Jula, pus pe liber

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 11 septembrie 2014

549 emil julaDupă o perioadă destul de tulbure la Ceahlăul, Emil Jula spera că va avea parte de cel mai frumos final de carieră. Fostul golgheter al Oţelului Galaţi revenise în acest sezon acasă, la U Cluj, echipă de unde a declarat în mai multe rânduri că visează să se retragă. Atacantul care a jucat 5 ani în Germania nu a mai fost pe placul clujenilor, care l-au pus pe liber după doar cinci meciuri jucate în acest sezon.

Venirea lui Ogăraru pare să fi fost motivul pentru care Universitatea a ales să se despartă de Jula, care nu s-a mai putut antrena cu echipa. Mai mult, clujenii au rezolvat transferul unui alt atacant, olandezul Danzell Gravenberch, adus de noul antrenor.

„Am intuit ce va urma, însă am sperat că se va întoarce acest lucru. Din păcate, nu a depins de mine acest lucru şi am ajuns să mă umilesc să mă lase în pace să-mi fac treaba. Mă bucur că am găsit într-un timp atât de scurt un nou angajament şi încerc să uit acest episod”, a spus el.

„Eram conştient că trebuie să mai vină un atacant. Recunosc, cât am jucat eu şi Mengolo nu am reuşit să marcăm. Probabil că era nevoie de încă un atacant. Dar modul în care s-a pus problema m-a lăsat fără cuvinte. Decizia, mesajul din partea clubului a fost următorul: pleacă sau te vei antrena prin parcuri!”, a spus atacantul care are în palmares 31 de goluri marcate în 65 de meciuri pentru Oţelul.

„Accept situaţia, dar poate aş fi meritat să se procedeze altfel în ceea ce mă priveşte, mai ales având în vedere vârsta şi experienţa pe care o am. Am venit acasă în oraşul meu, eram acasă, unde să dau totul pentru Universitatea, echipă la care am avut cea mai frumoasă perioadă. S-ar fi putut găsi o soluţie, să fi rămas până la iarnă poate, nu să fiu forţat să plec brusc. Mă bucur, însă, că într-un timp scurt mi-am găsit un angajament. Sper ca la noua mea echipă să le demonstrez acelora care s-au comportat astfel cu mine că s-au înşelat. N-am crezut că mi se va întâmpla şi mie, dar trăim în România!”, a mai spus Jula.

În vârful carierei, când juca la Energie Cottbus, Emil Jula a fost pe lista Stelei. La începutul lui 2011, nemulţumit de evoluţia lui Raul Rusescu, Gigi Becali era în căutarea unui atacant cu „cifre”.

Emil Jula a debutat în Liga I în tricoul Universităţii, pe 17 octombrie 1998, într-un meci cu FC Național, pierdut de clujeni cu scorul de 1-3. Echipele pe la care a trecut Jula sunt Oţelul Galaţi, Energie Cottbus, MSV Duisburg, Anorthosis Famagusta, VfL Osnabrück şi Ceahlăul Piatra Neamț.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!