Lacrimi de copil în vacarmul Londrei

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 3 iunie 2016

Londra_protest pt copiii Barbu-Racolta si Bradeanu-Sutton

După „cazul Bodnariu”, două familii de români din UK au suferit același tratament din partea autorităților: le-au fost luați copiii. O mișcare de protest a românilor din Londra a fost organizată pentru aducerea acestor noi cazuri în atenția publică. Și chiar a avut loc, dar în condiții… specific românești. Cu o mobilizare firavă, dar cu susținerea hotărâtă a unei venerabile bunicuțe din Belgia, venită să apere cauza copiilor români. Imaginea – și povestea – acestui „protest” definesc, din păcate, spiritul de solidaritate al românilor aflați în capitala britanică.

Dar iată story-ul, pas cu pas.

 

Entuziasm maxim, pregătiri febrile

Cu câteva zile înainte, internetul bubuia de like-uri și distribuiri în care se anunță protestul pentru susținerea celor două familii din UK, cărora serviciile sociale le-au luat copiii în mod abuziv. Familia Brădeanu și familia Barbu.

La ora 13.00 este anunțată începerea protestului. Îmi iau o marjă de eroare rezonabilă și plec cu zece minute mai devreme decât îmi arată Google Maps că aș putea ajunge acolo. Cu toate precauțiile, am întârziat cinci minute. Eram transpirat de nervi. „Stai să vezi cum ratez eu ce e mai important!”. Evident, centrul Londrei este blocat complet. Cu mari eforturi ajung la locul protestului. Nici nu m-am uitat pe harta de pe telefon. Mă așteptam să găsesc mii de români ocupând străzile.

Ajung până pe malul Tamisei și îmi dau seama că am trecut cu câteva sute de metri de locul protestului. Verific telefonul, harta și mă întorc. Cu mare atenție și perspicacitate dibuiesc pe stradă câțiva români cu tricouri albe inscripționate. Ei, sunt: miile de revoluționari! De fapt, erau vreo cinci… cel mult șase!

—————————————

„Mâine pot fi copiii mei luați!”

Londra_protest pt copiii Barbu-Racolta si Bradeanu-Sutton_Flori Tontea

 

Flori Dragoș Tontea are 29 de ani și trei copii. Stă cuminte, cu o pancartă în față. La rugămintea mea, îmi explică de ce a venit la acest protest:

„Am și eu trei copii. Am aflat ceea ce li s-a întâmplat Andreei și lui Florin Barbu. Îmi dau seama că orice este posibil aici. Nu vreau să-mi pierd copiii, nici eu, nici altă mamă. Oricăruia i se poate întâmpla asta și nu cred că este corect. Orice părinte are dreptul la o doua șansă atunci când e vorba de copii”, îmi spune Flori, ținându-și pancarta în față. Este simplu, corect și uman ce spune această mamă româncă. De ce oare, mii de alte mame nu vor să audă de asta, nu le pasă, nu cunosc…?

—————————————

 

Andreea Sutton și bătrâna belgiancă

O găsesc printre protestatari pe Andreea Sutton, mama cu copiii luați de autoritățile britanice. O întreb de ce sunt așa puțini și ea mă asigură că vor veni mai mulți, dar sunt blocați în trafic. Într-adevăr, centrul Londrei la această oră este infernal. Prin Trafalgar Square am văzut zeci de autobuze cu turiști blocate. Sunt genul decapotate, ca să aibă turiștii vedere panoramică. După o oră de admirat aceeași vedere panoramică, turiștii nu par prea fericiți. Totuși, mă întreb cam câți români au rămas blocați în trafic de n-au ajuns. Mă mai învârt jumătate de oră prin zonă, în speranța că se va revărsa mulțimea. La ora 14, adică la o oră de la începutul oficial al protestului, se adunaseră cam 20-30 de români. Se pare că aceasta este mulțimea.

Și totuși, nu. Nu aceasta era mulțimea. Indiferent de numărul lor, erau câțiva oameni care veniseră, totuși, crezând în cauza pe care o apără. Între ei, o bătrânică cu un rucsac în spate tapetat cu mesaje care condamnă abuzurile serviciilor sociale englezești. Ia, uite, îmi zic, tot bunicuța română e cea care nu te lasă la greu. Mă apropii și mă adresez cu un „sărut mâna” respectuos. Bătrânica se uită contrariată la mine. Înțeleg, brusc, că nu are nimic de-a face cu România. Dar e aici.

