Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 8 aprilie 2016

Hațegan, în sferturile Europa League

Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul Villarreal-Sparta Praga din sferturile de finală ale Europa League, potrivit site-ului oficial al UEFA. E prima partidă la care a fost delegat cel mai bine cotat arbitru din România. Haţegan va fi ajutat de brigada cu care va merge la CE: asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, adiţionalii Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu şi rezerva Radu Ghinguleac.

 

Stanciu revine la ASA

Daniel Stanciu a revenit în conducerea echipei de fotbal ASA Târgu Mureş, acolo unde mai fusese şi în sezonul trecut, şi va ocupa funcţia de director al departamentului sport.  Daniel Stanciu a anunţat că demisionează de la ACS Poli Timişoara, alături de antrenorul Florin Marin. Stanciu a primit şansa să revină la ASA Târgu Mureş, club unde în sezonul 2013-2014 a ocupat funcţia de director general.

 

Fotbal românesc

Moment inedit la pauza partidei de la Giurgiu dintre Astra și Pandurii, când gorjenii au găsit o soluţie prin care să dribleze suspendarea primită de Edi Iordănescu, iar tehnicianul a ţinut o şedinţă cu jucătorii în afara stadionului. Iordănescu a fost surprins în timp ce dădea indicaţii chiar în afara arenei, lângă o uşă ce dădea spre parcarea arenei.

 

Șumidică este mulțumit

Trupa din Giurgiu revine pe primul loc după remiza cu Pandurii, însă distanţa faţă de Steaua a scăzut la un singur punct, înainte de startul returului în play-off. Marius Şumudică spune că rezultatul nu schimbă cu mult datele problemei în lupta cu Steaua, în condiţiile în care avansul de 3 puncte era unul pur teoretic, mai ales că echipele mai au un meci direct.

 

Papp, în dizgrație

Paul Papp are şanse foarte mici să mai îmbrace tricoul Stelei, Gigi Becali anunţându-l deja pe Laurenţiu Reghecampf că nu ar dori să se mai bazeze pe fundaşul adus de la Chievo. Venirea lui Gabi Enache şi revenirea lui Gabriel Tamaş au creat o concurenţă puternică pentru Paul Papp, atât în centrul defensivei, cât şi în flancul drept. În plus fundașul a căzut în dizgrația lui Becali.

 

Scorul campionatului

FC Botoşani a reuşit scorul campionatului în meciul cu ACS Poli Timişoara din etapa a cincea a play-out-ului, moldovenii câştigând cu 6-1. Valeriu Iftime, finanţatorul celor de la Botoşani, a rămas surprins de proporţiile scorului şi speră ca echipa sa să se claseze pe primul loc în play-out şi să se califice în cupele europene. Cel mai negru scenariu pentru Botoşani este retrogradarea.

 

Golubovic nu se dă

Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi, le închide uşa celor de la Steaua: Golubovic nu este de vânzare. Atacantul în vârstă de 33 de ani devine liber de contract la finalul sezonul, iar roş-albaştrii şi-a manifestat interesul pentru achiziţonarea acestuia, însă conducerea clubului moldovean a demarat deja negocierile pentru prelungirea înţelegerii. Desigur, nu se știe dacă și jucătorul va dori prelungirea.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!