Juncker: De ce nu „divorţează” UK de UE?

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 29 ianuarie 2015

Jean-Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, compară relaţia de membră a Marii Britanii cu UE cu o relaţie maritală nereuşită.

Juncker este primul preşedinte al Comisiei Europene care a contemplat, public, posibila ieşire a Marii Britanii din familia europeană, insistând că el n-o să stea în genunchi, în faţa Marii Britanii, rugând-o să mai stea.

Domnul Juncker, a cărui numire pe postul cel mai înalt al UE a fost întâmpinată cu rezistenţă de către premierul David Cameron, a spus unor înalţi oficiali francezi că este pregătit să discute cu britanicii eventuale modificări ale tratatului, însă a stabilit câteva aşa-numite „linii roşii”.

Comisarul european a declarat că nu există posibilitate de dezbatere pe tema fierbinte a conservatorilor britanici, aceea de schimbare a tratatului UE, astfel încât autorităţile naţionale să aibă puterea de a stopa valuri mari de imigranţi veniţi din Europa de Est. „Când cineva menţionează sfârşitul liberei circulaţii pe piaţa muncii, nu poate avea loc nici o dezbatere, dialog sau compromis”, a concluzionat Juncker.

Liderul UKip, Nigel Farage, a spus că refuzul lui Juncker de a discuta pe tema liberei mişcări duce inevitabil la o ruptură între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, posibilă în urma unui referendum. „Juncker a spus foarte clar că nu se vor impune sub nici o formă schimbări în privinţa doctrinei liberei mişcări şi a imigraţiei în masă în cadrul UE”, a atras atenţia Farage. „Tot ce ne dorim este un divorţ amicabil urmat de o relaţie de comerţ”, conchide liderul UKip.

Liderii europeni se vor întâlni pe 12 februarie pentru a discuta doleanţele lui David Cameron cu privire la eventualele schimbări ale tratatului UE. Premierul britanic va avea o misiune dificilă, având în vedere că şi cancelarul german, Angela Merkel, pare la fel de neclintit ca şi Jean-Claude Juncker.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!