Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 25 martie 2016

Toșca, urgent la națională

Selecţionerul Anghel Iordănescu l-a convocat de urgenţă pe fundaşul Alin Toşca din pricina problemelor medicale cu care s-a prezentat la lotul naţional Laszlo Sepsi, jucătorul nemţilor de la Nurnberg. Sepsi suferă de o miozită la gamba dreaptă, iar Anghel Iordănescu îl mai avea pe postul de fundaş stânga doar pe dinamovistul Steliano Filip. În vârstă de 24 de ani, Toşca s-a prezentat deja la baza de cantonament.

 

Rednic vrea să plece

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic se va întâlni în această săptămână cu finanţatorul echipei, Ionuţ Negoiţă, şi va decide dacă va rămâne şi în sezonul viitor pe banca echipei Dinamo. În vârstă de 53 de ani, actualul antrenor al lui Dinamo ar fi tentat de o revenire în campionatul belgian dacă nu va reuşi să câştige titlul cu Dinamo.

 

Gaz Metan pe primul loc

Gaz Metan Mediaş a urcat pe primul loc în Seria a II-a a ligii secunde la fotbal sâmbătă, fără să joace în etapa a 23-a, după ce Chindia Târgovişte a remizat 0-0 cu Şoimii Pâncota, iar Mediaş a câştigat cu 3-0, la ”masa verde”, cu FC Caransebeş. Din aceeași serie mai face parte Rapid, o altă candidată la revenirea pe prima scenă a anemicului fotbal românesc.

 

Arena, acrditată

Potrivit unui comunicat, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis autorizaţia de securitate la incendiu pentru obiectivul Stadionul Arena Naţională. Conform procedurii ISU va înainta Primăriei Municipiului Bucureşti o adresă prin care înştiinţează municipalitatea de „emiterea autorizaţiei şi solicitarea de ridicare a acesteia, însoţită de documentaţia vizată spre neschimbare”.

 

Sub Italia

Selecţionata de juniori a României a pierdut, scor 1-3, cu reprezentativa U15 a Italiei, în al doilea joc de pregătire disputat la Centrul Naţional de Fotbal Buftea. Tricolorii au început foarte bine partida şi au deschis scorul după numai 2 minute. Măgureanu a pus presiune pe Iglio, care a trimis înapoi spre propriul portar. Soncin a fost surprins de pasa lui Iglio, iar mingea s-a scurs în poarta italienilor.

 

Becali, audiat iar

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să admită cererea procurorilor DNA de îl reaudia pe George Becali în dosarul în care Gabriel Popoviciu este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în legătură cu retrocedarea unui teren din zona Băneasa. Totodată judecatorii au decis amânarea discutării „cererilor de emitere a unei adrese către Parchetu/Direcţia Naţională Anticorupţie”.

 

Reziliere în insolvență

Jucătorii de fotbal vor putea să ceară rezilierea contractului şi transferul la o altă echipă chiar dacă formația care îi deţine drepturile federative a intrat în insolvenţă, a decis miercuri plenul Camerei Deputaţilor. Iniţiatorii modificării legislative susţin că în acest moment jucătorii de fotbal ar fi fost blocaţi la echipele de care aparţin, dacă acestea se afla în procedură de insolvenţă.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!