La pensie, înainte-marș!

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 18 martie 2016

Senatul a decis ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime de cel puțin 25 de ani, să beneficieze, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu. De asemenea, plafonarea pensiei este prevăzută la cuantumul de 100% din baza de calcul.

Prin această nouă măsură legislativă se modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetar. Proiectul a fost votat cu 92 voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abținere.

  Potrivit textului de lege, „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din salariu. Pensia militară de stat stabilită, recalculată, actualizată potrivit dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv prin aplicarea prevederilor din legea privind statutul cadrelor militare, nu poate depăși cuantumul de sută la sută din baza de calcul utilizată la stabilirea, recalcularea, actualizarea pensiei”.

În decembrie 2015, Guvernul aprobase ordonanța de urgență prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat. Astfel, la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat erau luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special. Ordonanța mai stabilea că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!