Se numește Lisette Willekens. Are 63 de ani și locuiește într-un mic sat din Belgia. Prima dată a citit pe Facebook despre cazul Bodnariu. Ulterior, din postare în postare, a aflat și de cazurile din UK, Barbu și Brădeanu. Așa a aflat și de protest și a ajuns aici. I se pare absolut normal să facă acest drum atât timp cât la mijloc este viața și fericirea unor copii care au tot dreptul să fie alături de părinții lor. „Când am citit prima dată și am aflat de ceea ce se întâmplă am fost șocată. M-am îngrozit și mi-am imaginat durerea acestor părinți cărora li s-au smuls copiii din brațe. De ce sunt acum aici? Pentru că e singurul lucru pe care îl pot face. Eu și toți ceilalți oameni simpli. Nu putem lupta cu sistemul, cu guvernele, dar putem să arătăm că ne pasă de ceea ce li se întâmplă celor de lângă noi”, îmi spune bătrânica. Pentru că e din Belgia și știu că și acolo sunt destui imigranți români, o întreb dacă a auzit de cazuri similare în această țară. Nu. Nu a auzit. Never.

—————————————Londra_protest pt copiii Barbu-Racolta si Bradeanu-Sutton_bunica din Belgia

„Am fost atât de naivă. Credeam că noi, europenii, suntem emancipați. Ne pasă de dramele din Africa și din Orientul Mijlociu. Condamnăm abuzurile și terorile jihadiștilor, dar nu vedem ceea ce se întâmplă în mijlocul nostru. S-a ajuns până acolo încât se fură legal copiii. Vă puteți imagina trauma acestor copii smulși din brațele mamei? Cum cred judecătorii care dau aceste sentințe absurde că vor putea acești copii să-și revină și să aibă o viață normală? Asta este dreptate? Asta este marea civilizație europeană?”

Lisette Willekens, din Belgia

—————————————

 

Vocea românilor în vacarmul străzii

În vacarmul străzii, românii încep să-și facă simțită prezența. Ridică în față pancartele cu pozele și povestea copiilor luați de autoritățile britanice. Trecătorii se opresc mirați și citesc mesajele scrise în limba engleză. Trece și un grup de români. Niciunul nu întoarce capul. Un cuplu de asiatici se oprește minute bune și citește toate mesajele de pe pancarte. El și ea au o față îngrozită, trasă la indigo. Parcă nu le vine să creadă ceea ce citesc. Am senzația că protestul românilor le-a stricat ziua. Trece, apoi, un autobuz tapetat cu mesaje pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Românii prezenți la protest se însuflețesc brusc și încep să strice la cei din autobuzul Brexit. „Hoților. Da-ți-ne copiii înapoi”. „Brexit-iștii” se uită interziși! Zâmbesc tâmp, fără reacție.

Londra_protest pt copiii Barbu si Sutton_mama Nicoleta si copiii

Între timp, românii parcă s-au mai înmulțit. Cu tot cu copii, se apropie de treizeci. Nicoleta a venit cu toți copiii. Are și ea trei, precum Andreea Sutton. Diferența e că nu trece prin infernul Andreei Sutton. E de acord să facem fotografii. Se adună și alte familii la pozat. Momentul poate fi nesemnificativ. Dar nu e deloc așa. Oamenii aceștia se află aici fiindcă au copii și nu vor ca absurdul să pară normalitate. Locul copiilor e în familiile lor, cu respectarea tuturor legilor. Nu în altă parte.

Înainte de a pleca, stau de vorbă cu Alex. Este organizatorul protestului și cel care a obținut aprobarea. Îmi spune că a pregătit și o petiție adresată premierului Cameron. Nu pe Cameron este, însă, supărat. Ci pe ai noștri. Nu e prea fericit de reușita protestului, dar se aștepta la asta: „Așa sunt românii. Țipă din toate puterile doar atunci când îi doare ceva. La durerea celor din jur nu reacționează!” Poate e nedrept. Poate e prea dur. Sau chiar adevărat.

—————————————

Florin Barbu continuă protestul extrem,

a 16-a zi de greva foamei!

 

Londra_Florin Barbu_greva foamei la CEDO

Miercuri, 1 iunie, Florin Barbu era tot la Strasbourg în greva foamei. Ne-a declarat că va continua această formă extremă de protest până când își va primi copiii înapoi. Între timp, s-au trezit din somn și autoritățile române. MAE l-a trimis pe consulul român să ia legătura cu Florin.

„A venit ieri la mine consulul român de la Strasbourg să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. I-am spus că nu am nevoie de nimic, decât de copiii mei.”

Florin Barbu

—————————————

Autor articol: Gelu Irimia

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!