Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 3 iulie 2015

Rămân la Rapid

Conducerea FC Rapid a anunţat că, dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut în Giulești, Daniel Pancu, Rui Miguel, Nicolae Vasile, Ricardo Alves şi Andrei Cerlincă vor continua să joace la echipa giuleşteană şi în Liga a II-a, ediţia 2015-2016. Conducerea clubului negociază şi cu portarul Virgil Drăghia, care, conform aceleiaşi surse, “se pare că va continua şi el la Rapid”.

Insolvența, în septembrie

Tribunalul Bucureşti a stabilit termen pentru 23 septembrie 2015 în dosarul de insolvenţă al societăţii ce adminstrează FC Dinamo, “alb-roşii” pierzând şi posibilitatea de a cere o dispensă la UEFA pentru a putea juca în sezonul viitor al cupelor europene. Oficialii echipei au declarat că intenţionează să solicite UEFA o dispensă prin care să i se permită să evolueze în cupelor europene.

CSA: fără Steaua pe Ghencea

Preşedintele Valeriu Argăseală, a declarat că CSA Steaua nu este de acord ca echipa să continue să se antreneze la stadionul din Bulevardul Ghencea. “Cei de la CS Steaua ne-au solicitat să renunţăm la denumirea de FC Steaua Bucureşti, de la Registrul Comerţului, pentru a ni se permite accesul, dar acest lucru este imposibil. Şi pentru că am refuzat, atunci ei au luat decizia asta”, a explicat Argăseală.

Prunea, în locul lui Horoba

Membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) l-au ales pe preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, ca reprezentant al cluburilor din Liga I în Comitetul Executiv al FRF, în locul lui Ioan Horoba, au declarat surse din cadrul ligii. Ioan Horoba nu mai putea face parte din Comitetul Executiv deoarece gruparea pe o reprezenta, Gaz Metan Mediaş, a retrogradat în liga secundă la finalul sezonului trecut.

Dinamo, peste Lugano și Chiaso

Formaţia Dinamo a învins în weekend echipele Lugano şi Chiasso şi a câştigat un triunghiular ce a avut loc în Elveţia. Cele două meciuri au durat câte 45 de minute, iar echipa bucureşteană s-a impus în ambele cu scorul de 1-0. La partida cu Lugano, golul a fost marcat de Aljosa Vojnovici, în minutul 14. La meciul cu Chiasso, a marcat Patrick Petre, în minutul 39.

Portughez la Târgu Jiu

Clubul Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe fundaşul portughez Vasco Fernandes, acesta semnând în cantonamentul din Olanda un contract cu gruparea gorjeană, valabil două sezoane. În vârstă de 28 de ani, fundaşul portughez a evoluat până acum în Spania (la Salamanca, Elche şi Celta Vigo), în Portugalia (Beira Mar, Leixoes şi Olhanense), în Franţa (Bordeaux) şi în Grecia (Platanias şi Aris).

Meciuri cu porțile închise

Antrenorul formaţiei Steaua, Mirel Rădoi, a declarat că suporterii trebuie să înţeleagă faptul că fac rău echipei atunci când aruncă petarde, precizând că din acest motiv meciurile de pe teren propriu din turul II şi III al Ligii Campionilor se vor disputa cu porţile închise. El a făcut referire la sancţiunea cu două meciuri cu porţi închise şi 20.000 de euro penalitate primită pentru incidentele cu Dinamo Kiev.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!