Jurământ tensionat al guvernului Ponta 4

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 19 decembrie 2014

Guvernul PontaIV_1

Noii miniștrii din guvernul Ponta 4 au depus jurământul, miercuri, la Palatul Cotroceni. În deschiderea ceremoniei, președintele Traian Băsescu a explicat că a fost obligat de o decizie CCR să accepte toate numirile, altfel i-ar fi refuzat pe Liviu Pop și Sorin Câmpeanu pe care i-a acuzat că „au contribuit la un fals în interes public”, făcând referire la teza de doctorat a premierului Victor Ponta.

Președintele a făcut referire la decizia CCR nr. 98 din 7 februarie 2008, „pentru a elimina orice dubiu”, și a citat următorul fragment: „Din textul Constituției rezultă că, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (3) ale art. 85, numirea de către președintele României a miniștrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului și de investire, pe această bază, a miniștrilor, de către șeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituția României] este un act obligatoriu, pe care președintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției”.

„Acesta este și motivul pentru care voi primi jurământul ministrului pentru dialog social Liviu Pop și al ministrului educației, care au contribuit prin distrugerea unor instituții ale educației la un fals în interes public”, a declarat președintele Traian Băsescu.

Șeful statului a făcut astfel trimitere la cazul de plagiat al premierului Victor Ponta. În 2012, Liviu Pop, ministru interimar al educației, a schimbat prin ordin de ministru componența comisiilor CNADTCU și CNE care discutau acest caz și urmau să dea verdictul de plagiat. Sorin Câmpeanu a făcut parte din noul CNADTCU. Ca urmare a deciziilor luate de Liviu Pop, comisiile nu au mai putut da verdictul.

Rând pe rând, au depus jurământul 11 miniștri, printre care și foștii vicepremieri Daniel Constantin și Liviu Dragnea, care au rămas fără aceste funcții, singurul vicepremier din guvernul Ponta 4 fiind Gabriel Oprea.

Miniștrii care au depus jurământul sunt: Liviu Dragnea – ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Darius Vâlcov – ministrul finanțelor publice, Daniel Constantin – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Grațiela Gavrilescu – ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mihai Tudose – ministrul economiei, comerțului și turismului, Andrei Gerea – ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și Mediului de afaceri, Sorin Grindeanu – ministrul pentru societatea informațională, Sorin Câmpeanu – ministrul educației și cercetării științifice, Ioan Vulpescu – ministrul culturii, Angel Tilvar – ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Liviu Pop – ministrul delegat pentru dialog social.

Președintele Traian Băsescu s-a arătat grăbit. „Puteți să vă faceți cruce și din mers, să mai câștigăm timp”, i-a spus lui Darius Vilcov, noul ministru al finanțelor. Singurul cu care șeful statului nu a dat mâna după depunerea jurământului a fost Liviu Pop, noul ministru pentru dialog social. La finalul ceremoniei, președintele Traian Băsescu le-a spus membrilor noului Guvern: „Vă doresc succes. La revedere!”, după care a părăsit sala, fără să mai dea mâna cu premierul Victor Ponta.

La ceremonie au participat toți membrii guvernului Ponta 4, în frunte cu premierul Ponta, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, și vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, care i-a ținut locul lui Călin Popescu Tăriceanu.

 

Ponta: „Renunţ la titlul de doctor”

Premierul Victor Ponta a postat marţi pe Facebook o scrisoare deschisă către rectorul Universităţii din Bucureşti, în care a anunţat că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003 de către Universitate. Fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu spune, însă, că anunţul făcut de premier nu are niciun efect juridic şi legal, pentru că la acest titlu nu se poate renunţa.

  „Vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic. După ce voi părăsi viaţa politică, îmi doresc să iniţiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment (…) Pentru toate aceste argumente, vă rog să luaţi act, domnule rector, de decizia mea de a renunţa la titlul de doctor în drept”, se arată în scrisoare lui Ponta, publicată pe Facebook.

Fostul Avocat al Poporului, profesorul universitar Gheorghe Iancu, susţine, însă, că anunţul şi gestul premierului nu au niciun efect şi că este doar o chestiune de imagine. „Domnul Ponta nu poate renunţa pur şi simplu la acest titlu, doar Ministerul Educaţiei îl poate retrage. Este nevoie de o sesizare, care poate veni de la oricine, însă este nevoie şi de un motiv. Sunt curios ce motiv ar putea invoca, pentru că domnul Ponta are o hotărâre definitivă a Curţii Supreme cum că nu a fost plagiat. Deci, acest motiv nu poate fi invocat. Este doar o acţiune de imagine, nimic altceva. Nu poate renunţa la titlul de doctor”, a explicat pentru „Adevărul” profesorul Iancu.

 

Cum se poate pierde un titlu de doctor

Legea Educației, 1/2011, prevede la art. 170 care sunt procedurile prin care o persoană poate pierde titlul de doctor:

(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

  1. a) retragerea calității de conducător de doctorat;
  2. b) retragerea titlului de doctor;
  3. c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi. (…)

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!