut de drumul său, cu speranţă şi ambiţie, bazându-se pe colaboratorii pe care-i avea, managerul Chris Gănescu şi promotorul Lou DiBella. “JoJo poate fi un exemplu pentru orice sportiv, pentru dârzenie, perseverenţă şi răbdare. Şi-a văzut treabă, ştiind că va veni şi momentul lui. Este într-o formă foarte bună”, a spus Chris Gănescu despre el.

După victoria din 2013, JoJo Dan a început să negocieze pentru poziţia de challenger obligatoriu. Posibilii adversari s-au eschivat rând pe rând. Ultimul, italianul Leonard Bundu, anunţat ca adversar pentru meciul de pe 19 decembrie, dar care a renunțat să mai boxeze. Aşa s-a ales varianta Bizier, iar partida se va disputa exact în acelaşi loc, Colisee de Quebec, unde JoJo a ieșit învingător în noiembrie 2013. Anul acesta JoJo Dan a luptat o singură dată, în mai, obținând o victorie prin KO în repriza a cincea cu Lukasz Janik.

Gala în care vor boxa JoJo şi Bizier are cap de afiş partida dintre Adonis Stevenson şi Dmitry Sukhotsky, miza fiind titlul mondial WBC la semigrea. “Pe plan local există mai mult interes faţă de meciul nostru, decât de Stevenson-Sukhotsky. Mai ales că primul nostru meci a fost extrem de spectaculos. Pentru mine este o şansă mare şi nu am de gând să o ratez. Nu vreau să mă gândesc mai departe de acest meci, ce va fi dacă voi câştiga. Lupta cu Bizier e tot ce contează”, a spus JoJo, anunțând un meci mare.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!