La 16 ani, la Leicester

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 12 februarie 2016

616 pascanuAlex Paşcanu a reuşit o performanţă greu de atins pentru un fotbalist de 16 ani: a debutat în echipa U21 a lui Leicester, liderul la zi din Premier League, în înfrângerea cu echipa similară a lui Reading, scor 0-1.

Generaţia de tineri fotbalişti ai României continuă să impresioneze în Anglia. Primele nume apărute în atenţia specialiştilor au fost cele ale lui Vlad Dragomir şi Marco Dulca, mijlocaşii de la Arsenal şi Swansea, iar acum a venit rândul unui fundaş să iasă în evidenţă.

Luni, Leicester a pierdut pe terenul lui Reading, scor 0-1, meciul din campionatul U21 din Anglia, dar partida va rămâne, cu siguranţă, mult timp în memoria unui alt tânăr fotbalist român de perspectivă. Alex Paşcanu a jucat timp de 70 de minute, cu toate că are doar 16 ani şi a fost nevoit să evolueze contra unor jucători cu câţiva ani mai mari. Tânărul plecat la vârsta de 4 ani din România a fost utilizat în banda stângă a apărării şi i-a produs o impresie plăcută antrenorului Steve Beaglehole.

„Alex Paşcanu a debutat pentru echipa noastră, după ce sâmbătă jucase 90 de minute pentru echipa Under 18. L-am folosit ca fundaş stânga, pentru a-i permite lui David Amartey să acopere banda dreaptă. L-am ţinut în teren 70 de minute şi s-a descurcat foarte bine, a jucat excelent”, a declarat antrenorul echipei U21 a lui Leicester pentru site-ul oficial al clubului.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!