Legea produselor românești, gata de start

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 15 iulie 2016

supermarket_carne

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care marile magazine sunt obligate să comercializeze produse provenite din plan local în proporție de 51%, criticată de reprezentanții retailerilor și ai patronatelor, și care prevede și interdicția comercianților de a percepe taxe suplimentare, cum ar fi taxa de raft.

Legea a fost adoptată de Parlament pe 8 iunie. Proiectul prevede ca marile magazine să aibă pe rafturi carne, fructe și legume din producție românească în proporție de cel puțin 51%, alimente care trebuie să provină dintr-un „lanț scurt” de aprovizionare, scrie News.ro.

Potrivit proiectului, „lanțul scurt de aprovizionare este un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activități de cooperare și de dezvoltare economică la nivel local și regional și relații strânse între producători, procesatori și comercianți”.

Totodată, comercianților le este interzis să solicite furnizorului să nu vândă altor magazine aceleași produse la un preț de achiziție mai mic sau egal cu care a achiziționat produsele respectiv. Sunt interzise și taxele suplimentare pe care le percepeau comercianții până acum, precum taxa de raft, fapt care, spun inițiatorii, va putea duce la scăderea prețului unor produse.

Legea stabilește că pe etichetele produselor de carne proaspătă trebuie trecută țara de proveniență, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România pe care produsul respectiv îl are în conținut.

 

Retailerii, nemulțumiți

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) și Confederația Patronală „Concordia” au trimis Parlamentului scrisori prin care au cerut respingerea legii, considerând-o abuzivă și periculoasă. Retailerii consideră și că acest proiect „afectează masiv” funcționarea comerțului alimentar și nu asigură garanții nici pentru consumatori și nici pentru producători, în special în ceea ce privește obligativitatea privind aprovizionarea din lanțul scurt.

Vicepreședintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Florin Căpățână, a declarat pentru News.ro, după promulgarea legii, că aceasta nu-i ajută, în realitate, pe producătorii români, pentru că obligă marile rețele comerciale să încheie contracte cu producători regionali, categorie în care intră și producătorii din Bulgaria și Ungaria. În plus, a spus el, prețurile ar putea crește, deoarece retailerii nu mai pot factura către producători anumite servicii precum logistică, marketing și promovare.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!