Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 29 aprilie 2016

Steliști suspendați

Comisia de Disciplină a FRF a decis suspendarea jucătorilor stelişti Nicolae Stanciu şi Alexandru Bourceanu, dar şi a tehnicianului Laurenţiu Reghecampf, în urma incidentelor în care au fost implicaţi în parditele cu Pandurii Târgu Jiu (Stanciu) şi Dinamo (Bourceanu şi Reghecampf). Nicolae Stanciu a fost suspendat o etapă, în timp ce Bourceanu şi Reghecampf au primit câte două etape.

 

Cluj, în finală

CFR Cluj a câştigat meciul de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureş, scor 2-0, în returul semifinalelor Cupei României la fotbal, în condiţiile în care meciul tur s-a încheiat cu remiză albă. Astfel ardelenii merg în finala Cupei României acolo unde se vor întâlni cu Dinamo, formația lui Mircea Rednic eliminând Steaua după un arbitraj cel puțin dubios.

 

Astra, culorile Rapidului

Astra e mai aproape ca niciodată de titlul de campioană, dar acest lucru nu a adus lumea la stadionul din Giurgiu. Daniel Niculae simte sprijin din Giuleşti, iar pentru viitorul apropiat se pregătesc mai multe surprize: o vizită cu trofeul în Grant şi un rând de echipament în culorile Rapidului. În acest fel Astra speră că va aduce aproape de ea fanii giuleșteni, ținând cont de istoria comună.

 

Bănel vorbește de bine

Bănel Nicoliţă vorbeşte în termeni laudativi despre aventura sa la Viitorul, deşi Gică Hagi i-a reziliat contractul chiar înainte de finalul campionatului. Fostul internaţional român spune că îi este recunoscător lui Hagi pentru faptul că a avut încredere în el. Gică Hagi a fost dezamăgit de parcursul Viitorului în 2016, astfel că în ultimele etape a decis să renunţe la veteranii echipei şi la contractele mari.

 

Marica îl felicită pe Niculae

Prezenţi în studio în cadrul unei emisiuni televizate, Ciprian Marica şi Daniel Niculae au vorbit despre lupta la titlu, iar vârful roş-albaştrilor a ţinut să-l felicite pe fostul său coleg de la echipa naţională pentru câştigarea campionatului, deşi Astra mai are nevoie de un punct pentru a fi matematic campioană. Marica spune că meciul direct disputat la Giurgiu a fost decisiv.

 

Ganea pleacă

Înfrângerea cu CS U Craiova, scor 0-2, a fost ultimul meci pentru Ionel Ganea pe banca celor de la FC Voluntari. Conducerea clubului a decis să-l demită pe tehnicianul în vârstă de 42 de ani după cel de-al treilea eşec consecutiv înregistrat de ilfoveni. Potrivit presei, echipa va fi pregătită de cuplul Dinu Todoran/Yuksel Yesilova în ultime etape din play-out.

 

Astra, aproape de titlu

Astra a câştigat meciul cu ASA Târgu-Mureş, scor 4-1, şi mai are nevoie de doar un punct în ultimele 2 etape pentru a câştiga campionatul. Formaţia giurgiuveană va intra direct în turul trei preliminar al UEFA Champions League, pe culoarul campioanelor, însă are şanse minime să fie cap de serie. România ocupă locul 15 în clasamentul coeficienţilor și va juca două tururi preliminare și play-off.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!