Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 29 mai 2015

Stanciu, manager la Timișoara

Fostul manager general al ASA Târgu Mureş şi FC Dinamo, Daniel Stanciu, a fost numit luni în funcţia de director sportiv la gruparea ACS Poli Timişoara, informează site-ul oficial al grupării bănăţene. „Începând de astăzi, 25 mai, Daniel Stanciu este noul director sportiv al ACS Poli Timişoara”, spune site-ul oficial. Echipa pregătită de Dan Alexa şi-a asigurat matematic promovarea în Liga I.

 

Bilete epuizate

Cele 705 bilete rezervate suporterilor români la meciul din deplasare al echipei naţionale cu Irlanda de Nord, din cadrul preliminariilor Euro-2016, s-au epuizat în 24 de ore, a anunţat, la începutul săptămânii, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial. Fiecare fan a putut cumpăra maximum patru bilete, preţul unuia fiind de 220 de lei.

 

Postolache, reparație morală

Fotbalistul Marius Postolache, care a afirmat în 2012 că a refuzat să participe la un meci trucat al fostei sale echipe Voinţa Sibiu, s-a retras din activitate pentru că nu şi-a găsit alt angajament. Fostul jucător a fost cooptat de FRF într-un program de prevenţie a partidelor aranjate. Ofiţerul de integritate al FRF, Costin Negraru, a considerat acest gest ca fiind unul reparatoriu faţă de fostul fotbalist.

 

Gâlcă pleacă sigur

Antrenorul stelist Constantin Gâlcă a declarat, duminică seară, după victoria cu FC Botoşani, scor 2-0, că a discutat cu finanţatorul Gigi Becali, care i-a spus că a vorbit cu Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu pentru a veni la echipa roş-albastră. Tehnicianul a mai spus că echipa mai are o „finală” de jucat pentru a-şi asigura titlul, adică meciul din ultima etapă, în compania celor de lași.

 

Ciubotariu, speranțe de 3 puncte

Antrenorul echipei ASA Târgu Mureş, Liviu Ciobotariu, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu, 3-1, că este dezamăgit, dar speră ca Steaua să se încurce în deplasarea de la Iaşi din ultima etapă a Ligii I. ASA Târgu Mureş a fost învinsă în deplasare, cu 3-1, de Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a 33-a, penultima, şi a pierdut primul loc în clasamentul Ligii I.

 

Chițu, înapoi la Viitorul

Antrenorul Gheorghe Hagi a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, transferul lui Aurelian Chiţu, jucător care se întoarce la FC Viitorul după doi ani, timp în care a mai evoluat la Valenciennes, PAS Giannina şi ultima oară, la Astra Giurgiu. Tehnicianul a adăugat că gruparea pe care o conduce va mai face achiziţii în vară, dar numai jucători care să poată evolua titulari.

 

Gică Popescu, 5 zile libere

Fostul internaţional Gheorghe Popescu este în permisie cinci zile şi trebuie să se întoarcă marţi în Penitenciarul Jilava, unde execută pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Fostul internaţional Gheorghe Popescu a ieşit din închisoare şi de Paşte, după ce conducerea Penitenciarului Jilava i-a acordat o permisie pentru bună purtare.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!